E-An-Na este prima formaţie sibiană care a reușit să cânte la prestigiosul festival Wacken Open Air, dar şi a doua formaţie autohtonă care a reușit să se califice în top 5 în cadrul etapei internaționale Wacken Metal Battle, făcând astfel ca România să fie singura ţară care să obţină până acum această performanţă.
Astfel, în urma finalei care a avut loc la începutul lunii august, trupa a obținut locul II la prestigiosul festival, alături de un premiu de 4000 de euro şi alte bunuri muzicale, dar şi un mare segment de public nou, în urma concertului la care s-au prezentat peste 7000 de spectatori.
Zilele trecute, trupa a lansat pe YouTube un nou episod din aşteptata serie intitulată „NananaTV”, episod ce prezintă întreaga călătorie la WOA așa cum a fost ea în realitate: cu întâmplări atât minunate, cât și mai puțin plăcute. Pot fi văzute, de asemenea, și unele momente emoționante, cum ar fi cele din cadrul concertului susținut, dar și de la decernarea premiilor.
Nanana TV – Wacken Câmp Deschis: https://www.youtube.com/watch?v=yRPWSax_fT8
Și dacă sunteți curioși cum a fost întregul lor concert, cei de la WOA au postat pe canalul lor oficial de YouTube tot concertul celor de la E-an-na, pe care îl puteți urmări mai jos:
E-An-Na – Full Show – Live at Wacken Open Air 2017: https://www.youtube.com/watch?v=ZCiIb6hyCi8
Cu toate astea, E-an-na s-a întors în ţară în plină forță şi cu ambiţii noi, deja susţinând un concert la Măgura Wave Festival, unde a reușit să filmeze și a doua parte a videoclipului pentru noua piesă intitulată „Epitaf”, care urmează să fie lansată în această toamnă.
Și dacă vă este dor de ceva muzică live, puteţi prinde următorul concert E-an-na la festivalul Top T Buzău, pe 15 septembrie:
„Urmează o perioadă în care vom lucra intens la muzică nouă, întrucât vrem să lansăm un album nou în 2018, care să depăşească tot ce am făcut până acum.”, declară trupa.
Între timp, muzica deja lansată este disponibilă fie pe https://e-an-na.bandcamp.com/, în format digital, fie pe pagina de Facebook trupei, în format fizic (alături de tricouri şi alte obiecte de merchandise): https://www.facebook.com/eanna.romania/
Alina Marin