Noutăţi

Dimitri’s Bats continuă povestea piesei “Tarot” printr-un videoclip oficial

Dimitri’s Bats, una dintre cele mai fresh apariții ale scenei alternative-pop românești, au completat povestea piesei “Tarot” cu un videoclip oficial, ce îmbină creativitatea solistului și producătorului trupei, Radu Osaciuc, cu tehnologii bazate pe inteligența artificială.

Cu un sound ce estompează granițele dintre ritmuri eclectice și riff-urile alternative, Dimitri’s Bats au cântat pe scenele unor festivaluri importante din Europa, precumINmusic Festival (Croația)Sziget Festival (Ungaria)Electric Castle, ProWeekend Fest (Spania) și Focus in the Park Sibiu, fiind desemnată totodată de cătreIMPALA printre „100 de artiști de urmărit în 2025”

Videoclipul piesei “Tarot” urmărește povestea unui personaj aflat într-o continuă căutare de sens și soluții pentru o viață care pare lipsită de direcție și fericire. În încercarea de a găsi răspunsuri, acesta ajunge la o cititoare de tarot, sperând că norocul sau destinul îi vor arăta drumul.

Metaforic, videoclipul vorbește despre tendința oamenilor de a căuta soluții în exterior, în semne, întâmplări sau forțe pe care nu le pot controla, în loc să privească în interior, acolo unde, de fapt, se află răspunsurile. “Tarot” devine astfel o reflecție asupra vulnerabilității umane și a nevoii de sens într-o lume tot mai confuză.

Conceptul și execuția videoclipului au fost realizate de Radu Osaciuc, solist și producător Dimitri’s Bats, folosind o serie de instrumente bazate pe inteligență artificială, precum Stable Diffusion, Google VEO 3, Midjourney, Nano Banana și multe altele. Producția a durat aproximativ două săptămâni, timp în care imaginile generate prin AI au fost combinate și integrate într-o narațiune cinematografică coerentă și expresivă.

Mi-am început drumul prin jurnalism cu mai bine de cinci ani în urmă, iar de atunci am navigat printre stiluri muzicale şi webzine de profil. Aici mă veţi cunoaşte cel mai bine prin rubrica Prog Talk

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...