Arădenii de la Fantazia sunt de fapt definiţia unei trupe tinere cu un car de entuziasm şi rock’n’roll în sânge. Un viitor care sună bine datorită lor, o forţă incredibilă care ar da ture şi celor mai vechi dintre noi şi o motivaţie care nu cunoaşte limite.
Cu destule concerte în portofoliu, un videoclip oficial şi o serie de piese proprii, Fantazia te cucereşte de la primele note, ca pe parcursul curgerii pieselor să îţi rămână întipăriţi în minte prin felurite „îndrăzneli” armonice şi momente de solo neaşteptate, dar cu atenţie calculate.
Aveți o forță remarcabilă comparativ cu trupe cu ani vechime în spate. De unde pasiunea pentru muzică?
ANDREI: Nu știu de unde vine exact pasiunea pentru muzică, dar ea EXISTĂ! De fapt bunicul meu a cântat la vioara în tinerețe, dar numai ca pasiune, iar părinții mei au ascultat de mici numai muzica buna, dar n-au cântat la nici un instrument. La mine totul a început când eram în clasa a III-a, am rugat-o pe bunica sa-mi dea jos de pe dulapul ei o chitara clasică pe care o cumpărase pentru fratele meu cu niște ani în urmă.
RADU: Nu m-am gândit niciodată în termenii ăștia la noi, ca trupa. Adică „forță, dedicație, pasiune”. În ce mă privește e mai degrabă dorința de a cânta bine. Și probabil spiritul autocritic.
ARTHUR: Nu știu, eu de mic le spuneam părinților, sătui uneori de orele în care nu mă mai opream din cântat și fredonat, că dacă nu cânt, mă sufoc. Apoi, cred că de la 7 ani am început să cânt coveruri de la diverse trupe ce-mi plăceau, le urcam pe youtube, unele au fost distribuite și de trupele ale căror melodii le cântam (Epica, Delain, Kamelot), asta mi-a dat încredere că aș putea face treabă bună. Dar cântatul live cu Fantazia e incomparabil mai fain, chiar dacă uneori sonorizarea ne împiedică să avem un recital cum l-am plănuit.
ROBERT: Mulțumim! Pasiunea pentru muzică vine de la părinți, iar în ceea ce privește forța, aceasta vine în mare parte de la public!
Cum reușiți să repetați și să vă dedicați muzicii constant?
ROBERT: Muzica o facem cu și din plăcere cu susținerea celor apropiați și a profesorului nostru de la Palatul Copiilor din Arad, Paul.
ARTHUR: Adevărul e că nu ne ocupă toată viața muzica, uneori repetăm două ore pe săptămână, vinerea, de obicei, pentru că nu avem teme pentru a doua zi, alteori câteva ore pe zi, individual sau împreună. Niciodată nu e suficient, dar o facem cu plăcere, chiar dacă uneori avem mai mult chef decât în alte zile.
ANDREI: Reușim pentru că ne place cu adevărat să cântăm, așa că ne facem timp. Ar trebui să repetăm mai mult, dar ne place să facem și altceva: sport, poze, filmări, mai nou jocuri pe calculator…
RADU: Repetăm în cadrul Palatului Copiilor din Arad, unde de altfel am și pus bazele trupei. În afara de asta, fiecare se pregătește și acasă.
Cât de mult contează pentru voi sprijinul celor din jur?
RADU: Pentru mine as spune ca este esențial. Atât moral, cât și material.
ANDREI: Contează enorm, pe mine părinții m-au susținut de la început. Am avut și norocul să avem la Palatul Copiilor din Arad (unde s-a înființat de fapt trupa) un profesor care s-a ocupat și a avut încredere în noi, în ce putem face. Mai nou ne lasă mai liberi și ne ajută mai mult când îi cerem noi ajutorul. Ne-a ajutat să ducem la capăt compozițiile proprii.
ROBERT: Foarte mult! Fără sprijinul celor din jur ne-ar fi foarte greu!
ARTHUR: Suntem încă la vârsta la care părinții trebuie să ne însoțească peste tot, ne cară sculele, ne aranjează concertele, ne enervează cât sunt de pisălogi uneori, de fapt aproape tot timpul, dar fără ei n-am fi putut decât să cântăm pe acasă sau pe la serbări.
Ce trupă din țară vă motivează în drumul pe care-l urmați?
