În această toamnă, la cerință publicului, trupa Helloween pornește în turneu cu compoziția originală a formației. Kai Hansen, Michael Weikath și Sascha Gerstner vor încânta publicul la chitară și backing vocal, Michael Kiske își va relua rolul de solist alături de Andi Deris, Daniel Löble va ține ritmul la tobe și Markus Grosskopf va cânta la bass.
Turneul Pumpkins United va ajunge în România, la Romexpo, în 15 decembrie, unde pe parcursul a peste 2 ore, Helloween va purta publicul prin toată istoria sa, interpretând hiturile care i-au făcut celebri de-a lungul a peste trei decenii.
„If I could Fly” va fi prezentă în playlistul live al formației, alături de „Starlight”, „Murderer,” „Keeper of the Seven Keys”, „How many tears” și alte piese ce au făcut faimoasă trupa germana.
De la începuturile sale, în ultimii 35 de ani, Helloween a lansat cincisprezece albume de studio, trei albume live, trei EP-uri, și douăzeci și șapte de single-uri, și a vândut mai mult de opt milioane de discuri în toată lumea. Au câștigat paisprezece discuri de aur și șase discuri de platină. Timp de peste 30 de ani, Helloween au încântat publicul iubitor de rock, cu ritmuri de chitară hipnotizante și cântece memorabile. Concertul reprezintă un show ce nu trebuie ratat, membrii formației menționând faptul că un turneu de asemenea anvergură nu va mai fi realizat de către aceștia pe viitor.