JACK DEJOHNETTE TRIO a fost un eveniment deosebit organizat joia aceasta la Sala Radio de către Jazz Syndicate Live Sessions. Acesta a fost primul concert de jazz la care am luat parte și, în mod clar, nu va fi ultimul.
Evenimentul nu s-a întins pe o perioadă îndelungată, ci pe aproximativ două ore, însă a fost intens și captivant, într-o sală cuprinzătoare, ce-i drept, care nu a fost umplută până la refuz, dar în orice caz au venit spectatori peste așteptări. Cel puțin peste așteptările mele. Și mai fain a fost când am realizat că media de vârstă tinde mai mult spre oameni tineri, majoritatea fiind sub 35 de ani.
Am ascultat jazz de-a lungul timpului, dar amatoricește. Nu am intrat atât de mult pe aceste meleaguri comparativ cu alte genuri muzicale, însă jazz-ul are, după atâtea decenii, proprietatea să-ți confere o stare aparte pe care niciun alt gen de muzică nu ți-l poate oferi. Nici măcar artiștii clasici cu orchestrele și compozițiile lor briliante care au îmbogățit cultura internațională de-a lungul secolelor nu au reușit să ofere sentimentele pe care le oferă jazz-ul.
În deschiderea evenimentului am avut parte de The Jam Community alături de DJ Vasile. Băieții merită sprijinul publicului, căci inițiativa lor este promițătoare, chiar dacă mai necesită mult timp și exercițiu. În afara instrumentelor consacrate (bas, clape, tobe), formația a mai adăugat și trompetă, saxofon, chitară, cât și percuții suplimentare, fără a îl omite pe DJ Vasile care, din păcate, nu s-a făcut prea remarcat în seara respectivă.
Sunetul a fost măiestruos definit, lipsit de inflexiuni și armonios sincronizat în ceea ce privește partea jazzy. Este clar, în cele aproximativ 20 de minute cât estimez că au cântat The Jam Community am avut parte de artiști care își cunosc bine profesia. Ce mi-aș fi dorit, însă – și știu foarte bine că această dorință a mea poate fi una aproape de imposibil – ar fi fost să văd o îmbinare între „nou” și „vechi”, ceea ce m-aș fi așteptat la aceștia din moment ce au adus un DJ. Aș fi sperat să aud scratching-uri la platane, spre exemplu, nu neapărat un acompaniament vocal discret și înregistrat pe laptop precum ne-au oferit aceștia. Sunt totuși de părere că pentru a reuși o îmbinare între cultura „veche” și cea „nouă” a afro-americanilor este nevoie de foarte multă inventivitate și foarte mult efort de convingere al publicului, căci, după părerea mea, nu oricine poate fi deschis să accepte o asemenea îmbinare.
După o pauză decentă în cadrul căreia prezentatorul evenimentului și-a cerut scuze pentru mica întârziere a artiștilor principali, au urcat pe scenă Jack DeJohnette Trio! După cum spune și numele, esența trio-ului o reprezintă consacratul toboșar Jack DeJohnette care nu a avut nicio problemă în a ne demonstra că este și un bun pianist, pe lângă faptul că e un maestru al percuției. Pe scenă, alături de el, au mai cântat și saxofonistul Ravi Coltrane, cât și basistul Matt Garrison.
Estimez că au cântat în jur de o oră jumătate; dacă s-ar fi cântat mai mult, atunci lumea și-ar fi pierdut atenția față de concert. În fine, chiar și pentru artiști a fost solicitantă această perioadă: le curgea sudoarea de pe frunte, renunțau la hainele mai groase de pe ei și la final s-a putut citi pe fețele lor că au fost ușurați că au mai terminat o cântare și că totul a fost în regulă.
Cu mici excepții, nu au existat pauze în cântare. În plus, Coltrane și Garrison urmăreau cu atenție ritmul tobelor și îl urmau pe DeJohnette cu instrumentele lor. Tind să cred că întregul concert a fost un live jam session splendid. De altfel nici publicul nu a știut cum să reacționeze, căci ar fi aplaudat la intervale regulate, însă fără pauzele în cântare, nu s-a îndurat nimeni să întrerupă artiștii. Spre final ritmul a fost mult mai vioi, muzica mai antrenantă și s-a terminat fără bis. Chiar și așa, au primit ropote de aplauze după ce au terminat de cântat, toți spectatorii ridicându-se în picioare.
Felicitări organizatorilor de la Jazz Syndicate Live Sessions pentru acest eveniment și sperăm să ne reîntâlnim la cât mai multe serate de jazz și să întâmpinăm cât mai multă deschidere din partea publicului român către acest gen de muzică spectaculos.
