Cu primul album solo gata de lansare și de expus pe scenă săptămâna aceasta în cadrul evenimentului Prog Day din Quantic, pe 29 martie, Cosmin Lupu (Days of Confusion) își explorează rădăcinile de muzician și-și împlinește un vis care fierbea să vadă lumina încă din adolescență. Un cadou, așa cum pune el lucrurile, atât pentru el cât și pentru iubitorii de chitară și dorința de experimentare, Everest vine ca o completare a carierei sale muzicale și un apogeu cel puțin personal. Despre acesta și multe altele vorbim în interviul de mai jos.
Ce te-a inspirat să îți lansezi albumul de debut solo și cum s-a schimbat procesul creativ față de colaborările anterioare?
Everest este cadoul meu pentru un Cosmin de 17 ani, care își dorea foarte mult un album de chitară, pe care să colaboreze cu o suită din chitariștii lui preferați, însă nu avea nici cunoștințele, nici experiența sau resursele externe și nici capacitatea de a-și explora și exploata imaginația în așa fel încât să poată să creeze așa ceva. Intenția asta a tot apărut de prin 2001 încoace, când țin minte că m-am gândit pentru prima oară la ideea de a face așa ceva, însă am făcut pași concreți spre asta în 2021.
Ce s-a schimbat – 2021 a fost anul în care am început să înțeleg că Days Of Confusion nu va mai exista pentru mult timp și că va fi nevoie să merg altfel mai departe. Mi-a luat 3 ani aproape ca să procesez și să accept treaba asta. Days of Confusion a fost singura mea trupă din 2012 până în 2021 și cumva nu îmi imaginam că voi lua lucrurile vreodată de la capăt.
M-am obișnuit cu niște standarde la care lucrez și standardele respective pot fi menținute cu anumite condiții, asta implicând anumite aspecte din procesul de producție la care eu nu mă pricep decât într-o măsură foarte mică, așadar schimbarea cea mai mare a fost legată de faptul că am învățat lucruri noi și m-am conectat cu oameni care se pricep la lucrurile respective, căror le-a plăcut ce am creat eu și au zis “vreau să lucrez cu tine”, așadar, încet, încet, am adunat alături de mine acei oameni cu care chiar dacă nu cânt pe scenă, pot să materializez creațiile mele muzicale în studio și sunt foarte recunoscător pentru faptul că așa ceva este posibil.
Care sunt temele sau mesajele principale pe care le explorezi pe acest album?
Albumul ăsta este o călătorie în imaginația mea. E ca și cum faci o excursie în Țara Minunilor, dacă ai citit Alice în Țara Minunilor, a lui Lewis Carroll. Nu există bariere stilistice sau limitări. Am ales să exprim tot ce am simțit, văzut și auzit, mirosit sau gustat, exact așa cum mi-a venit, din dorința de a onora copilul ăla care a decis să meargă pe drumul ăsta, fără să știe exact unde va ajunge. Dacă ar fi un mesaj, ar fi despre libertatea de a explora și de a descoperi cine ești. Cred că asta e una din cele mai importante misiuni personale pentru fiecare din noi.
Cum ai descrie sunetul albumului tău în comparație cu stilul tău anterior?
Mi-a plăcut întotdeauna să fac muzică aflată undeva la granița dintre agresiune și lirism. Nu mă inspiră muzica exagerat de agresivă, care nu are nici măcar un pic de melodie. Faptul că sunt și vocalist a influențat mult muzica mea instrumentală, în sensul în care am căutat mereu să am teme și motive melodice puternice, ca într-o piesă în care vocea ar fi elementul care iese în față.
În același timp, vocea reprezintă și ea un instrument ca toate celelalte în cadrul compozițiilor. Am ales să o privesc uneori ca pe un fel de ingredient care leagă contextul, un fel de … sos? Dacă putem să îi zicem astfel.
În rest, ambient mult, riff-uri, teme și elemente armonice, ritmice și melodice provenite din culturi foarte diverse. Stilistic, pe Everest există metal, funk, rnb, djent, blues, dark country, gospel, muzică indiană, hangdrum, muzică balcanică, muzică japoneză, ca să nu mai zic despre faptul că fiecare piesă are un fel de frate sau soră orchestrată electronic – fiecare piesă este remixată și aici deja apar elemente de dubstep, synthpop, EDM și așa mai departe. Apoi sunt influențele aduse de invitați, fiecare din ei având aportul său foarte personal. Ideea de bază este fără limite și cu respect, admirație și bucurie față de muzică.
