Guest Metal Night revine cu ediţia a doua pe săptămâna viitoare, pe 21 aprilie, în clubul Fabrica din Bucureşti cu 4 trupe din sfera thrash/power/death/modern melodic metal. La această ediţie îi vom vedea live pe Frantic Amber (thrash metal – Suedia), Pokerface (death metal – Rusia), Sunless Sky (power metal – SUA) şi Between Colors (modern melodic metal – România).
Eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/206443833154886/
Open doors: 20.00
Preţ bilet: 40 lei
Biletele sunt disponibile online pe Eventbook şi la intrarea în club în seara evenimentului.
https://eventbook.ro/music/bilete-guestmetalnight-2-frantic-amber-pokerface-sunless-sky
Frantic Amber este o trupă death-black metal multinaţională, cu 80% componenţă feminină, ce îşi are în prezent reşedinţa în Stockholm şi reuneşte muzicieni din Danemarca, Suedia, Japonia şi Columbia.
Formaţia a fost consolidată ca şi formulă de live în 2010 şi a explodat în 2012 după o prestaţie în cadrul P3 Guld. Până în prezent fetele au susţinut o serie de showuri de club în Europa dar şi în cadrul unor festivaluri precum Wacken sau Metaltown.
Pokerface este o formaţie de asemenea female fronted, din Rusia, înfiinţată în la Moscova în 2013, ce a susţinut mai multe turnee în Europa şi au deschis showuri pentru trupe precum Sepultura, Vader, Overkill, Kreator sau Megadeth. Anul trecut Pokerface au susţinut un show în Braşov în deschiderea formaţiei Sodom.
Sunless Sky este o formaţie americană, formată în 2013 în Ohio ce abordează stilul power metal şi sunt semnaţi cu Pure Steel Records. Trupa are la activ un full length („Firebreather” – lansat în 2014) şi o multitudine de turnee în SUA şi Europa. Pe 7 aprilie 2017 Sunless Sky au lansat „Doppelgänger”, cel de-al doilea full length din carieră.
Formată în 2012 în Bucureşti, Between Colors sunt formaţia cea mai în vogă la momentul actual din Metalul Melodic Modern. Combinând compoziţiile dominate de riffuri Nu Metal, orchestraţii, breakdown-uri, sintetizatoare şi efecte Industrial precum şi refrene catchy cu un show live plin de energie, formaţia a dovedit de numeroase ori că trebuie văzută. Aceştia au susţinut şi un spectacol special de lansare a albumului de debut, „M.A.D.” ce a umplut clubul Quantic, a durat două ore şi a conţinut constume, proiecţii, un set acustic, invitaţi şi chiar şi o contorsionista, printre altele. Cu un concept puternic şi o pasiune sinceră, Between Colors vin să animeze publicul şi să zguduie scena!