Noutăţi

E-an-na a pornit alături de Dirty Shirt și Ansamblul Folcloric Național Transilvania în turneul „FolkCore De Tour”

E-An-Na, cea mai cunoscută și îndrăgită trupă tânără de folk metal din România, a pornit weekend-ul trecut  în turneul „FolkCore De Tour” al maramureșenilor de la DIRTY SHIRT, alături de Ansablul Folcloric Național Transilvania.

Primele concerte au avut loc la Baia Mare și Timișoara, unde sibienii de la E-an-na au făcut o atmosferă minunată în deschiderea concertului maramureșenilor, oferind publicului o experiență unică:

„Până acum, FolkCore De Tour se vede a fi un turneu plin de surprize pentru noi. Nu mă așteptam ca muzica noastră să rezoneze și cu un altfel de public și în complet alte condiții. Deși nu suntem obișnuiți să terminăm concertul după 6 piese, acest lucru ne permite să dăm tot ce putem într-un mod mai energic și e o plăcere să vedem cum publicul, mai timid și nou, începe să cânte cu noi pe la ultimele piese.

Concertul celor de la Dirty Shirt l-aș descrie ca un spectacol complet. Nu e un simplu concert la care vine piesă după piesă, e altceva. Te transpune într-o stare diferită și te ține acolo de la început până la final. Nu e ceva ce trebuie ratat și nu ajunge să vezi video-uri pe internet cu asta, e ceva ce trebuie trăit la fața locului”, a declarat Ovidiu, unul din membrii E-an-na.

Link E-an-na (live la Timișoara): https://www.facebook.com/RadioTimisoara.LiveVideo/videos/193796894447693/

Trupa E-an-na va fi prezentă și în următoarea perioadă alături de Dirty Shirt și Ansamblul Transilvania, așa că dacă doriți să-i vedeți live îi puteți gasi weekend-ul acesta la Cluj Napoca (24 martie, /Form Space) și Iași (25 martie, Casa de Cultură a Studenților) sau în Brașov (31 martie, Kruhnen Musik Halle) și în București, pe 1 aprilie (Arenele Romane) peste două săptămâni.

Link Dirty Shirt (Baia Mare): https://www.facebook.com/DirtyShirtRomania/videos/10155323154113394/

Link Dirty Shirt (live la Timișoara): https://www.facebook.com/RadioTimisoara.LiveVideo/videos/193814204445962/?hc_ref=PAGES_TIMELINE

Biletele pot fi achiziționate pe www.ambilet.ro, conform următoarelor prețuri:

Pentru București (Arenele Romane):
– Normal Tickets – 45 lei
– Intrare – în seara evenimentului – 55 lei (în limita capacității locației)

Pentru concertele din țară (Cluj Napoca, Iași, Brașov)
– Normal Tickets – 35 lei
– Intrare – în seara evenimentului – 40 lei (în limita capacității locației)
*Pentru Brașov (Kruhnen Musik Halle): – biletele pot fi achiziționate doar de la locație

Cu aproximativ 40 de persoane implicate și o producție fără precedent în întreaga lume, FolkCore De-Tour este probabil unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale trupei DIRTY SHIRT, mai ales prin alăturarea unui ansamblu tradițional, ceea ce îi oferă un caracter unic pe scena metal românească și nu numai.

 

Comentează

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top
error: Content is protected !!