Noutăţi

Evergrey lansează album nou!

Evergrey, îndrăgita formație de dark melodic metal din Suedia, a anunțat astăzi că va lansa un nou material discografic pe 25 ianuarie 2019. Intitulat The Atlantic, albumul la care s-a muncit în mod susținut în ultima perioadă este o continuare a lui The Storm Within (2016), acesta din urmă intrând în numeroase topuri și ridicând ștacheta foarte mult. Ediția principală va include 10 piese noi.

Din nou, Evergrey a colaborat cu Jacob Hansen, inginerul de sunet care s-a ocupat de mixaj și masterizare și pe The Storm Within și Hymns for the Broken.

Despre The Atlantic a vorbit pe scurt și Tom S. Englund, chitarist, vocal și membru fondator al trupei, menționând că este al treilea album conceptual care, de data asta, pare a fi atins o concluzie sau finalitate. Din punct de vedere muzical, acesta este cel mai heavy și întunecat material, sunetul fiind afectat și de numeroase probleme personale și profesionale între care trebuie amintită spargerea studioului formației și furtul echipamentelor. Diversitatea va fi o altă trăsătură a lui The Atlantic, fiind compus cu sinceritate și pasiune pentru muzică.

Pentru cei dornici să comande viitorul material a fost deschis pre-orderul, pe magazinul oficial AFM-Records.

Tracklist:

01. A Silent Arc
02. Weightless
03. All I Have
04. A Secret Atlantis
05. The Tidal
06. End Of Silence
07. Currents
08. Departure
09. The Beacon
10. This Ocean

Habar n-am ce să zic aici, la rubrica asta. Am o reputație de hater și scârbă, dar eu sunt de fapt un mieluț fericit și blând...

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...