Interviu cu Călin Paraschiv (Analepsy, Clitgore, Necrovile)

februarie 3, 2025

3Puncte

Interviu cu Călin Paraschiv (Analepsy, Clitgore, Necrovile)

Pentru mine, Călin Paraschiv este poate cel mai bun chitarist de metal extrem din România, iar întâlnirile cu el au fost întotdeauna o plăcere. Muzica și pasiunea cu care se dedică ei l-au făcut un adevărat globetrotter, iar bunul lui simț îi transformă concertele în evenimente pe care nu vreau să le ratez. Cât despre concerte, le tot are în viitorul apropiat din București – pe 8 februarie aduce Clitgore la Encore, alături de Gerrar (probabil primul concert din noul și îmbunătățitul club Encore) iar pe 1 martie Analepsy se prezintă la cinstitul Bucharest Deathfest din Quantic.

Salut, Călin! Întotdeauna este o plăcere, mulțumesc că ai vrut să stai de vorbă cu mine! Care mai sunt veștile dinspre Clitgore, Necrovile, Analepsy și, mai nou, Dispyteous?

Salut, George! Plăcerea e de partea mea, mulțumesc pentru ideea de a face acest interviu!

Să le luăm în ordinea propusă de către tine. Cu Clitgore am cântat destul de mult în ultima perioadă, în mare parte la festivaluri prin străinătate, am avut și concerte de club, plus deja obișnuitul Transylvanian Death Fest, care s-a desfășurat sub forma unui party general.

În tabăra Necrovile încercăm să reorganizăm albumul pe care l-am compus în 2017. În 2018 doi membri Necrovile, Septimiu și cu mine, am cântat intensiv cu trupa Pestilence, iar în anul 2019 ni s-a alăturat și Eduard, basistul Necrovile, în așa fel încât la un moment dat Pestilence era compusă din Patrick Mameli și cei trei muschetari, pardon, membri Necrovile. Din acest motiv, nu am reușit să înregistrăm albumul în acel moment. Între timp mai și cântăm, tocmai am fost confirmați la Steinbock DeathFest în Elveția și mai avem în plan și alte concerte.

În ceea ce privește Analepsy, lucrăm intensiv la un album nou, practic ne petrecem serile împreună pe Discord, lucrând la compoziții. În același fel a decurs procesul componistic al albumului precedent, Quiescence. În paralel am fost ocupați cu participarea la diverse festivaluri, iar 2025 se anunță un an plin de concerte.

Despre Dispyteous ce pot să-ți spun? De multă vreme am cochetat cu ideea unui one-man band și chiar am avut câteva concerte în America de Sud sub diverse nume. Recent, chiar la Transylvanian Deathfest am cântat ca one-man band sub numele Psychotic Dementia. În general prefer să cânt cu toboșar și basist, însă nu-mi displace nici ideea de a fi singur pe scenă, pentru că în final adopt orice formă care-mi permite să mă bucur de muzica pe care o fac.

Ce alte proiecte mai ai în curs și mi-au scăpat vederii? Dacă mai sunt, spune-ne câte ceva despre ele!

De câțiva ani colaborez cu un grup de oameni frumoși și talentați pe nume Coincidentia Oppositorum. E o trupă de coveruri Haggard în care, pe lângă tobe, bass, chitări, voci growl avem parte și de viori, violoncel, pian, flaut, soprane ș.a.m.d.

Din câte pot observa, sunteți cât se poate de DIY și, cu toate astea, fără suportul unei agenții în spate, ați bătut lumea în lung și-n lat și ați ținut concerte în locații ce par imposibil de atins pentru cele mai multe trupe autohtone. Cât de complicat este să țineți singuri frâiele unei astfel de activități și cum faceți față?

În momentul acesta nu mai e așa complicat, lucrurile se întâmplă de la sine, promoterii contactează direct trupele pentru festivaluri, turnee sau concerte și din acel punct decidem împreună dacă participăm sau nu, în funcție de disponibilitatea membrilor și condițiile oferite. Desigur, până să ajungem în stadiul acesta, cel puțin cu Necrovile și Clitgore, au trebuit să treacă câțiva ani de concerte și festivaluri unde pentru a cânta, spre exemplu, de multe ori conduceam peste o mie de kilometri, ajungeam cu câteva ore înainte de show, cântam, apoi plecam spre casă pentru a merge direct la serviciu. Un fel de hit-and-run, cum îmi place să glumesc pe tema asta. Și acum avem concerte și festivaluri de genul acesta, însă de cele mai multe ori zburăm vineri, cântăm sâmbătă și duminică aterizăm acasă. Hit-and-run, după cum ziceam, cu porția de turism aferentă.

