Privesc situația politică și socială din țara noastră prin prisma creației celor de la BREATHELAST; o piesă terifiantă, anestezică și catatonică. Așadar, o piesă splendidă!
N-am nici cea mai mică idee despre inspirația acesteia, ori despre semnificația ei; n-am idee dacă are un înțeles anume, ori dacă înțelesul este liber și cameleonic, adaptându-se cognitivului fiecărui ascultător în parte. Nu știu nimic mai mult decât am ascultat și voi profita de necunoașterea mea prin a străbate liber, așa cum îmi dictează imaginația și sentimentele, înțelesurile acestei melodii.
Monstrul, așadar, pare a fi o patologie a imaginației noastre de când eram copii mici. „Monstrul de sub pat” era Mordor-ul din saga lui Tolkien. Reprezenta întruchiparea a tot ce este mai damnat și mai detestat, căpătând o dimensiune demonică și aducându-ne aminte de Biblie. În orice caz, prăpastia dintre noi și monstrul acesta nu trebuia trecută niciodată.
Că tot am făcut referire la Biblie, am să mai fac una, de fapt principala referire a acestui text. Auzit-ați voi, probabil, despre Leviatan: creatură din adâncuri, mitologică, regăsită în Vechiul Testament și chiar și în Moby Dick, opera lui Herman Melville. De altfel există și o operă care poartă această denumire, Leviatanul, scrisă de Thomas Hobbes în 1651, lucrare semnificativă în ceea ce privește știința politică și, mai ales, contractul social.
Esența pe care vreau să o extrag din această operă constă într-o serie de idei simple. Hobbes promovează ideea unui monarh autoritar, căci numai acesta poate aduce pacea socială (vă sună cunoscut?). Leviatanul, prin urmare, este format din totalitatea cetățenilor unui stat, iar capul acestuia este reprezentat de monarhul care deține puterea supremă.
Trebuie ținut cont de faptul că Hobbes și-a scris capodopera într-o perioadă de mari tulburări sociale și că, probabil, a fost inevitabilă susținerea acestuia a acestei idei. Plus că lecțiile despre democrație și totalitarism abia pe urmă aveau să se prelingă peste valurile istoriei. Fără a lua apărarea unor astfel de concepte (practic, prin această lucrare au fost puse bazele totalitarismului), Hobbes a pornit de la ideea că omul este o ființă meschină și că interesul său principal este supraviețuirea. Dar supraviețuirea acestuia constă în a-i acapara pe ceilalți pentru a obține mereu și mereu mai mult. Individul, în percepția hobbesiană, ar fi oricând dispus să suprime libertatea altui individ pentru a căpăta „mai multă” libertate. Marea lacună a lui Hobbes în această operă o reprezintă societatea civilă și dat fiind că i-a studiat în profunzime pe anticii greci, este cel puțin criticabilă lipsa abordării acestui subiect, dar voi reveni la acest punct.
Așadar, Hobbes afirma că infamia omului tinde spre infinit; pare-se că cei de la Breathelast întăresc această afirmație, dar în acest context există o „ruptură” față de acceptarea fără niciun fel de rezistență a totalitarismului pe care o încurajează Hobbes. Aici, intră societatea civilă.
Să încercăm să înțelegem versurile din perspectiva a două dimensiuni separate, dar care se intersectează: interior și exterior. Interiorul fiind „sinele” și stările noastre adânci, întunecate, alimentate de suferință (însumând, la o adică, monstrul maritim sau leviatanul), în timp ce „exteriorul” este reprezentat de totalitatea indivizilor ce formează societatea.
Monstrul celor de la Breathelast este strigătul de furie al fiecăruia dintre noi, canalizatorul trăirilor profunde, meschine, demonice și în fața cărora dacă nu reziști, atunci vei fi corupt profund atât moral, cât și material.
În timp ce unii indivizi dau frâu liber monstrului din interior pentru a se propaga spre exterior, corupându-se până la nesfârșit, iată că există spirite ce se încăpățânează să reziste în fața totalitarismului și se împotrivesc tentativelor de acaparare a unor valori fundamental pozitive.
Cântecul monstrului are o notă apocaliptică: lupta dintre bine și rău, fără cale de mijloc, fără să existe consens. Lucrarea lui Hobbes este plină de resemnare și se acceptă, după o epuizare îndelungată, coruperea. În cazul lucrării scrise nu mai am niciun dubiu; societatea este damnată la un verdict direct.
În cazul melodiei celor de la Breathelast, monstrul trebuie confruntat. Rezistența duce la speranță și în final avem o șansă de câștig. Fie ea cea mai mică posibilitate, lupta nu trebuie abandonată. Și întocmai precum în Lord of the Rings, nu poți spera la mai mult decât un bitersweet-ending.
Sub podul dintre dorințele noastre
Trăiește mereu cate-un monstru,
E limpede ca-n oglinda din ape
Ca nu vrem sa știm care-i costul
Mereu trecem singuri si-n spate
Rămân numai umbre si ceată,
Tăcerea e toată înainte de ochi
Se-mbină cu frica, pe fată..
Treci, sau mai stăm preț de-un fum,
Podul e tăcut, monstrul doarme tun,
Văd tot ce vede si e beznă acum, dar
Poate clipi oricând …
Totul e in zadar …
Sub podul dintre dorințele noastre
Trăiește mereu cate-un monstru,
E limpede ca-n oglinda din ape
Că nu vrem sa știm care-i costul..
Distanta dintre ce-i bine, ce nu,
În cearta din cap se întinde …
M-ascund mereu de timp, dar el știe
Că eu sunt cel care minte
În noi se ascunde monstrul,
Unde nu vrem să-l știm,
În noi se ascunde monstrul,
Văd tot ce vede …
Nu mai trăiesc într-o casă de oameni
Prin piele se văd fiare, din gură ies colți
Nu mai grăim aceleași îndemnuri
Mult prea străini suntem toți …
