Dacă aproape toată lumea a auzit de „The Big 4 of Thrash Metal”, iubitorii genului ştiu că pe lângă trupele americane există şi o tripletă de aur a thrash-ului german, formată din Kreator, Sodom şi… Destruction (unii vorbesc şi aici de patru trupe, adăugând Tankard).
Format în 1982 sub numele Knight of Demon, grupul ce avea să-şi schimbe numele în Destruction după doi ani, timp în care a devenit repede unul dintre numele cele mai populare din underground. Primul album, „Infernal Overkill”, este socotit astăzi un pilon al thrash-ului european, însă, paradoxal, cu cât trupa era mai apreciată de armate de tineri fani, cu atât succesul comercial întârzia să apară. Thrash-ul crud, rapid şi foarte agresiv, a lăsat totuşi loc pentru câteva experimente pe al doilea LP, „Release from Agony” (1987), însă la doi ani după aceea solistul vocal-basist Marcel Schirmer („Schmier”) a părăsit trupa. Deşi chitaristul Mike Sifringer a continuat aventura fără el, adevărata revenire a thrasherilor teutoni a avut loc la începutul anilor 2000, când, prin întoarcerea solistului vocal, cei doi membri-fondatori au reluat colaborarea într-o direcţie mai thrash decât oricând.
Funcţionând în cea mai mare parte a carierei sub formă de trio, Destruction şi-a păstrat statutul legendar între fanii genului dar a fost şi una dintre principalele influenţe ale valului de black-metal norvegian din anii 1990. Cu un contract solid semnat cu Nuclear Blast, trupa continuă să scoată albume – cel mai recent, „Under Attack”, a fost lansat în mai 2016 – şi să fie foarte apreciată pentru prestaţiile live în care cântă fără compromis, indiferent că are în faţă 10 000 de oameni sau doar două sute.
Pentru amatorii sonorităților de thrash metal și nu numai, Destruction revine în România, in data de 31.01.2017, la Club Fabrica din București, pentru un concert special de prezentare a ultimului material discografic intitulat „Under Attack”.
Prima formație anunțată oficial care va cânta în deschiderea germanilor se numește NERVOSA și vine din Brazilia.
S-a pus în vânzare un număr limitat de bilete (doar 300 bucăți), iar acestea se pot achiziționa, exclusiv prin www.AmBilet.ro, la prețurile:
55 lei – primele 100 de bucăți
65 lei – restul biletelor în limita disponibilității