Cum împarți activitatea din trupe cu activitatea din spatele catedrei? Ai avut vreodată probleme cu percepția celor din jur la job-ul de zi cu zi din cauza muzicii pe care o faci?

Singurele situații complicate au fost în perioada în care am activat în Pestilence, pentru că, spre exemplu, într-un an am pornit din ianuarie până în martie cu un turneu în Europa, apoi după o pauză de două săptămâni am zburat în Mexic, unde am început un turneu de vreo două luni prin țările Americii Latine ce a culminat cu trei săptămâni de concerte în Brazilia. În luna mai, după ce am revenit acasă, am zburat în SUA pentru un tour de două săptămâni cu Clitgore. Și când m-am întors acasă au urmat festivalurile din timpul verii, de cele mai multe ori câte trei pe săptămână… Sweden Rock, Alcatraz, Brutal Assault, Party.San, Mexico Metal Fest ş.a.m.d.

Lipsind atât de mult de la liceul unde predau chitară clasică, am fost nevoit să găsesc profesori înlocuitori. Unul dintre ei a fost tatăl meu, cel care a înființat catedra de chitară clasică de la Liceul de Arte din Alba Iulia, și care a fost un sprijin permanent, suplinindu-mă la clasă în nenumărate rânduri.
Problema cu percepția celorlați în legătură cu muzica extremă pe care o cânt nu există, sau dacă există într-o mică măsură o ignor în totalitate. Într-un liceu cu profil artistic muzica rock este destul de răspândită în rândul profesorilor, așa încât nu fac notă discordantă cu restul corpului didactic.

Vara trecută ne-am văzut la Sunctum Fest și toată lumea a rămas cu gura căscată grație toboșarului vostru, Sile Borca. Știu că voi lucrați cu mai mulți membri live în funcție de locația în care cântați. E o alegere complicată sau știți sigur în momentul în care concertul este stabilit că din punct de vedere logistic soluția locală este cea mai bună?

Cu Sile am colaborat într-o altă trupă albaiuliană unde m-am convins de abilitățile sale tehnice, așa că l-am propus la Clitgore pentru show-urile unde toboșarul original al trupei, Balázs, era ocupat. În general cântăm cu Balázs și Sile, în funcție de disponibilitatea fiecăruia, însă e adevărat că în Mexic, Columbia și Ecuador am cântat și cu toboșari locali – Mike și Dennis cu care ne-am înțeles foarte bine.

Cum a fost să cântați în Nepal? Pentru mine rămâne cel mai interesant loc atins de voi și îmi imaginez că impactul cultural a fost unul deosebit.

La această întrebare îți va putea răspunde Ela, întrucât în acea perioadă eu eram în turneu cu Pestilence, tocmai terminaserăm un tour în Europa și ne pregăteam de turneul în America Latină… Din ce mi-a spus Ela, Clitgore a fost prima trupă de goregrind care a cântat vreodată în Nepal, iar concertul în fața a peste 500 de oameni a fost un succes.

Există o hartă agățată într-un cui și în care încercuiți toate locațiile atinse până acum? Chiar, unde vă doriți cel mai mult să ajungeți să cântați și nu ați reușit până acum?

O hartă mentală cu siguranță există, însă mai degrabă ia forma amintirilor legate de oamenii cunoscuți pe unde am concertat și locațiile vizitate. Până acum, cu toate trupele în care am activat am depășit numărul de 50 de țări în care am cântat, în Europa, America de Nord, America de Sud și Asia, însă lumea e mare și mai este loc, cu siguranță.
Nu cred că îmi doresc neapărat să cânt undeva anume, mai degrabă puteam afirma asta în legătură cu anumite festivaluri pe a căror scene mă gândeam că ar fi frumos să ajung, cum ar fi Brutal Assault, Obscene Extreme, Maryland Deathfest, Las Vegas Deathfest și altele.

Între timp, am cântat la toate acele festivaluri, la unele chiar de mai multe ori.

Putem discuta la Clitgore de câștiguri financiare sau pentru aceste locații -exotice- se pune și problema bucuriei unui concediu muzical?

