Noutăţi

Formația americană Dream Theater rescrie formula vitezei și aduce „Distance over Time” la ARTmania Festival 2019

Dream Theater (SUA) vor urca pe scena ARTmania Festival, ce va avea loc în perioada 26 – 27 iulie 2019, în Piața Mare a cetății medievale a Sibiului.

Americanii, pionieri ai genului progressive-metal, vor aduce la ARTmania Festival „Distance over Time”, viitorul lor album de studio, cel de-al 14-lea material scos în cei peste 30 de ani de carieră.

James LaBrie (voce), John Petrucci (chitară), Jordan Rudess (clape), John Myung (bass) și Mike Mangini (tobe) tocmai au terminat de înregistrat viitorul lor album, „Distance over Time”, și afirmă  „frăția” dintre ei e mai puternică decât oricând.

Pentru prima oară în ultimii 20 de ani, cei cinci super-muzicieni au scris și înregistrat albumul locuind practic împreunătimp de mai bine de patru luni de zile, într-un studio din Monticello, New York. Între grătarele făcute cu rândul și lungile taclale cu care „spărgeau” cele până la 14 ore de lucru în studio, muzica celui de-al 14-lea album al trupei a venit natural, spontan, și s-a așezat ca un soi de pecete peste puternica prietenie care îi leagă.

Chimia a fost esențială pentru Dream Theater în această perioadămai ales după turbulențele majore prin care trupa a trecut în 2010, când unul dintre fondatorii proiectului a părăsit proiectul (toboșarul Mike Portnoy). Mike Mangini, înlocuitorul lui Portnoy în spatele tobelor, face acum cu adevărat parte din „Familie”, pentru prima oară contribuind total la un album de studio, inclusiv în ceea ce privește textul pieselor.

Dream Theater a luat ființă în 1985, în jurul unui nucleu format din Patrucci, Myung și Portnoy. La acel moment, cei trei erau studenți ai Colegiului de Muzică Berklee, iar trupa a fost numită „Majesty” în primă fazăDupă 33 de ani, două nominalizări la Grammy și 15 milioane de albume vândute, grupul se consideră pe deplin matur din punct de vedere creativ și promite un material monumental, în care, cu virtuozitatea impresionantă de astăzi, trupa se întoarce la origini pentru a învia atât partea heavy, cât și pe cea proggy. Totul, așa cum spune Petrucci, pentru o muzică pe care o cântă cu plăcere.

În calitate de producător, scopul meu a fost  încerc  fac albumul cu cel mai bun sound din istoria Dream Theater, așa încât ascultătorul  fie pur și simplu îmbrățișat de muzică vrea ca acest album  reflecte cât mai corect cantitatea imensă de suflet, bucurie și pasiune pe care am pus-o în el, iar oamenii  rămânăla finalul discului, cu energia pură cu care ne-am încărcat cât timp am stat împreună la studio”, afirmă Petrucci.

Pe lângă miile de fani complet fascinați de muzică lor, Dream Theater mai are o legătură strânsă cu România: primul lor concert în țarăla Bucureștiîn 2002, a fost înregistrat și inclus ca „official bootleg” în discografia trupei.

Cei care vor veni  vadă concertul din Piața Mare din Sibiu s-ar putea bucură și de câteva piese din deja clasicul „Metropolis II: Scenes from a Memory”, albumul lor din 1999, pe care trupa îl va reproduce live integral (cel puțin în prima parte a turneului, care va avea doar concerte „an evening with”), pentru a marca împlinirea a 20 de ani de la lansare.

Pe scena ARTmania Festival din Piața Mare a Sibiului, Dream Theater (SUA) vor urca alături de Opeth (Suedia), Madrugada (Norvegia), Wardruna (Norvegia) și Myrkur (Danemarca), alte nume cunoscute pe scena muzicală internațională urmând  fie anunțate în viitor.

ARTmania Festival, primul festival românesc care a dezvoltat în România ideea de îmbinare dintre artă și divertisment („entertainment”), este o platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică inspirate din cultura rock.

De-a lungul edițiilor sale, ARTmania s-a consacrat drept principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. Însă, ARTmania Festival nu înseamnă doar concerte ale unor mari formații internaționale și locale. Muzica este componenta de bază de la care a pornit totul, însăreprezintă doar o parte din experiență pe care festivalul a dorit  o ofere iubitorilor de artă din România și din străînătate.

Încă de la începuturi, ARTmania a fost gândită ca o platformă culturală menită  ofere publicului cât mai multe evenimente și moduri de a experimenta forme variate de expresie artistică, precum: concerte, expozițiilansări de carte sau proiecții de film. Acest spațiu comun de întâlnire al artiștilor și publicului la nivelul sunetului, culorilor, imaginilor sau literelor, găzduit de Piață și de cetatea medievalăcreează spațiul de poveste și magia care reprezintăîn esență, spiritului festivalului.

Fiind cel mai longeviv festival rock din România și una dintre mărcile cu cea mai îndelungată tradiție de pe scena culturală regională, ARTmania și-a conturat propria identitate prin intermediul unui concept îndrăzneț și al unui ambient special: Piaa Mare a uneia dintre cele mai frumoase cetăți medievale din Estul Europei.

Mi-am început drumul prin jurnalism cu mai bine de patru ani în urmă, iar de atunci am navigat printre stiluri muzicale şi webzine de profil. Aici mă veţi cunoaşte cel mai bine prin rubrica Prog Talk.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...