Cronici albume Noutăţi Prog Talk cu Geanina

Incursiune în discografia Lunatic Soul

noiembrie 6, 2018

0Puncte

**Romanian Version (English Below)**

Deși Riverside tinde să se regăsească din ce în ce mai adesea printre selecțiile muzicale ale iubitorilor de progressive, Lunatic Soul rămâne încă un teritoriu nebulos. Proiectul solo al solistului și mastermind-ului Riverside, Mariusz Duda, se traduce într-o serie de experimente muzicale care depășesc de cele mai multe ori granițele prog-ului, însă legate de un element comun: emoția. Lunatic Soul este așa cum îi spune și numele, „sufletul” artistului din spatele muzicii.

O terapie pe portativ, Lunatic Soul a devenit un loc al catharsis-ului pentru Mariusz, un peisaj al lipsei de constrângeri externe, dar al celor interne care ne transpun fir cu fir în ființe umane. Întotdeauna am apreciat artiștii care nu se supun regulilor pieței muzicale și a cerințelor mulțimii, ci mai degrabă își varsă viziunea în armonii sensibile, întocmai definiția cuvântului artist impunând acest lucru. Riverside intră în această categorie. Dar Lunatic Soul, îndeosebi, este ideal pentru a înțelege asta. Fondat în 2008, proiectul s-a remarcat printr-o serie nesfârșită de gânduri concretizate în nu mai puțin de șase albume. Duda spunea recent că melancolia și dezolarea sunt cele care îi hrănesc inspirația și că dacă cei care ascultă albumele sale percep același lucru și retrăiesc emoțiile sale măcar într-o mică proporție, atunci va fi mulțumit. Pe parcursul tuturor celor șase materiale discografice lansate îți poți însuși simțăminte copleșitoare, cunoscute și trăite, catharsis-ul în final devenind al tău.

Primul album, Lunatic Soul, cu piesa eponimă, trasează direcția pe care și-o dorește Mariusz încă din primele sale note, lovind în moalele emoțiilor printr-o îmbinare a acusticului (cum altfel?) cu electronicul, în așa mod încât orice amorțeală te-ar stăpâni va fi eliberată întru totul și neașteptat pe parcursul celor 6 minute. Prebirth îi dă debutul cât se poate de apocaliptic, făcând tranziția spre un folk-jazz-blues surprinzător pe The New Beginning. Out on a Limb te va trimite într-o lume a Porcupine Tree, de altfel proiectele fiind adesea aduse în aceeași discuție (deși drumurile lor se separă de cele mai multe ori). Influențele prog rock vor satisface îndeosebi fanii Riverside, atmosfera fiind însă în continuare cea care primează. Summerland ne mută într-o sferă ceva mai electronică, fundalul fiindu-i asigurat de o chitară rece. Cu un joc de cuvinte inteligent, Near Life Experience introduce clapele în scenă, continuând povestea anteriorului instrumental. Adrift și The Final Truth își alternează laturile între acustic și efecte electronice, lirica și căldura vocii fiind cele care te vor cuprinde pe de-a întregul.

Doi ani mai târziu, Lunatic Soul 2, reia debutul atmosferic prin construirea unui final apoteotic ce nu te va plictisi nicio secundă, pe toată durata de 6 minute a The in-Between Kingdom. Otherwhere re-aduce în prim plan o idee des întâlnită în compozițiile Duda: apartenența între planuri fizice și metafizice. Suspended In Whiteness atrage fani Anathema, ecoul vocii poziționat la înălțimea instrumentalului cedând deseori într-o nebunie instrumentală cu tente de prog. Asoulum iese în evidență printr-o construcție interesantă și tranziții bizare. Deși acusticul nu lipsește nici de pe acest material discografic, accentul este pus mai mult pe efecte, partea domoală fiind asigurată în special de vocal (Transition). Modalitatea în care este gândită piesa de final, Wanderings, oferă ascultătorului o notă de optimism cu înveliș de blues pe ici-colo, însă odată aprofundată lirica va fi confruntat cu același peisaj dezolant la care s-ai aștepta.