Cel mai semnificativ câștig este cel spiritual. Ajungi să cunoști oameni diferiți, să vezi locuri diverse, culturi, ca să nu încep să menționez turismul berii… Bucuria concediului muzical o trăiesc oriunde merg. Foarte rar am fost pe undeva unde să nu vizitez câteva obiective turistice.

Care sunt lucrurile pe care trebuie să le știe orice trupă înainte de un turneu, mai ales dacă oamenii din interior aleg să se ocupe de unii singuri de logistica acestuia?

Când discutăm despre turnee DIY sunt multe detalii esențiale de care depinde reușita parcursului. De la locațiile concertelor, fee, promotion, merchandise, pregătirea instrumentelor și echipamentelor de scenă, cazare, catering etc. Un aspect nu mai puțin important e acela al mijloacelor de deplasare. Uneori mi se adresează întrebarea: care a fost cel mai important instrument într-un turneu organizat de către tine? Răspunsul vine rapid: mașina. Desigur, contează toate detaliile planificării, pe ce instrument cânți, ce pană de chitară folosești, corzi, amp, cabinet, cabluri, cinele, pedală, premier, bețe de tobă, însă fără un mijloc de deplasare pe care să te poți baza toate celelalte trec pe planul secund. De nenumărate ori am auzit tot felul de istorioare cu trupe care nu au mai ajuns la show din motive datorate vehiculelor stricate.

Cum împarți activitatea din trei trupe care au concerte și care dintre ele are prioritate, dacă putem vorbi despre așa ceva?

Am un calendar la care au acces toate trupele și unde trec toate concertele care apar. În felul acesta, fiecare trupă știe pe unde urmează să cânt și când. În general, regula este primul venit, primul servit, însă mai fac și excepții, dacă vorbim despre un festival mai important. Există suficientă înțelegere încât să nu generez conflicte. Deocamdată, cel puțin.

În martie ne vedem cu Analepsy (cred că în premieră în România) la Bucharest
Deathfest, eveniment organizat de Coro. Am fost pe scena aceluiași festival împreună, în condiții de pandemie, când eu activam în Blacksheep și tu ai venit cu Necrovile. Analepsy bifat, Necrovile bifat – poate mi-a scăpat, dar lipsește Clitgore din structura unui festival care vi se potrivește mănușă. Planuri pentru Deathfest 2026? :)

De-abia aștept să revin pe scena Bucharest DeathFest unde am cântat de câteva ori cu Necrovile mulțumită lui Coro și unde, de fiecare dată, ne-am simțit excelent. În martie 2025 va fi prima apariție Analepsy în România și sunt convins că publicul ne va primi cum se cuvine.
În legătură cu prezența Clitgore la Bucharest DeathFest 2026, singurul în măsură să decidă este Coro, organizatorul festivalului

Am stat la mai multe povești cu prietenii noștri comuni de la Serrabulho și spuneau că tu și Ela ați fost primii care i-au adus în România. Mai există și acum în activitatea voastră partea de booking/management de concerte?

Partea de booking a apărut ca o necesitate în organizarea festivalului Transylvanian Death Fest, unde, pe parcursul a șaisprezece ediții au concertat numeroase trupe, printre care și prietenii de la Serrabulho. Pentru TDF, Ela din Clitgore se ocupă de alegerea trupelor de pe afiș, însă în afara festivalului nu ne ocupăm de booking pentru alte trupe, întrucât suntem suficienți de prinși cu concertele noastre

Aș vrea să îți mulțumesc pentru discuție și pentru felul tău de a fi în general. De fiecare dată când am avut ocazia să ne vedem mi-ai lăsat o impresie
plăcută și ăsta e un motiv pentru care plănuiesc să nu ratez niciun concert al trupelor tale în București. Un mesaj pentru cititori, fani, oameni de pretutindeni?

Îți mulțumesc pentru interviu și de-abia aștept să ne revedem, ca de obicei, pe scena vreunui festival sau oriunde altundeva. Mesaj pentru oameni? Nu abund în citate inspiraționale, însă dacă ar fi să transmit cuiva vreun gând, probabil le-aș spune să fie sinceri cel puțin cu ei înșiși și să nu uite să petreacă timpul făcând ceea ce le oferă satisfacție, pentru că timpul cu siguranță nu va uita să ne petreacă pe toți. Ne vedem pe scenă, în circle pit și la un Weissbier după concerte. Norock’n’roll!