În caz că aţi ratat vestea, am ajuns la cel de-al treilea număr print al revistei bianuale The Intermission, cu noi surprize, interviuri şi editoriale în exclusivitate, dar şi posterele introduse în ultimul număr. Comenzile online s-au încheiat, însă vom mai avea un număr limitat de reviste disponibil la concertul din B52, de pe 23 septembrie, sâmbătă, al celor de la Diamonds Are Forever şi Days of Confusion.
Eveniment: Facebook
De astă dată coperta este dedicată clujenilor de la Diamonds Are Forever care ne povestesc tot parcursul trupei de până acum într-un interviu extins.
De la cronici pentru albume din sfere felurite şi trupe mai mult sau mai puţin cunoscute, precum Bent Knee, Leprous, The Jesus And Mary Chain, Obscure Sphinx, Secrets of The Moon, Allochiria sau Boris şi Puta Volcano, la interviuri ample cu organizatorul Posada Rock, Edmond Karban (dordeduh) şi Breathelast şi până la sfaturi pentru cei care vor să ia înregistrările muzicale în propriile mâini şi postere alese special de fotografii noştri în urma festivalurilor verii cu Behemoth, Parkway Drive şi Devin Townsend, noul număr al revistei ascunde noi descoperiri pentru voi, cei care ne urmăriţi şi ne susţineţi de un an şi jumătate, la aceeaşi calitate de până acum.
Suntem nevoiţi datorită costurilor mărite de print, a tirajului relativ mic pentru o tipografie şi pentru menţinerea calităţii, să creştem preţul unui exemplar la 20 de lei, toate fondurile obţinute fiind folosite pentru acoperirea costurilor, întrucât nu ţintim spre profit ci spre ceva care să va ajungă în colecţie şi să va reamintească de noi şi peste câţiva ani, în format fizic, în cel mai bun mod posibil.
Mulţumim pentru susţinere!