Îmi propun să prezint pe scurt, în cele ce urmează, 15 albume importante din istoria black metalului, materiale pe care le consider puncte de cotitură în dezvoltarea genului, dar și creații clasice ale acestui stil muzical. Acestea sunt prezentate într-o ordine aleatorie, iar lista de mai jos reprezintă doar o părere personală și este o simplă sugestie de audiție, nu reprezintă un punct de vedere expert sau definitoriu.
1 – Pentru că a inspirat titlul genului și a influențat direct multe din trupele-pionier, Venom cu al lor Black Metal deschid această listă. Materialul a apărut pe 1 noiembrie 1982 și a fost o demonstrație de agresivitate, niciodată întâlnită până atunci. Mai jos, puteți asculta prima melodie a acestuia, Black Metal.
2 – Darkthrone s-au format în 1987 în Norvegia și au în prezent o discografie bogată și variată. Unul dintre cele mai cunoscute albume ale lor, Transilvanian Hunger, a apărut în 1994 fiind precedat de alte 3 LP-uri. Transilvanian Hunger conține 8 piese, printre care și una omonimă, iar coperta sa ilustrează bine principiile după care s-au ghidat cei din al doilea val de black metal; simplă, rece și întunecată, oferă o idee despre ce putem auzi în continuare. Este unul din numeroasele albume black metal care conține în titlu denumirea provinciei istorice românești sau care face trimiteri către aceasta.
https://youtu.be/1Q3LeWKYyCQ
3 – Un alt clasic al genului este cel de-al treilea album Bathory, Under the Sign of the Black Mark. Apărut în 1987 (deși, conform unor surse, a fost lansat în 1986), face parte din creațiile de pionierat ale genului și introduce câteva elemente recurente în compozițiile care i-au urmat – rapiditatea, agresivitatea și o atmosferă sumbră și întunecată caracterizează bine acest material compus de Quorthon. Influența sa a fost atât de mare încât numeroși artiști au dedicat piese memoriei artistului, decedat în 2004 în urma unui atac de cord. Enter the Eternal Fire este preferata mea de pe acest album.
https://youtu.be/OJeLYvc7sXk
4 – Următorii în listă sunt Immortal cu al lor debut, Diabolical Fullmoon Mysticism. Ilustrând perfect principiile anunțate anterior de Bathory, acest material a devenit faimos atât prin atmosfera sa unică și inconfundabilă, cât și prin introducerea pasajelor folk, acustice în compozițiile foarte agresive și brutale dar care abundă în interludii melodice remarcabile. Clipul pentru The Call of the Wintermoon este o altă premieră, deoarece până atunci materialele video erau aproape inexistente. Un alt merit al grupului este popularizarea genului muzical în afara scenei dedicate, în special prin fotografiile promo și clipuri. Acestea au provocat umorul publicului larg și sunt sursa multor glume, Abbath fiind conștient de acest avantaj, pe care-l exploatează în mod repetat.
5 – Nemesis Divina este titlul celui de-al treilea album Satyricon, care a fost lansat în 1996. Este inovator prin piesele mult mai melodice și atmosferice, pe alocuri bombastice, care însă rămân la fel de întunecate precum cele ale celorlalte formații din scenă. Du Som Hater Gud și Mother North sunt apreciate de fanii grupului drept apogeul acelor vremuri pentru formația norvegiană. Coperta se remarcă prin culorile folosite, mult mai vii și calde.
https://youtu.be/oavJolV8OjQ
6 – Enthrone Darkness Triumphant (1997) , compus de cunoscuta formație Dimmu Borgir, este considerat ca fiind definitoriu pentru cel de-al doilea val de black metal norvegian. Mult mai melodic decât predecesoarele, include numeroase elemente preluate din symphonic metal și orientează trupa spre piese mai complexe, nu neapărat agresive dar fără îndoială mai interesante și mai puțin repetitive. Pregătește terenul pentru apariția lui Puritanical Euphoric Misanthropia (2001), preferatul meu din întreaga lor discografie.
7 – Enslaved au publicat în 1994 două albume: Vikingligr veldi și Frost, cel din urmă fiind în prezent un clasic al genului. Abandonează temele lirice predilecte ale genului și se inspiră din mitologia nordică și din legendele locale, atmosfera sa fiind una distinctă și ușor de identificat în creațiile scenei. Totuși, nu trebuie uitat nici Vikingligr veldi, mai ales datorită instrumentalului Norvergr, de o frumusețe incredibilă.
