I – preliminarii
Caracterizată de o lungă și violentă istorie, Norvegia era cunoscută oamenilor ca fiind o țară a peisajelor uimitoare, rece și plină de sate pitorești și izolate. Bogat dar modest, poporul norvegian știa să îndure orice și se putea lăuda cu monumentele sale istorice și cu vederile care-ți taie respirația, dar și cu capodoperele unor creatori de valoare universală: Edvard Munch și Edvard Grieg, artiști care au revoluționat arta vizuală și muzica clasică. Totuși, dincolo de toate aceste lucruri, la începutul anilor 1990, Norvegia devenea renumită în toată lumea pentru scena ei de black metal. Faptele săvârșite de o parte dintre creatorii acestui curent muzical și artistic i-au adus notorietatea, iar muzica extremă atât din punct de vedere ideologic cât și stilistic i-a accentuat aura întunecată.
stânga: coperta albumului Aske – imaginea unei biserici incendiate de Varg Vikernes; dreapta: Dead (s-a sinucis în 1991) și Euronymous (ucis de Varg în 1993)
Ca urmare a acoperirii media de tip senzațional a infracțiunilor comise de anumiți artiști, acte care au fost făcute să pară mult mai șocante și extreme decât au fost în realitate, scena a fost (și este) percepută de mase în mod negativ. Închisă, elitistă, foarte conservatoare, mizantropică și extremistă – cam așa era văzută de public, în rândul căruia a părut mai degrabă un cult. Până și fanii muzicii metal aveau reticențe în privința ei, existând în anumite momente dușmănii aprige. Cea mai cunoscută este cea dintre deatherii scandinavi și blackerii norvegieni, cele două curente muzicale trimițându-și reciproc amenințări cu moartea și insulte. Deși exagerările mass-media erau relativ departe de adevăr, apropierea (uneori rudenia) dintre membri, ideologiile similare (vehement anti-creștine) ale acestora, abordările asemănătoare din punct de vedere artistic și refuzul de a permite accesul străinilor pe scenă dovedesc totuși că aceasta a avut, în vremea ei de glorie, o atitudine care a îndreptățit categorisirea ei drept cult în sine mai degrabă decât un simplu gen muzical. Faptul că multe trupe aveau membri comuni, iar la concertele unei trupe se puteau găsi și membrii altor grupuri accentuează această trăsătură. Conservatorismul, credințele și elitismul acestora făceau aproape imposibilă dezvoltarea muzicală spre alte direcții – a existat un conflict cu anumiți artiști metal din Finlanda pe care nu îi considerau suficient de apropiați de partea spirituală a muzicii. În mod incredibil însă, aceasta a evoluat direct în cea mai prolifică, talentată, diversă și ciudată scenă de avantgarde metal din lume – trupele din Oslo sunt, în momentul de față, vârful de lance în ceea ce înseamnă experiment muzical, vizual și liric.
câteva trupe cunoscute: Emperor cu al lor In The Nightside Eclipse, Gorgoroth și For All Tid al formației Dimmu Borgir
II – începuturi
Prima transformare radicală a unei trupe de black metal a avut loc nu în Oslo, capitala Norvegiei, ci în micul oraș Sion, din Elveția. Samael, una din trupele-pionier ale celui de-al doilea val de black metal, a inclus trăsături specifice genului industrial în cel de-al treilea album, Ceremony of Opposites (1994), luând prin surprindere fanii și celelalte trupe ale genului din vremea respectivă. Albumul s-a bucurat de un uriaș succes și este unul din momentele importante din istoria acestui gen muzical. Dovedind deschidere către inovație, Samael este una din trupele ce au inițiat metamorfoza black metalului, având un puternic impact asupra dezvoltării ulterioare a genului.
Concomitent, în Norvegia se formau câteva din trupele emblematice pentru acest al doilea val– Dimmu Borgir, Gorgoroth, Emperor, Dodheimsgard sau Immortal, câteva din aceste formații urmând a evolua fie spre progressive (Emperor) fie spre avantgarde (Dodheimsgard). Comunitatea black metal își păstrează trăsăturile care au caracterizat-o inițial, însă în mijlocul ei apare un rebel: Czral (Carl-Michael Eide) formează un proiect muzical intitulat Ved Buens Ende…. și schimbă complet percepția publicului asupra celui mai întunecat și conservator gen muzical. În 1995, lansează capodopera sa Written in Waters, material care poate fi considerat primul album avantgarde black metal apărut în Norvegia. Acesta conține puternice influențe din jazz și pe alocuri chiar din blues, dovezi ale unei excentricități de neimaginat în perioada și grupările respective. Se remarcă aici preferința lui Czral de a folosi ritmuri neregulate și de a scrie cântece atonale, foarte ciudate și extrem de complexe din punct de vedere tehnic. Deși Ved Buens Ende…. a lansat un singur album, această tendință se va manifesta mult mai puternic în muzica Virus, una din principalele formații de experimental din Oslo, care va abandona însă orice legătură cu black metalul.
