FALSE REALITY își lansează în sfârșit acasă, azi, în Rockstadt, primul album din carieră, intitulat “End of Eternity”.
Apărută în decembrie 1998, trupa cântă un melanj de melodic death metal, black metal, doom și progressive metal, fiind la al treilea material discografic, primele două fiind un demo lansat în anul 1999 și EP-ul “Tales of Eternity”, lansat în anul 2002 sub egida Sidekick Records (Norvegia). Lansat prin label-ul transilvănean Loud Rage Music, “End of Eternity” este compus din 7 piese cu o durată totală de 51 de minute, fiind primit foarte bine de critica de specialitate din România și străinătate (obținând chiar și punctaj maxim). Albumul a fost înregistrat, mixat, masterizat și produs de brașoveanul Robert Cotoros (Htheththemeth, The Bipolar Disorder Project).
Pauza de aproape 15 ani între ultimele două materiale discografice este explicabilă prin pauza de 8 ani pe care trupa a luat-o între anii 2003 și 2011. Primul concert din noua perioadă de existență a fost pe scena vechiului Rockstadt, urmând ca False Reality să își facă debutul prin acest concert și pe scena noului Rockstadt.
GOTHIC ajunge din nou la Brașov, marcând de această dată un triplu eveniment: lansarea noului album “Demons”, aniversarea a 25 de ani de la înființare și aniversarea a 20 de ani de la lansarea albumului de debut, “Touch of Eternity”.
Activând de 25 de ani, GOTHIC este una dintre trupele de referință pentru muzica metal din România, fiind multi-premiată, și având statutul de trupă “cult” a underground-ului românesc. GOTHIC are la activ peste 500 de concerte în țară și străinătate, sute de apariții pe posturile naționale de radio și de televiziune și nenumărate articole și interviuri apărute în cele mai mari publicații din România și străinătate.
Albumul de debut “Touch of Eternity” (1998 Bestial Rec) a fost unul dintre cele mai bine vândute albume din metalul românesc în anii 90, piese ca “Anguish”, “Regrets” si “Memorial Winter” devenind adevarate hituri, cântate în cor de către fani la concertele trupei. Celebra publicație germană “Metal Hammer” a acordat nota 9 (din 10) acestui album.
În anul 2012 GOTHIC a câștigat concursul WACKEN METAL BATTLE România, competiție națională care a deschis drumul unui concert de succes la Wacken Open Air.
În 2015 trupa a intrat în studioul Consonance din Timișoara pentru a înregistra părțile de tobe pentru noul album. Restul de instrumente au fost înregistrate în studioul propriu al trupei, albumul fiind mixat de Alin Petruț în colaborare cu Nimrod Szedlacsek (Corvin Studio Cluj). În ianuarie 2017 formația lansează “Demons” sub egida Loud Rage Music, album care beneficiază de o promovare intensă din partea label-ului transilvănean și obține în continuare cronici foarte bune în mass-media internațională.