Suedezii au anunțat pe pagina de facebook, respectiv pe conturile de instagram ale lui Joacim Cans (Vocal) și Oscar Dronjak (Guitarist), că au intrat în studio pentru înregistrarea unui nou disc. Acesta va fi lansat pe data de 4 noiembrie a acestui an, iar formația anunță că albumul va fi la fel de heavy, melodios și ritmat, așa cum i-a obișnuit pe fani.
Un sample poate fi vizionat și ascultat chiar aici.
Trupa HammerFall este recunoscută pentru liniile melodice armonioase care, acompaniate de riff-urile rapide completate de complexitatea tobelor, formează un vibe specific erei templierilor. De asemenea, protagonistul acestor piese este acel ”flăcău cu glugă”, numit Hector, care apare pe aproape fiecare copertă de album (excepție pentru ”Infected”, discul cu numărul 8, unde coperta este reprezentată de o mână de zombie însângerată).
Ultimul album, (r)Evolution, s-a aflat în top 5 albume metal ale anului 2014 în Suedia, Republica Cehă, Germania și SUA. Totodată, discul a reprezentat și (re)întoarcerea lui Hector pe copertă, ”renăscându-se” dintr-o statuie, cu celebrul ciocan în mână, ridicat eroic.
După aproape 20 de ani de la lansarea primului disc, ”Glory to the brave”, trupa va menține tradiția continuând aventurile lui Hector prin același sound unic cu care și-a obișnuit fanii.