Club FABRICA vă invită vineri, 2 decembrie la o lansare cu una din cele mai puternice formaţii ale scenei metal naţionale, FOR THE WICKED avându-i ca invitaţi pe The Boy Who Cried Wolf şi Take No More.
Biletele au preţul de 15 de lei şi pot fi achiziţionate la intrare, în seara evenimentului.
FOR THE WICKED ajung la Bucureşti pentru a-şi lansa al doilea EP din carieră, cu un sound mult mai puternic şi masiv decât cel cu care ne-au obişnuit până acum.
Formaţia a apărut în 2015, fiind una din cele mai interesante şi ambiţioase apariţii pe scena metal din România, dovada fiind câştigarea numeroase premii importante în primul an de la înfiinţare (2015): Best Metal Newcomer la Metalhead Awards, marele premiu la Posada Rock şi premiul Low5Bass Studio la Gbob România. În decursul celui de-al doilea an de activitate trupa a reuşit să se ridice la nivelul afirmaţiei anterioare şi nu a pierdut deloc vremea, bifandu -şi cu succes numele pe afişele celor mai importante evenimente rock/metal din ţară.
În mai puţin de 6 luni de la lansare, trupa a realizat o serie importantă de concerte în România, incluzând festivalurile: Maximum Rock, Fire în the Park, Barock, Remember Rock, Posada şi #ImpreunaRezistam (Cluj Napoca), cât şi concerte în deschidere la formaţii precum: Suicide Silence (SUA), Dirty Shirt (Ro), Jinjer (Ukr), Lostbone (Pol) sau When Reason Collapse (Fr) To Kill Achilles(UK), Helia(RSM)).
FOR THE WICKED vine cu un metalcore modern, combinând riffuri grele, voci agresive şi refrene “catchy”, cu o producţie ce se ridică la standarde internaţionale: masteringul a fost realizat în Statele Unite de Joey Sturgis (Asking Alexandria, Emmure, The Devil Wears Prada), în timp ce de înregistrări şi mixaj s-a ocupat leader-ul trupei Vlad Bornuz (Diamonds are Forever, Scars of a Story) în studioul Digital Dark Vision, din Cluj Napoca.
Deşi e formată din tineri muzicieni, o parte din ei au deja o experienţă muzicală importantă (Dirty Shirt, Guerrillas, 13Rituals, Divided By Perception, Blood Prinţ, etc), fapt care îşi spune cuvântul prin calitatea şi inovaţia pe care le denotă suita de materiale audio şi video pe care aceştia le-au lansat.
TbWcW | The Boy Who Cried Wolf
Formaţie alcătuită din 4 nebuni din Voluntari şi Bucureşti şi Constanţa, unul dintre ei e chiar lup, se vede după puful fin de pe gâtul plin de sânge, dar astea sunt detalii, important este să vă zicem despre formaţie: abordăm stilul hardcore / metal with some monstrous southern-metal influenced riffing şi ce vrea Bacovia, lupul original.