În acest sfârșit de săptămână, clubul Quantic a găzduit a treia ediție Qfest, un festival dedicat promovării scenei underground autohtone care se bucură de tot mai mult succes și apreciere din partea publicului. În cele 3 zile de petrecere (6, 7 și 8 octombrie), pe scena clubului bucureștean au urcat mai bine de 15 trupe românești, aflate fie la început de drum, fie beneficiind de experiența a câtorva zeci de ani de cântat. Genurile diverse, abordările diferite în cadrul aceluiași gen și recitalurile bine puse la punct au încântat oamenii care au decis să treacă pragul clubului Quantic pentru acest eveniment.
Fiecare dintre cele 3 zile a avut un specific al său. Astfel, prima zi a fost dedicată în mare parte trupelor de metal mai modern și de alternative rock, a doua zi a readus muzica punk în atenția spectatorilor, iar în ultima seară ne-am bucurat de concerte post rock și progressive cu cei mai apreciați artiști ai scenei românești. Deși nu au existat neapărat capete de afiș în sensul tradițional al termenului, fiecare gen prezentat a avut un reprezentant mai popular – în prima zi au fost Coma și Breathelast, în a doua Recycle Bin, Ska-nk și Zob, iar în ultima onoarea a revenit celor de la Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut și constănțenilor din White Walls.
Qfest a fost deschis de bucureștenii din Deadeye Dick cu un concert plin de energie, iar piesele lor agresive, scurte și la obiect, caracterizate de un sunet modern, destul de dinamic dar mai ales brutal au captivat atenția publicului, prezent însă în număr relativ mic în ciuda întârzierii destul de mari cu care s-au deschis porțile. Mi-au confirmat părerea mea că tot ce e înrudit cu coreala trebuie ascultat neapărat live; deși nu sunt deloc un fan al genului, Deadeye Dick m-au impresionat (big up pentru screamurile inumane care au sunat excelent!) și m-au convins să merg să-i revăd când se va ivi ocazia. Au avut și probleme tehnice, dar au acoperit perfect golul lăsat de unul din chitariști, căruia i s-a rupt o coardă în timpul piesei Unexpected Turn of Events. Primul moshpit al serii a apărut mai apoi în timpul recitalului Crimena, o formație craioveană de metal care a reușit prin prezența scenică, interpretare și entuziasm să stârnească publicul și să-l îndemne la mișcare. Comunicativi și prietenoși cu audiența, s-au impus prin atmosfera concertului lor care a inclus și un cover Sepultura (Refuse/Resist), iar Vali, basistul, a coborât în mulțime pentru scurt timp – faptul că a scăpat întreg cu tot cu instrument demonstrează existența minunilor. Pe rechinii de la Breathelast îi revăd pentru a patra oară și, ca de fiecare dată, apreciez cel mai mult pasiunea evidentă pe care-o inspiră atunci când sunt în concert. Îmi place să citesc bucuria de a cânta pe chipurile lor, un entuziasm care nu dispare pe măsură ce trece timpul ba chiar din contră, se accentuează. Susținuți de un public destul de energic care a fost mai receptiv către melodiile vechi, ceva mai agresive față de cele noi, au sunat bine și au avut un spectacol căruia nu am ce-i reproșa. Precum era de așteptat, numărul spectatorilor a atins maximul în timpul recitalului Coma. Artiștii bucureșteni au cântat aproximativ o oră, timp în care am ascultat câteva dintre cele mai apreciate piese ale acestora: Chip, Cel mai frumos loc de pe Pământ și inclusiv Montagne Russe, videoclipul acesteia fiind lansat cu câteva ore înaintea concertului. Prietenoși și energici, muzicienii s-au bucurat de o primire entuziastă.
În aceeași seară au mai susținut recitaluri și formațiile Nevergoinghome, Arashai și Domino. Primii nu m-au impresionat cu nimic; fără cine știe ce prezență scenică, au cântat în fața unui public inert și nici nu au beneficiat de un sunet foarte bun. Totuși, apreciez calitatea interpretării live. Pe Arashai i-am văzut și cu alte ocazii unde mi-au plăcut mult mai mult. O parte din spectatori au părăsit sala pe durata concertului lor, și, deși au cântat foarte bine și au avut o prezență scenică deosebită și plăcută, nu au reușit să-i atragă înapoi pe cei plecați. Domino mi s-au părut interesanți – mai ales pentru intervențiile bine gândite ale țambalului și pentru lipsa chitarelor (suplinită de basist). Sunetul excepțional și piesele inedite m-au convins că merită să-i revăd când se va ivi ocazia. Din păcate, întârzierea de peste 2 ore a însemnat că au cântat în fața a prea puțini oameni. Nici eu nu am stat până la final, fiind mult prea obosit.