8 – Închei prima parte a listei cu In The Nightside Eclipse, debutul Emperor. Lansat în 1994, este precursorul multor albume symphonic black metal și mulți îl consideră ca fiind un apogeu al celui de-al doilea val de black metal. I Am The Black Wizards și rifful din intro sunt ușor recunoscute de orice admirator al acestei scene, și nu numai. Lista continuă cu încă 7 materiale de importanță deosebită, însă care nu sunt neapărat clasice ale acestui gen.
https://www.youtube.com/watch?v=Nb6JiKL3d1s
9 – Partea a doua a acestui articol se concentrează asupra materialelor inovatoare, ciudate sau nu tocmai cunoscute, însă foarte importante pentru black metal. Încep tot cu Emperor; ultimul lor album, Prometheus – The Discipline of Fire & Demise este un monument închinat complexității muzicale și originalității. Este, în opinia mea, cel mai important full-length al lor, cel mai bun și cel care a influențat cel mai mult scena norvegiană de metal. Aflat la granița între progressive și avantgarde black metal, a utilizat pentru prima oară chitare cu 7 corzi într-un gen inițial foarte închis în fața acestor inovații. Nu este de mirare că Prometheus a dus la despărțirea grupului, ceilalți membri mai conservatori fiind împotriva direcției promovate de Ihsahn, frontmanul formației. Mai jos, videoclipul suprarealist realizat pentru capodopera Empty.
10 – Dacă tot am început cu o comuniune între avantgarde și black metal, continui cu aridul și haoticul Fas – Ite, Maledicti, in Ignem Aeternum, publicat în 2007 de Deathspell Omega, o trupă franțuzească formată din doar 3 oameni, despre care nu se știe mare lucru. Lirica lor filozofică se folosește de un vocabular complex și vocalele accentuează atmosfera sa ciudată, dezolantă și extrem de haotică. Conține 6 piese, însă doar introul și outroul au sub 8 minute.
https://youtu.be/VY1rmqsdAVk
11 – Ne întoarcem în timp până în anul 1994, când Samael au lansat revoluționarul lor Ceremony of Opposites. Introduce elemente din muzica electronică și utilizează clape și sample–uri; puritanii au considerat asta ca fiind o blasfemie adusă genului, însă succesul materialului i-a convins pe cei 4 elvețieni să continue pe drumul tocmai inaugurat. Recent, în cadrul concertelor, Samael l-au interpretat integral. Conține 10 melodii, cea mai îndrăgită fiind Baphomets Throne.
12 – Secrets of the Moon și-au început cariera cântând black metal clasic, însă la scurt timp după și-au dezvoltat un stil propriu, unic și deosebit. Incluzând trăsături din progressive, melodic black metal și grunge (vocalistul sG consideră muzica Alice in Chains ca fiind o principală sursă de inspirație pentru creațiile sale) și combinându-le cu o voce unică și o lirică stranie, Privilegium (2009) ilustrează cel mai bine aceste trăsături. Rămâne în esență legat de black metal, însă îl dezvoltă și-l rafinează suficient de mult, astfel încât cu greu se pot recunoaște elementele clasice ale genului.
13 – În 2006, a apărut materialul care a plasat definitiv România pe harta cu metale grele ale lumii. Negură Bunget a dus muzica black metal la un alt nivel cu al său OM, în opinia mea, cel mai important album metal compus vreodată de o trupă românească. O capodoperă în adevăratul sens al cuvântului, a folosit bogatul tezaur cultural românesc și l-a transpus în creații de o frumusețe copleșitoare, emoționante și ingenioase, originale prin definiție și complexe prin numeroasele elemente preluate din progressive metal, care au stârnit reacții la nivel mondial, propulsând trupa pe meleaguri niciodată atinse de alți artiști români, până în acel moment. Din punctul meu de vedere, este în top 5 cele mai importante creații ale scenei de black după 2005.
14 – Batushka este o formație despre care s-a tot vorbit în ultima vreme. I-am prezentat cu alte ocazii și doar am să trec în revistă albumul lor de debut, Litourgiya, singurele lucruri care le asigură prezența în acest articol fiind originalitatea și compoziția deosebită a materialului.
15 – Închei lista cu A Forest of Stars. Formația britanică de psychedelic black metal a lansat A Shadowplay for Yesterdays în 2012 prin intermediul Prophecy BC (catalogul lor conține zeci de alte albume superbe, inovatoare, extraordinare – merită cu siguranță încercat) și m-au uimit cu această capodoperă. Atmosfera unică, piesele lungi și ciudate și tematica amintind de vremurile victoriene asigură acestui material un loc în această listă. Influența sa nu poate fi negată, apariția acestuia ducând la un val de alte creații mai mult sau mai puțin similare în toată lumea. Trupa a revenit în 2015 cu ultimul lor album, Beware the Sword You Cannot See.
Ar mai fi fost și alte trupe de menționat, însă am preferat să le păstrez doar pe cele de mai sus; amintesc totuși de Mayhem cu De Mysteriis Dom Sathanas și de Burzum cu Filosofem, însă există multe alte albume și piese foarte faine, care merită ascultate.