Cu ocazia prezenței acestor extraordinari la noua ediție ArtMania și cu o recentă bucurie datorată faptului că piesa este din nou disponibilă pe ale YouTube-ul astfel încât să pot infecta în voie planeta cu ea, voi vorbi în acest editorial despre piesa mea preferată a trupei Haken.
Ea a fost inclusă pe capodopera Affinity și este o călătorie totală prin istoria prog-ului, privită prin ochi moderni sau mai elitiști, cu un mesaj la care ne putem conecta cu ușurință și, care în ciuda celor 15 minute ale sale, reușește să te țină cu succes în priză prin dinamicile sale în care te vâră pe nesimțite.
Message on a screen before me
Caught a glimpse of the ending to our story
‘I’m sorry I haven’t called you recently’It’s not surprising
I’ll just learn the lesson
Take some time to process the evidence
And analyze your apathyYou turned your back on affinity
Now it’s turned to toxicitySpare me your obsolete empathy
The voice of sympathy means nothing to me
Delete all obsolete memories
Shores of tranquility
My monasteryWe played the game of imitation
I met your stare with blank expression
I count the years of isolation
Since you set my mind in motion
And to eliminate the silence
I calculate to cure the virus
A panacea for the poison
The solution is wrongWell you turned your back
Turned your back on affinity
And now it’s turning to
Turning to toxicitySpare me your obsolete empathy
The voice of sympathy means nothing to me
Delete obsolete memories
In a dying sun
I’ll become affinityThere’s a strange feeling washing over me
As if I am drifting
On the waves of a boundless sea
All embracingSome say that time and tide will wait for no man
I stop and hold a single grain of sand
To see a world in the palm of my hand
Strive to break free from the confines of my mind
Step through the doorway of perception
To lose all sense of past and futureOmnipresent endless knot
The architect of every thought
Through the prison walls made by your design
A chameleon hides behind Orwellian eyes
Spare me your obsolete empathy
The voice of sympathy means nothing to me
Delete all obsolete memories
In a dying sun
When you’re gone
I’ll become affinityOh hear this vow
Tied together forever
We’ll make this dream
Last forever and ever
În speranța că nu v-a speriat lungimea liricii, demnă de cele 15 minute dar repetitivă pe alocuri, să trecem la analiză. Ideea pe baza căreia se clădește piesa se deslușește ușor încă din prima strofă, și anume, sentimentul de resentiment(„It’s not surprising / I’ll just learn the lesson”) față de o persoană iubită care a renunțat voit și conștient („‘I’m sorry I haven’t called you recently'”) la relația avută.
Personajul descrie tranziția sentimentului de iubire către indiferență și ură aparentă („You turned your back on affinity / Now it’s turned to toxicity […] Spare me your obsolete empathy / The voice of sympathy means nothing to me”). El conștientizează că relația era sortită eșecului deja de mulți ani, iar tăcerea dintre cei doi a fost un semn pe care personajul de față a încercat să îl înlocuiască („The solution is wrong”). În cea de-a doua parte a piesei personajul ni se prezintă eliberat de constrângerile minții și nefericirii și reconectat cu înconjurătorul, începând din nou să recunoască frumusețea din jurul său („I stop and hold a single grain of sand / To see a world in the palm of my hand / Strive to break free from the confines of my mind”). Aceste noi redescoperite emoții îl ajută să iasă din sfera trecutului și a viitorului, cu și fără persoana iubită.
Ultima strofă însă dezvăluie superficialitatea acestor emoții de scurtă durată și durerea care stă încă în spatele lor, speranța la un viitor fiind totuși la fel de intens bântuitoare în mintea sa („We’ll make this dream / Last forever and ever”).
