Clubul Quantic a găzduit, în serile de 25 și 26 noiembrie, cea de-a doua ediție a Doom Over Bucharest. Evenimentul, al cărui debut a avut loc în aprilie, se axează pe promovarea trupelor de doom metal (și derivatele genului), aducând în premieră în România câteva din numele importante ale acestei scene, puțin mediatizată la noi.
Prima seară urma să fie deschisă de Facade, o nou înființată formație olandeză de funeral doom. Începutul concertului și accesul publicului au fost întârziate destul de mult din motive tehnice, grupul urcând pe scenă cândva în jurul orelor 20:00. Cum discografia lor, la momentul de față, este alcătuită dintr-un singur EP cu două piese, playlistul a inclus și alte două compoziții ce vor fi înregistrate pentru un viitor material discografic. Singura piesă care mi-a atras atenția a fost Listen, restul fiind destul de generice și comune; sunetul, în schimb, a fost foarte bun.
Fading Bliss au urmat; belgienii interpretează gothic death/doom, ajutați fiind de solista Melanie, prima prezență feminină din cadrul Doom Over Bucharest II. Au avut ceva mai multă prezență scenică față de precedenții, însă nu prea au reușit să convingă publicul, care începuse să crească numeric în timp. Duetul între Melanie și Dahl, vocalistul lor, a fost un plus pentru grup și i-a scos în evidență față de celelalte trupe ale serii.
Din punctul meu de vedere, concertul Monolithe a fost cel mai interesant moment al întregului festival. Recunosc că death/doom nu e un gen unde să poți inova prea mult, având caracteristici bine definite și care se regăsesc în muzica tuturor formațiilor care abordează genul. Totuși, trupa franceză a demonstrat că are ceva unic de arătat publicului, prezent în număr maxim în timpul acestui show. Cu un puternic accent pe partea instrumentală și atmosferică, francezii au debutat cu un lung intro, cu trăsături împrumutate din progressive metal. Partea vocală este destul de restrânsă (cantitativ) în toate melodiile lor, însă Richard Loudin, vocalistul lor, m-a impresionat prin expresivitate și prin modul său de a interacționa cu spectatorii. Spectacolul în sine a fost interesant, a inclus proiecția unor secvențe pe ecranul din spatele tobelor și a beneficiat de un sunet foarte bun, dar și de implicarea fanilor, ceva mai energici în timpul acestui concert. Au interpretat și fragmente din Monolithe II în încheierea recitalului care a durat, în total, aproximativ o oră.
Publicul a fost prezent în număr relativ mare mai ales în timpul și după showul Monolithe. Atmosfera a fost una plăcută, clubul Quantic dovedind din nou că este o gazdă primitoare și destul de bine organizată (cu excepția lipsei garderobei, problemă remarcată și criticată de toți cei care nu au mai găsit mese libere unde să lase hainele). Servirea la bar a fost rapidă în contextul dat, a existat și un stand de merch diversificat (aplauze pentru Titus), și să nu uit aeroterma care a fost un fel de liant social în cele două seri, toată lumea oprind lângă ea.
Ophis și Officium Triste au încheiat seara. Prima formație a fost primită cu ceva mai mult entuziasm față de cea care a urmat la sfârșitul zilei. Ambele grupuri cântă cam același gen (death/doom), cei dintâi fiind însă mult mai agresivi și heavy decât Officium Triste, care au mers mai degrabă spre partea melodică a genului. Trupele au beneficiat de un sunet bine reglat, însă nu s-au remarcat nici prin prezență scenică sau expresivitate, cântând cam o oră fiecare.
Dacă prima seară a Doom Over Bucharest II a oferit spectatorilor puțină variație de gen, cea de-a doua a trecut prin cam toate subgenurile doom metal. A Dream of Poe au început să cânte pe la 19:30; au interpretat piese din toată discografia, fără să uite cunoscuta lor Lady of Shalott, ale cărei versuri sunt inspirate direct din opera scriitorului Edgar Allan Poe. Vocalele clean au dominat recitalul, accentuate de antiteza cu growlurile chitaristului. Și ei au avut o proiecție care s-a potrivit cu atmosfera muzicii interpretate. Au fost foarte prietenoși, interacționând cu publicul în repetate rânduri.
Witchsorrow au schimbat total registrul. De la atmosfera gotic-victoriană a formației A Dream of Poe am trecut la doom metal clasic din toate punctele de vedere. Abordând teme precum vrăjitoria și ocultismul, compusă din doar 3 membri, cu riffuri extra-heavy și un sunet plin de fuzz și deloc cizelat, trupa m-a dus cu gândul la muzica anilor 1980. Energici, cu prezență scenică și o iluminare a scenei desprinsă din alte vremuri, au fost bineveniți după atâția reprezentanți ai death/doom. Publicul le-a oferit o primire călduroasă și o susținere energică pe toată durata concertului. Din tot ce-am ascultat în cadrul Doom Over Bucharest, Witchsorrow rămân preferații mei, pe-același loc fiind și Monolithe.
Black Oath au continuat într-un registru similar cu cel al Witchsorrow, versurile fiind bazate pe aceleași teme și muzica având aceeași tentă old-school. Deși sunetul nu a fost tocmai grozav, a scos în evidență chitara bas, lucru important când vorbim despre doom din anii 80.
Revenirea la funeral și death/doom a fost începută de Ataraxie. Formația a prezentat un setlist mult mai agresiv, extrem de brutal și heavy care a cucerit publicul prezent. Spectatorii i-au susținut pe toată durata concertului, iar cu cât era piesa mai extremă din punct de vedere instrumental, cu atât erau mai energici și bine dispuși. Inițial sunetul a fost destul de slab însă problema a fost remediată rapid, în timpul primei melodii interpretate. Nu m-au impresionat nici prin prezența scenică și nici prin interpretarea compozițiilor, însă cei mai mulți au lăudat recitalul francezilor.
Am încheiat seara alături de Pantheist, o formație belgiană care și-a început activitatea cântând funeral doom metal, schimbând mai apoi stilul spre progressive doom. De la început, m-a surprins amenajarea scenei, deoarece rar am văzut ca o trupă să-și amplaseze central clapele. Solistul lor, îmbrăcat într-o robă similară celei pe care o poartă preoții catolici, a fost mult mai expresiv prin comparație cu Ataraxie, însă din păcate setlistul s-a concentrat pe primele înregistrări, iar nu pe cele mai noi, care sunt mult mai lente dar și mai interesante și profunde. Atmosfera a fost similară celei din timpul celorlalte concerte de funeral sau death/doom, mai puțin spre final când au început să utilizeze aproape exclusiv vocalele clean. Mi-a lăsat impresia că aș fi asistat la o slujbă, în special din cauza mimicii solistului dar și datorită luminilor.
În concluzie, Doom Over Bucharest II a fost un eveniment reușit și bine organizat. Sonorizarea a fost mult peste ce mă așteptam, peste cea de la teaserul din toamnă – concertele Isole și Mourning Sun care s-au desfășurat în același club – și s-a ridicat la nivelul așteptărilor publicului. Un mare avantaj al locului este că poți să-ți iei mâncare în sala de concert – am văzut mulți oameni care-și cumpărau pizza (că deh, merge cu bere) și mi se pare o idee bună. Ediția a treia va avea loc la sfârșitul lunii aprilie 2017, în zilele de 29 și 30, iar printre numele importante ce vor concerta atunci sunt Funeral, Shattered Hope dar și supergrupul Clouds.