A doua zi, Qfest s-a îndreptat către punk. Punctuală, Just Another Lie a deschis evenimentul în jurul orei 18:30. Muzicienii bucureșteni au cântat drăguț, fiind foarte comunicativi cu puținii prezenți; au glumit destul de mult și nu au părut descurajați de lipsa participanților. La început abia s-au strâns vreo 20-30 de oameni în sală, însă spre finalul primului concert mai sosiseră câțiva, astfel încât la începutul recitalului Recycle Bin atmosfera se mai înviorase. Din punctul meu de vedere, au fost cel mai plăcut moment artistic al serii, și deși îi știam dinainte, nu-i mai văzusem live niciodată. Piesele scurte, agresive și catchy precum Imnul Copiilor, Haha sau Retardia au stârnit și un circle pit, implicând ceva mai mult audiența. A urmat apoi o pauză extrem de lungă, de mai bine de o oră, până la următoarea trupă – pauza a fost inclusă în program deci nu a fost vorba despre vreo defecțiune tehnică. În combinație cu sala întunecată și vremea oribilă de afară, acest interval lung de inactivitate mi-a redus cheful de viață și m-a făcut să mă simt mult mai obosit la final. Moldovenii din 1000 facez au urcat pe scenă mai apoi; m-au impresionat inițial screamurile solistului, dar din păcate chitara a fost mult prea fadă și moale având în vedere agresivitatea vocii, un contrast deloc plăcut de altfel. Nici sunetul nu a fost excelent, însă chiar și așa cred că s-ar fi putut face ceva încât chitaristul să aibă un impact mai puternic. Zob și Ska-nk au încheiat cea de-a doua zi, având parte de un număr mai mare de spectatori și de un sunet bine reglat.
Ultima seară de concerte a început ceva mai devreme, în jurul orei 18, cu recitalul formației Semne. Interpretând un fel de hard rock clasic, nu au reușit să mă convingă nici prin originalitate, nici prin sunet sau atitudine. Publicul, deși mai numeros ca la prima trupă din ziua precedentă, nu a fost foarte activ. Totuși, sala s-a aglomerat destul de repede, astfel încât grupul instrumental Asemic (progressive metal) a cântat în fața a aproximativ 150-200 de oameni. Instrumentalele de excepție, bine lucrate și interpretate perfect live sunt specificul acestor muzicieni. Din păcate, sunetul i-a trădat pe alocuri, când au devenit pur și simplu prea zgomotoși, iar notele se distingeau destul de greu. Au urmat apoi Fjord, care au venit cu un spectacol destul de liniar, fără momente care să iasă în evidență; mi s-a părut interesantă iluminarea scenei, dar parcă la concertele în aer liber formația sună ceva mai bine. AFLMȘMP au încheiat turneul de promovare #nusepoate2k17 pentru noul lor album, S-a Rezolvat. Nu Se Poate. cu recitalul de duminică, ocazie cu care au prezentat și pe noul tobar – Vlad Casian din Blame Hoffmann. Energici și cu multă bună dispoziție, și-au cântat piesele impecabil în fața unei audiențe mai receptive și implicate, pe care au știut s-o antreneze. Blame Hoffmann – tribut Tool – a cântat aproximativ o oră, timp în care a trecut prin toate momentele importante din discografia cunoscutului grup american. Festivalul a fost încheiat de White Walls, una din principalele atracții de pe afișul Qfest. Piesele complexe, interesante și antrenante au încântat pe cei rămași (nu prea mulți la număr, din păcate, însă ora era deja târzie…) iar sunetul și prestația artiștilor a fost demnă de scenele marilor evenimente progressive din lume. Am avut parte și de o surpriză foarte plăcută: Mountains on my Back, o trupă care se află în sfera post rock și post metal; muzicienii m-au impresionat cu originalitatea pieselor și atmosfera acestora, însă au existat câteva probleme la sunet iar lipsa unui ton suficient de agresiv pe ambele chitare trebuie remediată. Au un potențial uriaș de a crește, însă le-a lipsit puterea și energia (acum discut strict din punct de vedere muzical) în special pe părțile care ar fi trebuit să fie mai agresive și dure.
Calitatea sonorizării a fost incomparabil mai bună ca la alte concerte ținute în Quantic. Se observă cu ușurință investiția făcută pentru a antifona sala principală a clubului, și, deși au mai fost scăpări și există loc de mai bine, progresul este unul considerabil. Timpii de așteptare la bar și duratele de servire a mâncărurilor au scăzut semnificativ, calitatea serviciilor rămânând ridicată. Având în vedere apropierea sezonului rece, poate ar fi binevenită montarea unor încălzitoare în locurile pentru fumat.
În concluzie, Qfest mi s-a părut un eveniment reușit și bine organizat, la care se justifică participarea și la edițiile următoare. Apreciez încropirea unui afiș doar cu trupe românești și includerea atâtor muzicieni aflați la început de drum alături de cei care deja au reușit să iasă din underground, după ani și ani de muncă.