ANDREI: Cargo, am și cântat la Arad în deschiderea concertului lor, de Ziua Națională a României, la noi în oraș, anul trecut, când au împlinit 30 de ani.
ROBERT: Îmi place mult trupa Iris, însă Cargo este cea care ne motivează în drumul nostru, cu atât mai mult că am avut ocazia să cântăm în deschiderea lor anul trecut! Și în deschiderea lui Kempes, cu vreo lună înainte de asta.
ARTHUR: Mie-mi place Alternosfera, atât ca muzică, cât și ca versuri, nu-s ușor de înțeles din prima. Uneori nu-s ușor de înțeles nici după mai multe ascultări.
RADU: Eu nu am o trupă preferată din România. Ascult și muzica românească, dar nu rock.
Aveți și un videoclip, “Labirint”. Ce ne povestiți despre el?
ARTHUR: Labirint este o melodie la care am lucrat cel mai mult, dintre toate compozițiile noastre a trecut prin cele mai multe transformări, la început a fost mai funk, inițial tonul clapei era de trompete, apoi mai heavy, acum sună mai symphonic-progressive, în urma colaborării cu un muzician din Brazilia, care ne-a ajutat cu partea de clape, făcând-o mai consistentă și mai sonoră. În melodie ne-am folosit toată energia pentru a transmite ce ne motivează pe noi să cântăm și cu ce pericole și greutăți ne confruntăm făcând asta la vârsta noastră. Oricum, credem că merită să cântăm și să vorbim despre visele noastre, pentru că altfel, dacă nu avem curajul să ni le apărăm, nimeni nu o să ne bage în seamă.
Filmările le-am făcut într-o fabrică din Arad, Teba. E o fabrică părăsită, în care nu te poți abține să nu filmezi un videoclip sau un film acolo. Pentru că a fost primul nostru videoclip și prima dată când am văzut fabrica în viața reală (nu în poze) am fost un pic speriați pentru că nu știam ce va ieși.
Filmările din Brazilia au fost făcute într-o fostă fabrică de tunuri de lângă São Paulo. Am încercat să prezentăm o poveste doar din imaginile cu noi, care să aibă un fir roșu (sperăm că l-ați văzut) și în care la final să fie explozia de culoare a gândurilor ce înainte erau gri, dar optimismul ne-a făcut să vedem că poate iese soarele și pe strada noastră, într-o zi. Am avut ca inspirație pentru videoclip filmul „Darul lui Jonas”, ce prezintă o lume ce la început pare ideală, în care toată lumea pare fericită și mulțumită, dar care nu are culoare.
ANDREI: Labirint ni s-a părut că este cea mai bună piesă de până acum, de aceea ne-am gândit să scoatem și un videoclip. Nouă ni se pare că a ieșit foarte bine și suntem mândri de asta. Suntem bucuroși și că-l avem pe Claudiu, tatăl lui Arthur (solistul nostru vocal – cel mai mic dintre noi) care ne filmează mereu și ne face poze frumoase la concerte (când are chef și inspirație).
ROBERT: Așa cum spune și numele piesei, aceasta a avut un drum întortocheat! Începută de mine și Andy, a trecut pe la Paul, a ajuns la Arthur și tot așa de câteva ori, plus pe la prietenul nostru din Brazilia, însă într-un final am găsit ieșirea din ‘Labirint’.
RADU: După cum se vede, eu sunt cel care râde în videoclip. Eu m-am distrat făcându-l.
Videoclipul este doar un teaser pentru un material discografic? Ce plănuiți?
ANDREI: Sperăm să ajungem să scoatem și un album, nu știm când, sperăm că într-un an de zile, deși trei dintre noi vom avea examene anul viitor, vom termina clasa a VIII-a, sperăm să avem și timp de compus.
ARTHUR: Mai avem mult de lucru până să scoatem un album complet, vrem să aibă cel puțin 10 piese albumul și noi avem doar 4 piese finalizate, și alte 3-4 în lucru, așa ca mai devreme de un an nu prea avem cum sa avem gata material suficient.
ROBERT: Plănuim să compunem cat mai multe piese și să adunam cât mai mult material discografic.
RADU: Eu nu m-am gândit atât de departe. Probabil însă că nu o să rămânem doar cu atât.
COMPONENȚA FANTAZIA:
Arthur Horeanu (voce, keyboard, 11 ani)
Andrei Jipa (chitară, 14 ani)
Robert Urban (bas, 14 ani)
Radu Ungur (tobe, 13 ani)
