Noutăţi

Helloween, mesaj pentru fanii din România înaintea concertului de la Bucureşti: Va fi un show fabulos, lung şi nebun

Soliştii trupei germane Helloween, Michael Kiske şi Andi Deris, au transmis un mesaj video fanilor din România ai formaţiei, în care promit un „show fabulos, lung şi nebun” pe 15 decembrie, la Romexpo. Vezi videoclip aici.
Concertul din România face parte din turneul „Pumpkins United”, care parcurge peste 30 de oraşe de pe patru continente. Celor doi li se alătură Kai Hansen, Michael Weikath şi Sascha Gerstnerl (chitară şi backing vocals), Daniel Löble (tobe) şi Markus Grosskopf (bas), alcătuind astfel formula originală Helloween care a pus bazele subgenului power metal. „Vom cânta în România pe 15 decembrie, la Romexpo. Fiţi acolo! Va fi un show fabulos, lung şi nebun”, a transmis Andi Deris. Helloween a promis un show de peste 2 ore în care vor fi interpretate cele mai cunoscute piese din repertoriu, între care se numără “I Want Out”, “Eagle Fly Free”, “If I Could Fly” şi “Future World”. Organizatorii au suplimentat numărul biletelor pentru sectorul golden circle cu 150. Acestea au un preţ de 250 de lei. Pentru normal circle, biletele au preţuri de 150 de lei.
Ele sunt disponibile online exclusiv în reţeaua Bilete.ro şi în format fizic la oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro şi în magazinele Germanos
Mi-am început drumul prin jurnalism cu mai bine de cinci ani în urmă, iar de atunci am navigat printre stiluri muzicale şi webzine de profil. Aici mă veţi cunoaşte cel mai bine prin rubrica Prog Talk

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...