Noul album Dream Theater vine la doar trei ani după lansarea cumva dezamăgitorului „Dream Theater” pentru o bună parte din masa de fani.
“The Astonishing” însă nu vine cu una – cu două, ci cu 34 de piese, aşa că buckle up, o să ai parte de o întreagă călătorie, de aproximativ trei ore, împărţită în două acte.
Primul act conţine primele douăzeci de piese şi începe printr-o uvertură instrumentală care se întinde de-a lungul a două dintre ele: “Descent of the Nomacs” şi “Dystopian Overture”, care pun în evidenţă aptitudinele nemuritoare ale instrumentiştilor, de care suntem de alfel de mult conştienţi şi atraşi. Întrebarea anului însă: mai este ea de ajuns, sau erau suficiente cele 12 albume pe care le avem deja în playlist?
Vorbind din perspective unei fane convinse, aş spune că nu. Întotdeauna mă bucură să aud ceva nou venind din direcţia maeştrilor care ne îndeamnă deopotrivă să punem mâna pe instrumente, pe căşti cât mai sound proof, sau doar să simţim fiecare notă în fiecare firicel care ne străbate corpul. Problema albumului însă tind să cred că este lungimea nu atât de necesară a albumului şi faptul că prea puţine dintre aceste piese ies în evidenţă. Durata albumului se explică cu uşurinţă prin şirul extrem de elaborat al poveştii, însă poate o soluţie ar fi fost împărţirea sa în două materiale discografice, în locul celor două acte. Elementul care ar trebui să diferenţieze acest album de oricare altul lansat este povestea lui Gabriel, cel care posedă darul muzicii, parcă pe alocuri puţin inspirată din albumele de debut ale lui Townsend. “The Gift of Music” a fost una dintre piesele teaser pentru album, şi cea care ne-a pus deja pe gânduri. Ea vine urmată de “The Answer”, o baladă tipică Dream Theater, plăcută, însă nu te va ţine captiv în lanţurile emoţiilor aşa cum o făcea “Disappear” sau “Wait for sleep”. “A Better Life” este una dintre piesele mele preferate de pe album pentru că se leagă armonic şi compact şi conţine toate elementele pe care piesele de succes DT le au: solo-uri pe cât de emoţionale, pe atât de incredibil de perfecte şi tehnice, un LaBrie melancolic şi clapele magice ale lui Rudess, pe care le putem vizualiza şi atinge printr-o simplă audiţie, precum şi bass-ulvioi al lui Myung.
“Lord Nafaryus”este una dintre puţinele piese care ies în evidenţă datorită unui instrumental teatral, cu multe influenţe jucăuşe alternate cu pasaje agresive şi interludii de clape care anunţă revenirea anilor ’70 ai prog-ului. O piesă demnă de a fi inclusă într-un act.
Următoarele piese ţin aceeaşi linie deschisă de predecesoarele, cu mici idei care-ţi rămân întipărite în minte, de cele mai multe ori fiind vorba de frumuseţea armoniilor marca Rudess, aşa cum este şi cazul piesei“Act of Faythe”.
Piesele sunt în general alternate, între balade şi furia personajului interpretat de LaBrie, tocmai din dorinţa de a menţine atenţia ascultătorului.
„Brother, Can You Hear Me?” iese din aria teatrului şi se îndreaptă spre un imn militar, împodobit de un cor, care vrea să evidenţieze marşul trupei de rebeli care se ridică împotriva securităţii şi opresiunii. “A New Beginning” te va trezi cu siguranţă din amorţeală cu un Petrucci la fel de agil şi imposibil de precis şi o secţiune instrumentală care îţi aminteşte de perioada “A Dramatic Turn of Events”. Primul act se încheie cu “The Road to Revolution” şi cu o notă de speranţă pentru personajul nostru, iar instrumentalul reuşeşte să capteze bine asta.
Actul doi este deschis tot prin intermediul unei uverturi, personajul poveştii continuându-şi traseul vieţii printr-o serie de decepţii. Piesele care rup monotonia prin ritm şi asocieri orchestrale demne de numele la care au muncit atâţia ani, şi pe care vi le-aş recomanda sunt “Heaven’s Cove”, “The Walking Shadow” şi “My Last Farewell”. Al doilea act vorbeşte ascultătorului în mai mare măsură comparativ cu primul, piesele sunt mai închegate, iar LaBrie reuşeşte să transmit sentimentele de deznădejde sau speranţă ale personajului, inflexiunile vocale fiind mult mai variate şi mai călduroase decât în cazul primului act. Suprizele instrumentale nu lipsesc nici din cadrul acestui act, accentual căzând de data aceasta pe acustice sau pe vioară. Sunt construite şi reconstruite personaje adiţionale, precum şi încercarea celor de la DT de a ieşi din zona de “confort”.
Albumul curge frumos şi uşor, este bine închegat, dar pierde pe parcurs atenţia ascultătorului uitând să iasă prea mult din tipare, iar acesta este un element pe care ne bazăm cu toţiic ând vine vorba de DT. Instrumental perfect, versuri puţin spre aceeaşi latură teatrală menţionată aşa cum am aştepta mai degrabă să vină din partea celor de la Ayreon, însă cu un minus la sclipire.
Little tip: pe website-uloficial DT puteţi face cunoştinţă cu povestea şi personajele din spatele albumului: Dream Theater.
Tracklist:
01.“Descent of the NOMACS”
02. “Dystopian Overture”
03. “The Gift of Music”
04. “The Answer”
05. “A Better Life”
06. “Lord Nafaryus”
07. “A Savior in the Square”
08. “When Your Time Has Come”
09. “Act of Faythe”
10. “Three Days”
11. “The Hovering Sojourn”
12. “Brother, Can You Hear Me?”
13. “A Life Left Behind”
14. “Ravenskill”
15. “Chosen”
16. “A Tempting Offer”
17. “Digital Discord”
18. “The X Aspect”
19. “A New Beginning”
20. “The Road to Revolution”
Act II
01. “2285 Entr’acte”
02. “Moment of Betrayal”
03. “Heaven’s Cove”
04. “Begin Again”
05. “The Path That Divides”
06. “Machine Chatter”
07. “The Walking Shadow”
08. “My Last Farewell”
09. “Losing Faythe”
10. “Whispers in the Wind”
11. “Hymn of a Thousand Voices”
12. “Our New World”
13. “Power Down”
14. “Astonishing”
Autor: Geanina Chiricuţă
