„Anul trecut am reuşit să consolidăm împreună un Imperiu Fantastic. Am petrecut împreună clipe memorabile, bucurându-ne de muzică, trăiri şi emoţii, fie născute pe scenă, fie în faţa ei, fie amestecate, căci până la urmă noi toţi am devenit un întreg, omogen şi compact.
Povestea noastră şi implicit a voastră, continuă şi anul acesta.
Emoţiile vor fi şi mai puternice, pentru că noi nu vrem să ne oprim aici. „The sky is not the limit” şi vrem să demonstrăm asta împreună cu voi, având nevoie în continuare de susţinerea voastră.
Dacă anul trecut am reprezentat România la două concursuri mondiale (Wacken Metal Battle şi Global Battle Of The Bands – unde am obţinut locul 2 pe plan mondial), anul acesta facem un pas important într-o altă direcţie – Eurovision.
Poate părea pentru unii o direcţie nepotrivită, dar prin miile de drumuri pe care le-am ales şi le vom alege în existenţa noastră, scopul este să arătăm lumii ce muzică se face în ţara noastră şi ce poveşti putem construi.
În definitiv, e dorinţa noastră primordială să ne expunem povestea în faţă cât mai multor ochi însetaţi de fantastic. Care la rândul lor vor consolida acest Imperiu Fantastic, al nostru şi al vostru.”
– We are Hteththemeth
Formaţia braşoveană participă la Eurovision România 2017 cu piesa „My Fantasy Empire”:
De duminică 5.FEB, până sâmbătă 11.FEB, în fiecare seară, la TVR HD şi TVR2, între orele 20.00 şi 21.00, se prezintă câte 10-12 artişti care şi-au înscris piesele la preselecţie.
Duminică 12.FEB se prezintă o emisiune specială la TVR (între orele 20.00-22.00) în care se anunţă cele 15 proiecte muzicale calificate în etapa semifinală la Eurovision România.
Le ţinem pumnii celor de la Hteththemeth, Vicecampioană mondială GBOB 2016.