Prin iarna acestui an, a început să prindă contur cea de-a șaptea ediție a unui festival underground românesc deosebit, Dark Bombastic Evening – abreviat DBE. Conceput ca un eveniment cultural dedicat susținerii trupelor și artiștilor mai puțin cunoscuți dar care oferă ceva nou și original, Dark Bombastic Evening s-a remarcat prin diversitatea muzicală pe care o promovează și prin atmosfera sa, dar și prin deschiderea către orice gen muzical mai puțin mediatizat, în afară de rock și metal fiind prezente numeroase trupe de neofolk, martial sau dark ambient. Organizatorii au descris festivalul ca fiind deschis tuturor, bazându-se pe respect reciproc, prietenie și pe dorința de a susține mișcări artistice diferite, eliminând prejudecățile și stereotipurile. De la prima ediție, ce a avut loc în 2009, DBE a continuat să crească și să evolueze spre ceea ce a ajuns astăzi – un eveniment unic în România, ce atrage oameni din toate colțurile lumii atât pe scenă cât și în public.
programul festivalului
Trebuie să fiu sincer și să recunosc că, inițial, am decis să particip ca spectator la această ediție după confirmarea celor din Draconian și al trupei poloneze Batushka. Am citit mai multe despre istoria acestui fest și, vorbind cu oameni care au participat la edițiile trecute, am înțeles că dincolo de trupe merită să merg acolo pentru atmosferă și pentru că este o ocazie de a asista la ceva complet diferit față de ceea ce numim în general festival. În fiecare săptămână, se mai anunța câte un nume important al scenei underground – o idee foarte faină care m-a făcut să aștept fiecare zi de joi cu mult mai multă nerăbdare. Decizia a fost luată irevocabil după confirmarea a două nume importante pe scena de avantgarde norvegian – Dodheimsgard și Virus.
Intitulată The 7th Gate, ediția din acest an s-a potrivit perfect cu preferințele mele muzicale. Fără presale sau acreditări și invitații, biletele au fost puse la vânzare pe la mijlocul lunii aprilie, la prețul de 250 de lei pentru un abonament sau aproximativ 150 de lei pentru fiecare zi. Organizatorii au hotărât să permită accesul gratuit victimelor tragediei din Colectiv, din toamna anului trecut, dovedind astfel că respectă în totalitate principiile pe care le-au anunțat cu ani în urmă când au pornit această manifestare artistică. Biletele au putut fi cumpărate online sau la intrare, prețul fiind același în oricare caz.
DBE 7 a fost deschis de trupa Jess and the Ancient Ones; din păcate, întârzierea de jumătate de oră cu care a sosit trenul în Alba Iulia a însemnat, pentru mine, pierderea acestui recital; am prins doar 2-3 melodii, pe care le-am auzit în timp ce încercam să ajung la spațiile RYMA, ce au găzduit și în acest an festivalul. Localizate lângă Poarta a VII-a a cetății, care a inspirat numele acestei ediții, spațiile sunt ușor accesibile dinspre centrul orașului, dar și dinspre gară.
vedere spre locul în care a fost amplasată scena
Odată ajuns la festival, primul lucru care m-a surprins a fost decorul; văzusem poze pe internet cu locul în care urma să se desfășoare festivalul, însă nu am realizat cât de înalte și impunătoare sunt zidurile cetății bastionare Alba Carolina, sau de impresia pe care acestea o lăsau odată ce se lăsa întunericul și erau aprinse lumânărele în spațiile libere din zidărie. Spațiile RYMA au găzduit în acest an și două expoziții, una cu fotografii făcute de Miluță Flueraș și una de grafică, lucrările fiind semnate de Costin Chioreanu.