Impressions, albumul cu numărul trei, conține succint numitele, Impression, în număr de opt. Cel mai experimental în ale efectelor, acest material discografic este o odă dedicată ambianței, trecând de la un noiembrie gri la o copilărie melancolică și inocentă. De altfel, el este în întregime instrumental și încheie o trilogie, așa cum apar în viziunea artistului.

Cu cea mai mare distanță între lansări, Walking on a Flashlight Beam apare trei ani mai târziu, însă nu dezamăgește câtuși de puțin. Probabil cel mai progressive orientat material solo, Walking on a Flashlight Beam, este și printre cele mai emoționante. Deși acest album nu dă startul unei noi trilogii, ea începând cu următorul material discografic, Fractured, și încheiându-se cu recent lansatul album Riverside, pare că ar face și el parte din același scenariu. Cu toate acestea, abordarea se separă de cea a albumelor precedente. Compozițiile care depășesc durata unora obișnuite, dar și atipicul alternant care le definesc, dau din nou lumina reflectoarelor prog-ului. Însă asta doar pentru că ar fi greu de incorporat într-un anume gen. Am putea spune mai degrabă că acest album sapă și mai mult în adâncimile experimentalului. După ce materialele discografice anterioare analizează la cald mortalitatea și vidul de după trecerea în imaterial, Walking on a Flashlight Beam pictează o lume a ficțiunii ce oferă un adăpost de realitate. Shutting Out the Sun te scufundă în lumea redusă la frumusețea simplității care oferă spațiu creației și edificării lente dar hipnotizante a acestuia. Cold surprinde albastrul închis al recelui printr-o atmosferă auditivă bazată pe chitară rece și efecte SF. Gutter introduce în scenă elemente tribale, o întoarcere la primar: Fear is what I need, what I need to feel real, în timp ce piese precum The Fear Within sau Sky Drawn in Crayon marchează inima dominată de demonii efemerului (Light and dark, my heart / Despair / Laughter and tears / My voice and your touch). Finalul este reprezentat de eponima albumului și este fără îndoială starul materialului. Cu o combinație ideală a tot ceea ce copleșește ascultătorul pe parcursul întregului, piesa vine precum o furtună de bucăți de geam spart, alipite de un clei al imaginației, pierdută în spațiul nemuritor creat (The time will never end / And I will not fear the falling anymore). Duda, pe lângă un liricist de excepție, este și unul dintre puținii compozitori care reușesc să surprindă dureri necunoscute în limita unui timp mult prea scurt și mult prea restrictiv.

În 2017 începe însă o nouă trilogie, a pierderii, de astă dată. Ființa trece peste teroarea propriei fragilități și este confruntată cu cea a celor din jur, în care își vede reflectat sinele și mai mult decât el. Fractured este cel care o începe. Cu un aspect și mai îndrăzneț, Fractured se conturează într-o aventură electronică în mod special, dar păstrând același stil de a deveni intim cu un trecut împărtășit cu ascultătorul. Bass-ul este cel care te trezește în real din nou, Duda încercând să-și redea cât mai palpabil propriile emoții din care a trebuit să iasă intact în acea perioadă (pierderea tatălui și a chitaristului Riverside, Piotr): Every day, every night / We’re getting close / Then we lose control. Anymore, deși iese din sfera prog-ului, nu pierde din vedere personalul, piesa cuprinzând cuvintele pe care ar fi vrut să le mai împărtășească tatălui său. Un psihic fracturat, un întreg sfărâmat, sentimente intime și aranjamente îndrăznețe fac din Fractured un album puternic, mai ales privind din perspectiva faptului că încearcă să găsească o urmă de speranță în ce rămâne: I want to feel what it’s like / When sorrow turns into strength (A Thousand Shards Of Heaven). Moving On dă impresia unei treceri spre acceptare în final, una care se va dovedi a fi de suprafață în materialele care compun restul trilogiei. Cronica completă a materialului poate fi citită aici.

