Noutăţi

Dirty Shirt pornește weekend-ul acesta în turneul național FolkCore De-Tour

După o muncă intensă și luni întregi de pregătiri, iată că așteptarea a luat sfârșit, iar DIRTY SHIRT pornește în sfârșit în turneul FolkCore De-Tour, alături de Ansamblul Folcloric Național Transilvania și E-An-Na.

Cu aproximativ 40 de persoane implicate și o producție fără precedent în întreaga lume, FolkCore De-Tour este probabil unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale trupei, mai ales prin alăturarea unui ansamblu tradițional, ceea ce îi oferă un caracter unic pe scena metal românească și nu numai.

Printre invitații din cadrul turneului se numără Gabriel Barastean, Sergiu „Corbu” Bordor, dar și Dan Secheli, Miru Puiu și Alexandra Joicaliuc, solistele trupei sighetene Hybrid Symphony pentru backing vocals sau Andrei Oltean, solistul trupei E-An-Na, care va fi și el prezent.

Ne cunoașteți deja bine, în ultimii ani am petrecut momente extraordinare la numeroasele concerte și festivaluri din România. Știți că ne-am dat toată silința să iasă un proiect foarte fain, așa că vă așteptăm la concerte, promitem că vor fi niște seri memorabile!”, au declarat membrii Dirty Shirt.

Mai multe despre „culisele” turneului FolkCore De-Tour puteți citi în interviul acordat de aceștia pentru www.maximumrock.ro: http://maximumrock.ro/dirty-shirt-suntem-pregatiti-si-nerabdatori-sa-inceapa-turneul-interviu/.

De asemenea, trupa a anunțat și o mică „surpriză” pentru primii 50 de fani care vor sosi la fiecare concert, dar asta rămâne de descoperit la fața locului!

Prima oprire a maramureșenilor va fi în data de 17 martie „acasă” la Baia Mare (Casa Tineretului) urmat apoi de un show la Timișoara (18 martie, Casa Tineretului), Cluj Napoca (24 martie, /Form Space), Iași (25 martie, Casa de Cultură a Studenților), Brașov (31 martie, Kruhnen Musik Halle) și o ultimă staționare în București, pe 1 aprilie (Arenele Romane).

Biletele pot fi achiziționate pe www.ambilet.ro, conform următoarelor prețuri:

Pentru București (Arenele Romane):

– Normal Tickets – 45 lei
– Intrare – în seara evenimentului – 55 lei (în limita capacității locației)

Pentru concertele din țară (Baia Mare, Timișoara, Cluj Napoca, Iași, Brașov)

– Normal Tickets – 35 lei
– Intrare – în seara evenimentului – 40 lei (în limita capacității locației)
*Pentru Brașov (Kruhnen Musik Halle): – biletele pot fi achiziționate doar de la locație

Video promo: https://www.facebook.com/DirtyShirtRomania/videos/10155279785423394/

Comentează

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top
error: Content is protected !!