Surpriza primei seri a fost recitalul celor din Hamferð. Sunetul a fost excepțional, fiecare instrument s-a auzit perfect, iar volumul a fost potrivit, nici prea tare dar nici încet. Pasiunea cu care vocalistul Jón Aldará a interpretat cântecele a fost elementul-cheie pentru acest concert, și personal cred că am reușit să înțeleg sentimentele pe care dorea să le exprime în ciuda barierei lingvistice (trupa cântă în faroeză). Formația ne-a oferit și ocazia de a asculta o nouă piesă, intitulată The Storm, ce va apărea pe un material discografic viitor. Pentru mine, rămân surpriza festivalului – nu mă așteptam să fie atât de frumos concertul acestora.
Despre Batushka nu am prea multe de spus; a fost pur și simplu extraordinar, nu pot critica în nici un fel prestația formației, calitatea sunetului sau show-ul. Fără a fi ofensiv, recitalul lor a constituit o blasfemie extrem de fină și inteligent regizată, rezonând perfect cu educația și tradiția ortodoxă a României. Luminile și corul, împreună cu umbrele zidurilor ce înconjoară spațiile RYMA au oferit acestui spectacol o atmosferă medievală, arhaică și într-un mod ciudat, spirituală; m-a amuzat remarca unui ascultător, care, după ce trupa a coborât de pe scenă, a spus simplu că refuză să creadă că a văzut ce a văzut. Până la finalul festivalului, am surprins discuții care lăudau concertul polonezilor din Batushka, care au cântat toate piesele în ordinea în care apar pe unicul lor album. O altă dovadă despre calitatea spectacolului ar fi faptul că trupa a vândut aproape toate CD-urile și tricourile.
A doua zi a fost ziua non-metal, o seară dedicată trupelor de neo-folk și post-rock. Festivalurile acestei veri ar fi putut avea drept motto o sintagmă de tipul dacă nu plouă, nu-i festival și DBE nu face excepție de la această regulă. După recitalul celor din Fjord, a început să plouă torențial, iar Spurv au fost forțați să întrerupă concertul după doar 3 piese. Furtuna s-a potolit, și aceștia au revenit pe scenă pentru încă un cântec, însă timpul limitat nu le-a permis să-și interpreteze tot setlistul. Au urmat King Dude cu formația sa, acesta fiind impresionat de primirea călduroasă și mulțumind publicului și organizatorilor în numeroase rânduri. Spurv au postat mai târziu un status pe pagina lor oficială de Facebook prin care se declarau impresionați de primirea călduroasă pe care au avut-o din partea publicului DBE 7.
Au urcat apoi pe scenă Spiritual Front, Death in Rome și Crippled Black Phoenix. Cei din urmă au cântat impecabil și au pregătit publicul pentru ultimul concert al serii, susținut de Theodor Bastard, grup prezent pentru a treia oară pe scena Dark Bombastic Evening. Formația a trecut prin toată discografia, fără a omite piesele mai cunoscute, precum ar fi Benga sau Takaya Mija. Fyodor Svoloch, fondatorul trupei, s-a arătat foarte prietenos cu publicul și a invitat pe scenă pe cei din primele rânduri spre sfârșitul concertului. Cătălin Doru, principalul organizator al ediției din acest an, a urcat pe scenă pentru a primi mulțumirile rusului, care i-a dedicat una dintre melodii și ne-a amintit cât este de fericit că are șansa de a cânta pe scena unui festival atât de frumos precum esteDBE. Concertul său s-a încheiat pe la miezul nopții, în aplauzele generale ale publicului; cei ce l-au văzut în premieră (printre care mă număr și eu) au fost încântați de recital, lăudând performanța muzicienilor ruși.
Cel mai mult am așteptat ultima zi, cea în care urmau să cânte trei dintre cele mai importante trupe de avantgarde metal norvegiene – In The Woods…, Dodheimsgard și Virus. Înaintea lor a urcat pe scenă tânăra Sylvaine, care a avut parte de un public numeros și entuziast. A interpretat piese de pe ultimul său album dar și de pe predecesorul acestuia, fermecând publicul în timpul recitalului. Au urmat Ghostbath și Throes of Dawn, formații care au avut și ele parte de un sunet foarte bine reglat și de o primire călduroasă.