Ajungem în prezent, la un album care a apărut la mai puțin de un an distanță de anteriorul, Under the Fragmented Sky. Materialul abordează tematica supraviețuirii și vindecării (So, it is done/ You have won the fight / Welcome back / You’re wide awake / Nightmare’s over / No more pain – Untamed), fapt pe care Duda îl descrie odată cu lansarea ultimului material Riverside ca fiind unul care părea real pe moment, dar în definitiv nu este niciodată. Perioada de vindecare a rănilor și de dedicare a timpului de care ai avea nevoie este de multe ori subestimată. Compoziții precum Untamed sau Under the Fragmented Sky tratează acest subiect îndelung, pe parcursul unei lupți constante între viață și moarte, incorporate în notele muzicale prin aceeași atmosferă atent pusă la cale. Și acest album continuă cu a pune electronicul pe primul loc, însă nu lipsesc influențele post-apocaliptice (Rinsing the Night), acusticul sau vocea joasă care leagă totul.

Lunatic Soul incorporează libertatea artistică la care visează Mariusz Duda, deseori transpusă, bineînțeles, și în Riverside, însă dusă la extreme care nu șochează, ci uimesc fanii, aici. Neașteptatul și totodată nelipsitul accent pus pe emoție în definitiv fac materialele lansate sub acest nume să reprezinte o călătorie auditivă cu totul specială și surprinzătoare.

**English Below**

Although Riverside tends to be rediscovered more often than not among the musical preferences of progressive fans, Lunatic Soul still remains some sort of untamed territory. Riverside’s frontman’s solo project, Mariusz Duda, translates itself into a series of musical experiments that overcome the unknown boundaries of prog, but that are still connected by a common ground: the feeling. Lunatic Soul is as its name suggests, the „soul” of the artist behind the music.

A therapy on a stave, Lunatic Soul has become a place of catharsis for Mariusz, a soundscape where external constraints lack, but the internal ones that build us wire by wire into humans do not. I have always appreciated artists that do not obey to the regulations that the market or the crowd impose, but that shed their vision into sensitive harmonies, exactly what the word artist would dictate. Riverside falls into this latter category. But Lunatic Soul, especially, is the ideal project for someone to appreciate and comprehend that vision. Founded in 2008, the project has stepped out of the shadows through its multitude of thoughts materialized into no less than six records. Duda has recently stated that melancholy and desolation feed its inspiration and that if those who listen to its compositions feel that then he will be pleased with himself. All throughout the six albums you can assimilate the overwhelming emotions, known to man and personally experienced, his catharsis becoming in the end your own.

The first record, Lunatic Soul, with its titled track, draws the direction that Mariusz wants right from its beginning notes, kicking into the soft spots through an intertwining of the acoustics (could we have it otherwise?) with the electronica, in such a way that any numbness that would take over you will shatter and be released from its prison in a very surreal manner throughout its six minutes. Prebirth debuts in a apocalyptic manner, transitioning towards a folk-jazz-blues that is rather surprising during The New Beginning. Out on a Limb sends you off to a Porcupine Tree world, the two musical projects often being mentioned into the same sentence (although it’s just a point of reference, the two are actually very different). The prog rock influences will satisfy the Riverside fans, the atmosphere being the one that continuously comes first. Summerland moves us towards an electronic sphere, while the background is being insured by a cold guitar. With an intelligent word-play, Near Life Experience sets the spotlight onto the keyboards, by continuing the story of the previous instrumental track. Adrift and The Final Truth alternates its sides between the acoustic and the electronic effects, the lyrics and the warmth of the vocals being the ones that will own your entire being.

Two years later, Lunatic Soul 2, resumes the atmospheric debut by building an triumphant ending which will not bore you for one second, throughout the entire 6 minutes of The in-Between Kingdom. Otherwhere brings back an idea often met in Duda’s compositions: being between the physical and metaphysical plans. Suspended in Whiteness entices Anathema fans, the echo of the vocals being set at the height of the instrumentals, sometimes breaking down into a madness with hints of prog. Asoulum stands out through its interesting construction and the bizarre transitions. Although the acoustic is still present on this record, the emphasis is on effects, the mellow part of it being ensured by the vocals mostly (Transition). The way that the final track is thought of, Wanderings, offers the listener a shade of optimism with a side of blues, but if you go deeper into the lyrics you will be confounded with the same eerie landscape as you would expect.

