Fiindcă prog-ul capătă rapid teritoriu și pe plaiurile noastre, mai ales în ultimii 2-3 ani, realizăm și anul acesta un editorial dedicat evenimentelor prog din România, urmând și unul pentru evenimentele din Europa, bineînțeles. Ne vom referi la evenimentele anunțate până acum și le vom include și pe cele care nu sunt prog 100%. Să începem așadar, în ordine cronologică.
SoundArt Festival – ediția cu numărul trei se desfășoară în perioada 8, 9 și 10 martie 2019 în club Quantic, din capitală.
De văzut: Riverside, Lesoir, Viper Soup Complex, Zammorian, Mihai Barbu Project.
Dreamgrave, The Tumor Called Marla și Untold Faith pun pe hartă și Timișoara pentru această înșiruire, pe 14 martie, în club Reflektor.
Haken – britanicii revin în România cu noul album, pe 27 martie, în club Quantic din capitală. Trupa va fi prezentă și la un clinic, pe 26 martie în Clubul Țăranului.
Skyharbor – proiectul internațional ajunge în România pe 30 martie în Cluj-Napoca, Flying Circus și pe 31 martie în București, în club Control.
Taine și Mihai Barbu Project – deja nu mai este niciun secret că Taine aduce din ce în ce mai mult prog în death-ul care i-a consacrat, iar evenimentul de celebrare a 20 de ani de la lansarea albumului Cealaltă parte poate constitui un prilej perfect și pentru audiția unor materiale noi, din această sferă. Evenimentul are loc pe 12 aprilie în club Fabrica din capitală.
Evergrey – trupa suedeză revine cu un nou album în România, pe 12 aprilie în Form Space din Cluj-Napoca și pe 13 aprilie în Hard Rock Cafe din București.
Vulture Industries – trupa revine în București pe 25 aprilie, în club Quantic, alături de Helheim și Madder Mortem.
ARTmania – festivalul devenit prog în ultimele trei ediții anunță pentru anul acesta un line-up care va atrage și publicul țărilor vecine. Acesta se desfășoară în perioada 26 – 27 iulie în Piața Mare din Sibiu.
De văzut: Opeth, Dream Theater, Architects, Madrugada.
Posada Rock – festivalul-concurs își aruncă un ochi spre scena străină în ultimii ani, ediția din 2019 nefăcând excepție. Acesta se desfășoară în perioada 31 august – 1 septembrie pe Stadionul Municipal din Câmpulung Muscel. Pentru 2019 revin în cadrul festivalului, a doua oară, cei de la Soen cu noul album.
Bucovina Rock Castle – acesta se alătură anul acesta marilor festivaluri care se aventurează pe scena prog mai mult. Se desfășoară în perioada 23 – 25 august la Cetatea de Scaun a Sucevei.
De văzut: TesseracT, Leprous.
Mai multe vor fi anunțate pe parcursul anului cu siguranță, întrucât suntem abia la începutul său (și sperăm că nu am uitat nimic), însă un lucru este sigur: ne așteaptă un an plin de concerte prog.