Norvegienii de la Virus, aflați în premieră în România, au revenit în atenția publicului odată cu lansarea celui de-al patrulea album al carierei, Memento Collider, apărut pe 3 iunie 2016. Czral, Plenum și Einar au urcat pe scena Dark Bombastic Evening și au dezlănțuit arsenalul lor de disonanțe, atonalitate și poliritmie cu care ascultătorii talentaților artiști sunt deja obișnuiți. Red Desert Sand și Be Elevator au fost de departe preferatele mele; din toate trupele, cred că Virus au avut cel mai puțin numeros public. Deși sunetul a fost excelent și muzicienii au cântat fără greșeală niște piese extrem de complexe și ciudate, probabil muzica lor nu prea a fost pe gustul majorității spectatorilor. Lipsa de timp a făcut ca formația să nu-și poată termina setlistul, rămânându-ne datori cu un cântec, deși din partea mea ar fi putut cânta încă vreo 3 ore fără să mă plictisească.
Dodheimsgard au continuat seara, plimbându-ne prin toată discografia trupei, inclusiv prin primele albume – cele de dinaintea orientării spre avantgarde metal – Kronet til Konge și Monumental Possession. Publicul a fost mult mai receptiv către această formație, care a oferit un show deosebit și de calitate, mai ales din punct de vedere al sonorizării. Din păcate, au cântat prea puține melodii de pe ultimul lor album, A Umbra Omega, care este în opinia mea o capodoperă a muzicii avantgarde norvegiene. După Dodheimsgard, a urmat pe scenă Vemod, o trupă din Norvegia ce a oferit publicului câteva cântece black metal tradiționale cu un puternic accent pe partea ambientală a acestui gen muzical.
Cei care au închis festivalul au fost norvegienii de la In The Woods…, una dintre cele mai bătrâne trupe de progressive avantgarde din statul scandinav. Au cântat doar o piesă de pe viitorul album, Blue Oceans Rise (Like a War), preferând să interpreteze mai degrabă cântecele de pe HEart of the Ages. Aș fi vrut să cânte mult mai multe piese de pe Omnio, care rămâne un reper în tranziția scenei de black norvegian spre progressive sau avantgarde, însă măcar am avut ocazia să ascult 299.796 km/s live. Mi s-a părut un concert destul de rece și susținut fără pasiune, mai ales dacă facem o comparație cu Hamferd sau cu Dodheimsgard; recunosc că am fost puțin dezamăgit de aceștia.
Dincolo de concerte, mi-a plăcut deosebit de mult atmosfera generală a Dark Bombastic Evening. Mult mai restrâns față de celelalte festivaluri metal sau rock din țară, amplasat într-un decor superb, a demonstrat a șaptea oară la rând că se poate să te simți extrem de bine și la un eveniment restrâns, cu puțini participanți și care nu a beneficiat de aproape niciun fel de promovare în prealabil. Este un festival unic, interesant și mult mai prietenos cu publicul, care aduce în fiecare an trupe în premieră și artiști remarcabili, mare parte din ei provenind din underground și fiind în premieră pe teritoriul țării noastre. Organizatorii merită felicitări pentru că au asigurat o sonorizare de calitate în timpul DBE 7, pentru decizia de a permite gratuit accesul victimelor din Colectiv, pentru line-up și organizarea celor două expoziții, dar și pentru că au oferit tuturor participanților posibilitatea de a achiziționa mâncare și băutură la prețuri rezonabile. Aștept primele confirmări pentru următoarea ediție a acestui minunat festival, la care sper să pot participa din nou – chiar merită venit între zidurile cetății Alba Carolina, pentru că este altceva față de tot ceea ce se oferă momentan, ceva frumos ce merită văzut.