Impressions, the third album, contains the briefly named Impressions, eight of them to be more exact. The most experimental record so far, the material is an ode dedicated to ambiance, passing gently from a grey November to a melancholic and innocent childhood. It is entirely instrumental and ends a trilogy, as the artist envisioned it.

With the biggest distance between releases, Walking on a Flashlight Beam, comes out three years later, but does not disappoint one bit. Probably the most progressive oriented record, Walking on a Flashlight Beam, it is also the most emotional one so far. Although the record does not start another trilogy, since that begins with the next one, Fractured, and ends with the latest Riverside album, it does seem that it could fall into the same script. Nevertheless, the approach is different than before. The longer tracks, as well as the atypical alternations, makes it fit again into the progressive spotlight. But that happens more so because it would be hard to define it. We could rather say that this record digs deeper into the experimental. While the previous albums examine mortality and the void that happens after passing over into the immaterial, Walking on a Flashlight Beam paints a world of fiction that provides shelter from the reality. Shutting Out the Sun sinks you into the new world reduced to the beauty of simplicity that gives all its space to a mesmerizing creation and to slowly building it. Cold captures the dark blue of the icy feeling through its soundscape based on acoustic guitars and SF keyboard effects. Gutter introduces the tribal elements, a return to basic emotions: Fear is what I need, what I need to feel real, while other tracks such as The Fear Within or Sky Drawn in Crayon describe the heart dominated by the demons of the ephemeral (Light and dark, my heart / Despair / Laughter and tears / My voice and your touch). The ending is represented through the title track and it’s without a shadow of doubt the highlight of the record. With an ideal combination of everything that overwhelms the listener while listening to the whole, the song comes in as a storm of broken glass, tied back together with a glue of imagination, lost inside the immortal space created (The time will never end / And I will not fear the falling anymore). Duda, besides being an exceptional lyricist, is also one of those few composers that manage to capture even unknown anguishes in a limited time.

In 2017 begins the new trilogy, of loss, this time. The human being passes through the terror of its own frailty and is confronted with the one of the loved ones, in which it sees its reflection and more. Fractured is the one that begins it. With a much bolder drive, Fractured sketches an electronic adventure but keeps in mind the intimate aspect of music. The bass wakes you up back into reality, while Duda tries to communicate his own emotions as raw as possible as he was trying to come out at the other end intact after a hard year (losing his father and Piotr): Every day, every night / We’re getting close / Then we lose control. Anymore, although is not a prog song, does not lose track of the intimate, its lyrics embodying what he wishes he could say to his father. A fractured psyche, a shattered whole, intimate feelings and bold arrangements transform Fractured into a solid record, especially given the fact that it tries to find hope inside what remains: I want to feel what it’s like / When sorrow turns into strength (A Thousand Shards Of Heaven). Moving On captures a hint of acceptance towards its end, one that proves to be rather shallow and in the moment (read the entire review here).

We’ve reached the present, with a record that released less than an year apart of the previous one, Under the Fragmented Sky. The album approaches the theme of survival and healing (So, it is done/ You have won the fight / Welcome back / You’re wide awake / Nightmare’s over / No more pain – Untamed). The period of time dedicated to healing is often times underestimated. Tracks such as Untamed or Under the Fragmented Sky treat the subject throughout a constant battle between life and death, incorporated inside musical notes and magnificent soundscapes. The record gives its first place to the electronica as well, but doesn’t lack the post-apocalyptic influences (Rinsing the Night), the mellow acoustics or the low vocals that tie all together.

Lunatic Soul embodies the artistic freedom that Mariusz Duda dreams of, often times transposed, of course, into Riverside as well, but taken to some extremes here that do not shock but amaze the fans. The unexpected and at the same time the emphasis on emotion turn these records, released under this name, into a special and surprising journey.

Geanina Chiricuţă

Mi-am început drumul prin jurnalism cu mai bine de patru ani în urmă, iar de atunci am navigat printre stiluri muzicale şi webzine de profil. Aici mă veţi cunoaşte cel mai bine prin rubrica Prog Talk.