Noutăţi

DHG/Dodheimsgard (NOR) este al doilea headliner SoundArt Festival 2024

Vizionarii DHG/Dodheimsgard din Norvegia confirmă prezența ca al doilea headliner de la SoundArt Festival 2024 la cea mai diversă ediție de până acum, pe 26 și pe 27 Aprilie în Quantic Club din București. Până acum au mai fost anunțate trupe precum Hexvessel (FIN), Earthship (GER), Gunshee (RO), Doomsday Astronaut (RO) și Krishna (Malta).

Abonamentele pot fi achiziționate din rețeaua iabilet.ro:
Oferta abonament presale la 180 de lei + taxa la vedere
Abonament la preț întreg pe 26 și 27 aprilie – 200 de lei

DHG/Dødheimsgard (Norvegia) – avantgarde, industrial, black metal
Adevăratul vârf de lance al avantgardismului norvegian vine pentru un show exclusiv în cadrul SoundArt Festival 2024. Trupa va concerta pentru prima dată în București în timp ce își promovează noul album. Lansat în 2023, “Black Medium Current” surclasează calea trasată de mult lăudatul “A Umbra Omega” din 2015 și confirmă că DHG încă se poate reinventa cu fiecare album nou.
Ascultă “It Does Not Follow” de pe cel mai recent album: https://youtu.be/wLaE3RtHeFM?si=DNdDqvr2mFB4LfFR

Dødheimsgard s-a înființat în 1994 de către Vicotnik & Aldrahn. Incarnarea timpurie a trupei se înscrie stylistic în raw black metal cu momente melodice, iar pe albumul lor de debut îl găsim și pe Fenriz din Darkthrone la bass, înainte ca otrăvurile unei combinații mai avangardiste și schizofrenice să înceapă să se manifeste în sunetul trupei.
Din 1999 și până în prezent, trupa a depășit granițele black metalului clasic norvegian și au dovedit cu o serie de 4 albume că sunt una dintre cele mai creative și revoluționare forțe din aria metalului extrem. Dacă “666 International” este un album unde stilul industrial iese în față, “Supervillian Outcast” din 2007 marchează unul dintre cele mai importante momente pentru metalul extrem, cât și experimental al deceniului.

Materialul prezintă un amestec de genuri îmbinate perfect care aruncă ascultătorul într-o călătorie întunecată, întortocheată și psihedelică cu un sound atât tehnic, cât și modern. În locul lui Aldrahn, Mat “Kvohst” McNerney este vocalistul principal al albumului, înainte să fondeze Hexvessel, celălalt headliner SoundArt Festival 2024.
“A Umbra Omega” se lansează în 2015 și prezintă un Dødheimsgard care nu se satură să împingă limitele stilistice. Aldrahn revine pe acest album care conține monumentala compoziție “Aphelion Void”, o piesă ce poate fi considerată un “Echoes” modern.
Asculta “Aphelion Void”: https://youtu.be/QJrI07bNfnc?si=pZjfNegPSxhQbyVy
În 2024, trupa revine cu “Black Medium Current”, album care ajunge în majoritatea top 10-urilor publicațiilor de metal internaționale.
Ascultă “Interstellar Nexus” de pe cel mai recent album: https://youtu.be/z_RA5rlhyzU?si=raDrqiUbUQDTXnyo

Hexvessel (Finlanda) – forest folk, psychedelic, experimental
Hexvessel este o trupă fondată de vocalistul/compozitorul britanic, Mat Kvohst McNerney odată cu relocarea sa în Finlanda, în 2009. Stilul trupei este descris ca forest folk, deși înglobează o sumedenie de stiluri, de la folk, americană, psihedelic, experimental sau chiar influențe black metal, pe cel mai recent material. Primul album, lansat de Svart Records în 2011, a fost menționat în presa britanică ca fiind marcant pentru stilul de occult rock care scotea capul la suprafață în acea perioadă.

No Holier Temple, al doilea album, a ridicat trupa pe noi culmi, aceasta fiind nominalizat la două categorii la Emma Gala (echivalentul Grammy din Finlanda). Albumul a câștigat două premii Femma. Albumul a ajuns pe locul 20 în topurile finlandeze și a fost prezentat în multe topuri de final de an în 2012.
De-a lungul anilor trupa a susținut o activitate live impresionantă cu show-uri la Ilosaari Festival și Provinssi Festival în Finlanda, Desertfest în UK, turnee europene în Germania, Polonia, Danemarca, Suedia, dar și cu repetate participări la Roadburn Festival în Olanda.
“Polar Veil”, noul album Hexvessel, a fost lansat în Septembrie 2023.
https://hexvessel.bandcamp.com/album/polar-veil
https://youtu.be/6FADxCNJTjI?si=Ft825SxEyErlrLIA

Earth Ship (Germania) – doom metal, sludge, stoner rock
Încă de la înființarea trupei în 2010, EARTH SHIP din Berlin și-a construit o reputație solidă în domeniul scenei underground de stoner / doom / sludge ca una dintre cele mai necruțătoare și zgomotoase trupe live. Cu un amestec grozav de riff-uri sludgy, lead-uri bluesy, voci virulente și o doză masivă de groove, vocalistul Jan Oberg, alături de soția sa Sabine (bass) și Sebastian Grimberg (tobe) au dus EARTH SHIP pe nenumărate scene precum Desertfest, Stoned From The Underground, Pelagic Fest dar și în turneu alături de Red Fang, Torche, Crowbar și Voivod.
Și în studio, trupa a avut o activitate prolifică: au lansat un total de 5 albume și două EPuri.
https://earthship.bandcamp.com/album/resonant-sun
https://youtu.be/SW5ygtbPDaQ?si=wrddg_YaKdHNc0oH

Până acum au mai confirmat prezența și:
Gunshee (România) – instrumental progressive rock trio
https://gunshee.bandcamp.com/album/friends-through-here
https://youtu.be/QffKBjReKWc?si=y1C8OYlHogGvhu8e
Doomsday Astronaut (România) – instrumental progressive metal
https://doomsdayastronaut.bandcamp.com/album/djent-djinn
https://youtu.be/FVD3kwQPVQo?si=BHH4cQxzymSX6UBU
Krishna (Malta) – post-metal/rock, stoner rock, doom metal
https://krishna-band-malta.bandcamp.com/album/headless
https://www.facebook.com/watch/?v=852617802945590

Ultimul calup de trupe va fi anunțat în perioada următoare.
Despre SoundArt Festival
Ajuns la a 5-a ediție, SoundArt este o proiecție curajoasă într-un mediu social în care evenimentele axate pe o anumită nișă muzicală necesită muncă masivă pentru a fi construite și comunicate publicului.
SOUNDART FESTIVAL nu este un festival al trupelor care cântă după o anume rețetă muzicală de succes. Te surprinde cu elemente personale, se reinventează în timp, e în căutare continuă și nu se referă doar la muzică, ci inclusiv la alte tipuri de artă.
Obiectivul este unul extrem de clar: promovarea artelor și artiștilor la nivel local, într-un cadru muzical cu totul special. Principalul ambasador al brandului este SoundArt Festival, nume ce poartă publicul prin călătorii muzicale de calitate, aducând pe scena sa formații alese cu sufletul.
Pagina eveniment pe facebook – https://www.facebook.com/events/1737923913391024/
SoundArt Festival FB page – https://www.facebook.com/soundartfestival/

Mi-am început drumul prin jurnalism cu mai bine de patru ani în urmă, iar de atunci am navigat printre stiluri muzicale şi webzine de profil. Aici mă veţi cunoaşte cel mai bine prin rubrica Prog Talk.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...