12 martie a fost o seară plină de muzică, dar cu puțini oameni. Cu toate că a fost o seară de weekend și evenimentul a fost ținut în Fabrica (deci un local consacrat pentru concerte și accesibil), tind să cred că oamenii au fost descurajați de prețul relativ mare al biletului (anume 40 de lei), în ciuda faptului că vorbim nu numai despre o formație, ci despre trei (!) în cadrul evenimentului și că una din ele a împlinit 16 ani de activitate luna aceasta: este vorba, evident, despre EMIL.
Seara a fost inaugurată de Tourette Roulette cu o mică întârziere față de programul anunțat. Muzica lor nu a fost ieșită de comun, dar trupa e departe de a putea fi acuzată de mediocritate. Punctul forte al T.R. a fost energia scenică și mișcările solistului, un fel de Mick Jagger. Toți membrii trupei s-au îmbrăcat cu jachete în dungi marca Adidas de ai fi spus că avem parte de un Eastern European Squad autentic. Ei, bine, le-a lipsit engleza vorbită cu accentul specific de eastern european, cât și sticla de vodcă (cel puțin de pe scenă, hehe).
Revelația serii a fost însă Toy Machines. Să ne înțelegem: apreciez enorm activitatea celor de la EMIL și au fost principalul motiv pentru care am fost în Fabrica în seara respectivă, dar să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului […] și ofer laudele bine meritate formației suceveno-clujene. Solistul, vizibil emoționat, a spus publicului că formația din care face parte nu abordează un gen anume și că au melodii cât mai diversificate. Am avut mostre de alternative, post-rock, industrial și nu numai.
În fine, main eventul a început în jurul orei 23.30 și mesele erau pline de sticle goale și de pahare cu paie și gheață abandonate și vânate de angajații de la bar. Rândurile au început să se strângă, dar nici pe de parte nu a fost vorba despre „sardineala” pe care o știam de la alte concerte. Într-adevăr, în față a fost multă agitație încurajată de formație. Mult moshpit, multă muzică bună, ba chiar am avut parte și de o zi de naștere! O surpriză plăcută a fost interpretarea piesei 2006 alături de Stoe Toxxic din Da Hood Justice. Un featuring live binevenit din moment ce Butch nu a avut cum să cânte alături de formație datorită problemelor juridice datorate incendiului din Colectiv. Setlistul a fost dominat de ultimul album lansat și intitulat I M E N S (Spun Nu, Împreună Rezistăm, Tot Noi, 2006), dar au fost cântate și din piesele vechi (1.000 de Dorințe, Supradoză de Vise, Da Vrei) ca în încheiere să avem nu numai un bis, ci două: Noaptea și Copacii Înfloriți.
În încheiere mulțumim organizatorilor Dark Side Booking Academy pentru că au făcut acest eveniment posibil la fel ca toate celelalte din seria Dark Nights, cât și club Fabrica pentru scenă, acoperiș deasupra capului și berea pusă la rece.