Ai avut vreun moment de ezitare sau de incertitudine în timpul înregistrării albumului? Dacă da, cum ai depășit acele momente?
Ezitare nu cred că a existat, odată ce am intrat în proces. Incertitudine, da, pentru că a fost nevoie să colaborez cu 3 producători, datorită variilor contexte create între 2021-2024 perioada în care am lucrat la material și mai apoi, efectele acestui fapt: amânarea lansării fiind cel mai puternic resimțit. Însă, cred că e mai bine așa. Am ajuns la un rezultat cu care sunt mai mult decât mulțumit, pentru simplul fapt că tot timpul care apărea, ca efect al acestor întârzieri, venea la pachet și cu lucruri folositoare: artiști noi cu care am ajuns să colaborez și rafinarea pieselor la care lucram, sau chiar apariția unei piese noi – inițial erau 6, iar în prezent, Everest înseamnă 7 piese și 7 remixuri.
Ce așteptări ai de la acest album, atât din punct de vedere personal, cât și al publicului?
Am pornit în călătoria asta fără să mă agăț de absolut nimic. A fost ceva ce am făcut pentru mine, în primul rând. Pentru mine din trecut (acum câțiva ani, în formarea la psihoterapie, am învățat niște practici foarte utile care se raportează la ideea de comunicare cu sinele anterior, din trecutul personal), ca să vindec pe de-o parte anumite aspecte și să întăresc pe de alta lucrurile folositoare și ca să explorez.
Consider că am avantajul faptului că nu trăiesc din cântatul pe scenă. Asta îmi aduce libertatea de a mă exprima așa cum vreau eu, într-o lume în care foarte mulți artiști caută rețetele câștigătoare cu care să poată să trăiască din muzica live pe scenă. Acum, depinde și de cum privești asta: faptul că nu există constrângeri ar putea să mă influențeze ori către a fi leneș pentru că nu depind de asta, sau cum cred eu că am ales să privesc, către a îmi da voie să mă exprim exact așa cum vreau, cu toate resursele de la momentul ăsta, făcând fiecare material cât pot eu de bine și promovându-l ulterior prin toate mijloacele la care îmi creez acces. Cred că asta este ceea ce se află în controlul meu. Să ai așteptări de la oameni… este un joc la care ai toate șansele să pierzi. Eu cred că mi-am atins obiectivul, așa că mai departe, îți dai seama că m-aș bucura ca publicul să guste aventura mea muzicală, însă nu cred că asta depinde de mine.
Care a fost cea mai mare provocare în procesul de producție al acestui album?
Faptul că am finanțat totul singur (asta nu e neapărat o noutate, pentru că din păcate cam asta e practica și aveam experiența din trecut unde și cu Days Of Confusion a durat niște ani până când am început să câștigăm din concerte cât să ne putem acoperi cheltuielile măcar, acelea fiind mari, pentru că ne-a plăcut și ne-am dorit mereu să investim în sunet, imagine și promovare).
Artiștii invitați au fost plătiți toți, pentru că așa funcționează lucrurile și e firesc să fie așa – nu îți face nimeni o favoare. E un serviciu ca oricare altul pe care îl soliciți. Diferența constă în faptul că artistul poate să spună nu, pentru simplul fapt că nu vrea să se asocieze cu muzica pe care ai făcut-o tu, fie pentru că nu e împachetată sau cântată la un anumit nivel, fie pentru că nu rezonează cu artistul respectiv, oricât ți-ai dori tu sau ai crede că ar trebui să rezoneze de fapt.
Bucuria cea mai mare pentru mine a fost că indiferent dacă am ajuns să colaborez cu artiștii respectivi sau nu, fără nici o excepție, toți cei cu care am ajuns să schimb câteva gânduri au spus da, îmi place muzica și vreau să particip dacă te încadrezi în bugetul meu. Pe unii din ei am reușit să mi-i permit financiar, pe alții nu. Așa am ajuns la line-up-ul actual de pe disc. Cred că ar fi interesant să povestim odată și despre cei cu care am vorbit și care mi-au depășit bugetul. Așadar, pe “Everest” au înregistrat următorii artiști invitați:
Greg Howe (US) (Michael Jackson, Justin Timberlake, Christina Aguilera, Rihanna, Enrique Iglesias, Nsync)
Mattias IA Eklundh (SE) (Freak Kitchen, Soilwork, Jonas Helborg)
Nick Johnston (CA) (Paul Gilbert, Marco Minnemann, Guthrie Govan, Bryan Beller, Intervals, Scale the Summit, Periphery, Polyphia, David Maxim Micic, Mike Dawes)
Keisho Ohno (JP)
Marco Sfogli (IT) (James LaBrie, IceFish)
David Maxim Micic (RS) (Sordid Pink, Destiny Potato, Richard Henshall)
Sebastian Burneci (RO)
Apoi, au fost schimbările dictate de tranziția de la un producător la altul. Am început cu Vladimir Pocorschi, apoi am continuat cu Dan Niculescu și am finalizat materialul cu Andrei Bogdan.
