Evergrey este o trupă de progressive metal din Gothenburg, Suedia. Trupa a fost înființată în 1995 și a lansat albumul de debut, The Dark Discovery, în 1998. Versurile trupei Evergrey au abordat întodeauna o zonă mai întunecată, mai puțin confortabilă, tratând subiecte cum ar fi introspecția, paraonia, ființele extraterestre, abuzul copiilor, cultele și religia, moartea și doliul, până la frica generală și întristarea. De-a lungul timpului, a rămas o trupă de reper în zona rockului progresiv, atât în ceea ce privește muzica, cât și temele abordate.
Evergrey se numără printre formațiile de top din Suedia, ajungând să urce pe scenele unor festivaluri mari din Europa precum Download, Masters of Rock, Sziget sau Wacken, dar și în Statele Unite unde au fost headlinerii festivalului Prog Power VII din Atlanta. De-a lungul timpului, Evergrey a colaborat cu muzicieni din In Flames, Sabaton, HammerFall, Nightswish (Floor Jansen) sau Stratovarius și au avut turnee alături de Nevermore, In Flames sau Avatar.
Biletele se pot achiziționa exclusiv de pe AmBilet.ro la preț special.
De câte ori nu te-ai trezit exclamând „WTF?!“ când unele lucruri merg prea departe? Despre asta este WTF – Way Too Far Rock Festival. Despre manifestul fiecăruia în confruntarea cu situațiile care ne intrigă, despre formele de exprimare liberă, despre atunci când vrem să evadăm, să plecăm cât mai departe.
Ediția din 2020, desfășurată între 28-31 august, va veni cu surprize, atât în ceea ce privește line-up-ul, cât și locația. Singurul aspect care nu va crea surprize va fi calitatea muzicii!
Way Too Far Rock Festival este conceput ca un eveniment desfășurat în aer liber, departe de rutină și convenții, care să ofere publicului o experiență muzicală reală, prin îmbinarea mai multor genuri rock, dar și prin întâlnirea pe aceeași scenă, a unor nume vechi, consacrate, cu artiști ai momentului.
Way Too Far își propune, de asemenea, prin line-up-ul diversificat, o anulare a barierelor între artiștii și iubitorii diverselor genuri de muzică rock.
Artiștii care urcă pe scena WTF sunt cei care exprimă cel mai bine, prin muzica și versurile lor, preocupările, frământările și strigătele de „WTF?!“ ale actualei generații.
Istoric: Festivalul a fost inițiat la Bistrița, în 2017. Zdob și Zdub, Luna Amară, Travka, Byron și Urma au adunat mii de oameni la prima ediție a festivalului, desfășurată în zona Wonderland, în apropierea Aerodromului din Bistrița. Festivalul și-a creat rapid o identitate, prin selectarea unui public din zona oamenilor activi, care, pe lângă latura de entertainment, urmăresc, apreciază și înțeleg mesajul muzical și artistic al trupelor rock.
În 2018, ediția a doua a Way Too Far Rock Festival a fost o ediție- document. Într-un moment în care aproape toată societatea din România a început să își pune întrebări despre sistem, întrebări sintetizate perfect printr-o sigură întrebare (WTF?!), WTF Rock Festival a adus în fața publicului o mare parte dintre cele mai bune trupe din România care au transmis profunde mesaje sociale: Grimus, Altar, Celelalte Cuvinte, Coma, The Mono Jacks, Robin and the Backstabbers, Taxi, Days of Confusion, Byron, Omul cu Șobolani, Vița de Vie.
Ediția din 2019 a luat o altă amploare în Județul Bihor, în zona metropolitană Oradea, avându-i pe scenă, într-un maraton muzical de trei zile, pe Kunnstra, Times of Need, NOR, The Details, Coma, Omul cu Șobolani, Implant pentru Refuz, 7 Pași, Riot Monk, Luna Amară, Dirty Shirt, Iris, Crazy Town, Altar, Aurora, Bucovina, Vița de Vie și Frații Jdieri.