Vor mai trece câțiva ani până la următorul album remarcabil de avantgarde al scenei de black din Oslo; între timp, Emperor includ influențe progressive în albumul Anthems to the Welkin at Dusk (1997) acestea urmând a fi accentuate de IX Equilibrium (1999); Samael continuă drumul lor spre industrial metal și alte trupe ale scenei introduc elemente folclorice și orchestrale tot mai pronunțate. Anul 1997 a văzut apariția următoarei capodopere avantgarde norvegiene: La Masquerade Infernale, înregistrat de formația Arcturus, vede lumina zilei și potențialul său este remarcat imediat de presa de specialitate și de public deopotrivă. Cea mai bună descriere pe care o pot face acestui album este să-l asemăn unui circ macabru al nebuniei, un loc al libertății totale de exprimare lipsit de limite și norme. Extrem de inovativ și original, materialul urmează o direcție complet opusă celei alese de Czral sau de Emperor, și include elemente din muzica mondială fără legătură cu genurile extreme. Arcturus se afla atunci într-o strânsă relație cu scena black norvegiană: toboșarul lor este nimeni altul decât Jan Axel Blomberg, cunoscut ca Hellhammer, Garm cânta black metal cu Ulver, Knut Magne Valle a produs albume pentru Mayhem și Aura Noir, iar vocea lui ICS Vortex va putea fi regăsită pe mai multe albume Dimmu Borgir. În același an, trupa Ved Buens Ende…., pionierii avangardei metal norvegiene, își încetează activitatea după ce au schimbat radical peisajul artistic norvegian.
Tot în 1997, In The Woods… lansează cel de-al doilea album din carieră, intitulat Omnio. Schimbând drastic direcția urmată de formație pe Heart of the Ages, debutul lor din 1995, albumul introduce elemente de avantgarde într-o trupă care, deși făcuse parte din scena de black metal, inclusese deja încă din timpul demourilor trăsături caracteristice muzicii progressive. Omnio aduce cu sine o schimbare din punct de vedere al compoziției și al vocalelor, eliminând cu totul partea harsh, rămânând astfel doar vocea clean a lui Jan Kenneth. Lungi și melancolice, cântecele reprezintă întâlnirea între progressive (un gen cunoscut pentru tendința de a experimenta) și avantgarde, lucru ce se poate remarca ușor citind versurile compozițiilor. Ca fapt divers, membrii In The Woods… au activat în scena extremă a Norvegiei și provin din Green Carnation, Carpathian Forest sau Old Forest.
Din punct de vedere cronologic, următoarea lansare a scenei de avantgarde din Oslo a fost albumul Themes from William Blake’s The Marriage Of Heaven And Hell al celor din Ulver. Formată în 1991, la începutul celui de-al doilea val de black metal, trupa în care au activat printre alții și Czral cu Sverd a lăsat în urmă trecutul lor în scena extremă, îmbinând metalele grele cu muzică avantgarde și experimentală. Începând cu Perdition City (2000), trupa a rupt toate legăturile cu muzica metal, schimbând direcția spre ambiental și avantgarde electronica. Rămân totuși o trupă esențială în tranziția scenei de black metal spre cea de avangardă.
Dodheimsgard s-a format la apogeul celui de-al doilea val, lansând albumul de debut Kronet til Konge în 1995. Grupul s-a bucurat de succes în scena underground a momentului, membrii ei având colaborări separate cu Dimmu Borgir și alte formații mai puțin cunoscute. După încă un album black metal, în 1999 formația a lansat 666 International, care poate fi considerat la rândul său un album de răscruce în scena locală norvegiană. Dodheimsgard colaborează cu Czral pe partea de tobe, influența sa fiind ușor de identificat– mult mai ciudate din punct de vedere al ritmului, inovatoare și neregulate, compozițiile trupei au câțiva stropi din vibe-ul Ved Buens Ende…. iar liniile de tobă sunt atât de diferite celor întâlnite pe primele două albume încât chiar cred că lucrul împreună cu Czral a însemnat ruperea totală de trecut și aventurarea pe un nou drum, neexplorat în acele vremuri.
După 666 International, consider că are loc sfârșitul tranziției scenei de black metal spre cea de avangardă, odată cu debutul primelor trupe de avantgarde metal propriu-zise (Ved Buens Ende…. a activat prea puțin și a fost oarecum izolată în scena acelor vremuri pentru a fi luată în considerare) și cu apariția unei scene dedicate exclusiv acestui gen muzical. În 1997 debutează Solefald cu albumul The Linear Scaffold, care preia agresivitatea și rapiditatea specifică black metalului și le combină cu elemente din muzica clasică și din progressive. Formația nu a avut legături puternice cu scena de atunci (în afara câtorva colaborări cu Carpathian Forest și Borknagar) și s-a considerat ca parte a unui nou curent încă de la momentul debutului. În 1999 apare cel de-al doilea material discografic, Neonism, care este mai lent și mult mai experimental prin natura vocalelor dar și prin introducerea multor instrumente specifice muzicii electronice.
Concomitent, In The Woods… lansează Strange in Stereo, ultimul lor album înaintea unei lungi pauze de aproape 17 ani. Se formează o scenă propriu-zisă dedicată avangardei norvegiene, născută în momentul în care cel de-al doilea val de black metal se stingea încet; o parte din membrii conservatoarei, controversatei și elitistei scene de odinioară formează împreună fundația celui mai productiv, inovator și variat curent muzical, centrat în capitala Norvegiei dar și în alte orașe ale statului scandinav. Tinerii muzicieni descoperă o nouă cale de exprimare, și înființează tot mai multe trupe experimentale; dacă le ascultăm însă cu atenție, putem desluși în inima compozițiilor acestor grupuri clare influențe din black metal, influențe care nu au dispărut nici în prezent, precum vom vedea în continuarea acestei incursiuni în istoria avangardei metal norvegiene. Ruinele celui de-al doilea val sunt fundația unui curent care promite să influențeze lumea muzicală și să-i schimbe definitiv sunetul.