Ce diferențe există între a-ți lansa albumul de debut solo și a face parte dintr-o trupă sau colaborare artistică?
Cred că e foarte mult despre cine coordonează proiectul. Îmi place să fac project management, să fac strategie și să vorbesc cu oameni și să țin frâiele unui proiect, cărmind cât pot eu de bine către un obiectiv. În trecut, nu făceam asta singur și erau niște limitări din anumite perspective și mai puțină responsabilitate din altele.
E obositor în același timp, pentru că oamenii funcționează diferit și cu unii dintre ei, consumi mai multe resurse interne ca să faci proiectul să se deruleze. Ai nevoie să observi, să evaluezi, să iei decizii și să îmbrățișezi schimbările care au loc aproape tot timpul. În același timp, momentele în care observi cum capătă formă ceva-ul la care lucrezi, nu cred că se compară cu nimic. Da, îmi place să construiesc lucruri.
În The Mindful Musician – proiectul meu educațional despre care am povestit cu tine acum un an și care între timp se pregătește și el de lansarea oficială undeva în toamnă, îl am pe Spencer Emch alături și mă bucur nespus, pentru că nu cred că aș putea să fac față singur unui asemenea volum de muncă mentală, ca să nu mai zic despre abilitățile și experiențele pe care le aduce el la masa asta.
Ca să îl citez însă pe Arnold Schwarzenegger – “There is no such thing as a self-made man or woman.” Chiar dacă legat de albumul ăsta, eu coordonez proiectul, nu aș avea NICI o șansă să facă lucrurile bine fără oamenii cu care colaborez, colegii mei de trupă: Bogdan, Andy și Luca. Lăsând la o parte faptul că toți sunt niște super instrumentiști, de exemplu, Andy se pricepe foarte bine la sound design, la producție, mixing și mastering și în general la aspectele tehnice de care mie îmi vine să fug departe. Apoi, Andrei, producătorul cu care lucrez, Monica, care se ocupă de PR, Ștefan Lazărean care are grijă de toată partea tehnică a cântatului live, sau Cristian Dunarintu, care se ocupă de sunet live. Nu mai vorbesc de alți prieteni și cunoștințe din branșă, care facilitează o grămadă de conexiuni și lucruri fără de care proiectul ăsta nu ar putea să facă pași. Le mulțumesc tuturor pe calea asta și sunt recunoscător că îi am alături.
Cum crezi că acest album va influența cariera ta în viitor și ce următor pas îți dorești să faci în cariera ta muzicală?
O să aflu după ce îl lansez. Probabil că vor apărea concerte și alte colaborări, sper eu cât mai interesante. Îmi doresc concerte în afara țării și apariții la festivaluri. În rest, eu o să fac ce ține de mine ca să continui să fiu sănătos și să am energie, ca să continui să fac muzică, acum alături de Bogdan, Luca și Andy. Urmează ca vara asta să hotărâm cum ne vom numi ca trupă și să începem deja să orchestrăm 10 piese noi, alese din cele 23 pe care le-am scris anul trecut. În 2024 mi-am lansat o provocare și anume, aceea de a scrie o piesă pe săptămână. A fost un proces extrem de interesant și chiar dacă în loc de 52 de piese, am reușit doar 23, care înseamnă practic o medie de o piesă la două săptămâni, realitatea este că nu am scris în viața mea atât de mult într-un an. Am explorat o grămadă de experiențe și a fost un alt proces foarte vindecător și revelatoriu pentru mine. Ideea de bază: pot să fac și pot să fac bine și constant! Va urma un album nou în primăvara lui 2026, în care îmi voi relua și poziția de vocalist în sensul mai convențional, ca să zic așa.
Asta însă cred că e o poveste pe care voi alege să o detaliez în viitor.
Până una alta, ne vedem pe 29 Martie la Quantic unde voi lansa “Everest” în cadrul festivalului Bucharest Prog Day, alături de Hippotraktor din Belgia, Calyces din Grecia, Chaplin’s Dream din Bulgaria și Taine, din România. Veți găsi și merch și alături de mine pe scenă, îi voi avea drept invitați pe Kodama Daiko, Sebastian Burneci și Florin Giuglea.
