Începutul lunii august ne regăsește reuniți pentru aproape o săptămână de concerte pe cât de diverse, pe atât de surprinzătoare pe alocuri, în cadrul celui mai amplu festival de nișă din România și nu numai.
Devenit deja o tradiție a reuniunii cu prieteni de pe toată aria țării, Rockstadt Extreme Fest nu încetează să uimească de la an la an, prin creștere, atmosferă și calitate. La 10 ediții distanță, pare ireală comparația cu ce a fost în prima ediție, însă un lucru nu s-a schimbat: sentimentul de festival adevărat, așa cum poate l-ai trăi doar în cadrul celor vestice, de renume.
Cu doar o singură anulare, care n-a ținut de festival în sine, și mici probleme în primele zile, remediate însă cât s-a reușit de rapid și care iarăși nu au ținut neapărat de festival, ediția de anul acesta a Rockstadt a depășit orice așteptare a oricărui spectator prezent. Un line-up care să trezească invidia întregii Europei de Est, o atenție la detalii de admirat (pozele din edițiile trecute puse în culoarul dintre scene, loc pentru stocarea bagajului, loc de încărcare al electronicelor, amplasarea corturilor cât să ofere vizibilitate la scenă de oriunde ai fi poziționat, proiecțiile pe cetate cu versurile trupelor, cortinele create de luminile de la afterparty-uri, cafea de calitate etc) și revin, la atmosfera, pe care în acest moment nu o regăsești în cadrul niciunui alt festival de rock de la noi: calmă, caldă și cu oameni care sunt implicați în a o crea, nu doar în a asista.
Despre trupe ar fi multe de spus, de fiecare în parte, însă cum ar fi aproape imposibil să trecem prin toate cele 100+, mă rezum la a menționa câteva acte care mi-au atras atenția, din ce am putut prinde, fiindcă într-adevăr, acel culoar dintre scene a fost așa îmbietor încât l-am parcurs poate mai mult decât trebuia. Acolo ar merge în viitor amplasate niște locuri de stat, fiind și liniște și temperaturi mai scăzute, iar promenada creată de cei din organizare mi s-a părut cel mai frumos loc din cadrul festivalului, marcată fiind de luminițe și îmbrăcată-n copaci răcoroși.
Dintre trupele mai puțin cunoscute sau care au avut parte de un public mai mic, personal, ies în evidență câțiva clasici: Cynic (nici mai mult, nici mai puțin decât ce te-ai aștepta de la ei), Left To Die (ce trebuie pentru nostalgici), The Exploited (cel mai nebun show), cei la care mă și așteptam să rămână cu mine: Loathe și Brutus (extrem de emoționante ambele momente pentru mine), Gaerea (dramaticul învinge stereotipurile genului), Textures (mult mai bine ca în 2013), Leprous (un live variat ca setlist și bine executat, în ciuda micii probleme audio) și surprizele: Havok (un thrash corect și bine pus în scenă), 1000 mods (ceva din acest ansamblu m-a prins instant, vedem pe viitor). Mențiune: regret că nu am reușit să ajung la Humanity’s Last Breath, am auzit doar lucruri bune despre concert.
Dintre numele mai mari ale scenei, menționez în nicio ordine anume: Opeth (da, sunet puțin încet dar execuție impecabilă, ca întotdeauna și un playlist să ungă sufletele tuturor rockerilor), Cattle Decapitation (ireali în execuție, însă puțin obositori în contextul atâtor acte muzicale pe zi), Behemoth, Abbath și Dimmu Borgir (toți m-au surprins prin sunet, profesionalism și show), Amon Amarth (nu-s fană, dar te captivează prin spectacol), Testament (mult mai bine decât ultimele dăți live și tot ce ai avea nevoie pe latura de thrash, mai ales la câte trupe au fost pe stil în cadrul festivalului), The Dillinger Escape Plan (eram entuziasmată să-i aud, impecabili în sine, dar după un live de-al lor auzul e gata să plece la somn), Amenra și God is an Astronaut (au lovit în moalele emoției, asemeni Brutus și Loathe, însă atmosferic de data aceasta), Pendulum (deși nu-s fană, au închis festivalul așa cum trebuie, măreț). Multe alte nume ar fi de menționat, cu un spectacol așa cum trebuie, dar nu neapărat pe felia mea de data aceasta: Converge, K.K’s Priest, Exodus, Fear Factory, Watain, Napalm Death, Kreator sau Solstafir.
Pe final, cele șase zile au curs pe nesimțite, multe nume adunate pe care nu speram să le văd, mai ales la un loc, în România, chiar dacă într-adevăr, după o perioadă devenea obositor de ascultat așa cum poate meritau unii dintre ei. Ediția s-a bucurat, din ce-mi aduc aminte, și de cea mai puțină ploaie de până acum, cât să încununeze succesul său, fiindcă acele mici probleme pălesc prin prisma a ce s-a realizat, doar să cauți nod în papură intenționat. Sugestiile ar fi doar amplasarea unor locuri de stat în acel culoar cumva, fără să blocheze însă accesul, și amplasarea mai multor puncte de schimb al biletului pe brățară, fie la ambele scene, fie prin oraș. Însă sunt sigură că deja se iau aceste lucruri în considerare, fiindcă s-au văzut întotdeauna reacții la ce a răsunat dinspre public spre organizator, așa cum a fost și cu problema toaletelor din primele zile.
O ediție impecabilă din punctul meu de vedere, separarea scenelor a funcționat mult mai bine decât mi-am imaginat, scena trei fiind de altfel cred că preferata tuturor, transformându-se într-un festival îns ine, și per total mult mai mult decât aș putea aștepta de la orice alt festival, drept dovadă că probabil este în prezent singurul loc căruia i-aș dedica 6 zile, și pentru care aș achiziționa instant bilet pentru o nouă ediție.
2025 nu se arată deloc mai prejos, cu nume precum Gojira, Obituary, Dying Fetus, Static X, Fit for a King, Devildriver, Bane, Wind Rose, The Kovenant și Oranssi Pazuzu deja confirmate. Mai multe detalii pe: https://rockstadtextremefest.ro.
