A 2-a ediţie la care iau parte, şi a 11-a de la lansarea unuia dintre cele mai apreciate festivaluri de blues locale, Sighişoara Blues Festival. Vă voi vorbi despre a 2-a seară a festivalului, fiindcă la aceasta am luat parte.
Ziua a debutat încă de pe la ora 15 când printr-un anunţ impromptu în piaţa cetăţii medievale, Berti Barbera şi Vali „SirBlues” Răcilă împreună cu Raul Kusak şi alţi câţiva muzicieni ne invitau pe ritmuri improvizate de blues să venim de la ora 16 la un recital total neaşteptat în Sala Festivă a Primăriei Sighişoara. Recitalul a durat în jur de o oră, o oră plină de emoţie acompaniată de un pian şi o chitară rece, din când în când completate şi de slide-ul devenit parte din corpul acusticii. O voce minunat de colorată şi puternică, deschizătoare de drumuri pentru scena blues locală şi prea puţin promovată, deloc umbrită de solo-urile pianului şi ale melodicii care căpătau viaţă proprie sub degetele magice ale lui Kusak.
Pe la ora 19 începem să ne îndreptăm spre Sala Mihai Eminescu, mult prea devreme ajunşi şi mult prea nerăbdători. Intrarea se face ca de obicei, fără probleme, locurile umplându–se până la refuz în decurs de doar o jumătate de oră. Public din toate categoriile vieţii, de la 4-5 ani şi până la vârsta de aur, mare parte prezent pentru cine ştie a câta oară la festival, pregătit pentru încă o seară de neuitat. În jurul orei 20 Berti Barbera ni-l introduce poetic pe unul dintre puţinii bluesmeni rămaşi în viaţă care au luat parte la naşterea blues-ului autentic: Boo Boo Davis.
Un muzician modest care, aşa cum ne-a povestit chiar el printre interludiile de muzicuţă şi versurile pline de suflet de Mississippi, cel mai mult mulţumeşte inimii sale care după o viaţă dură încă îi permite să facă ce iubeşte: să–şi cânte blues-ul şi viaţa („Thank you, Dave.”). Blues-ul de pe malul originilor te transpunea instant în lumea lor, în anii ’50, pe câmpurile de bumbac, unde lua naştere o latură a blues-ului dedicată inimii şi tăriei sufleteşti („Don’t Ever Let Nobody Drag Your Spirit Down”). La cei 72 de ani ai săi, Boo Boo Davis îşi trăieşte fiecare clipă simţind şi iubind blues-ul, iar asta se vede şi se simte din toate încheieturile. Solo-urile sale de muzicuţă vrăjeau şi te izolau de grijile mondenului, în timp ce îţi transmiteau putere. Concertul band-ului lui Davis şi trăirile sale îţi oferea o înţelegere mai bună a spiritului şi rostului blues-ului.
Festivalul Sighişoara Blues reuşeşte să reunească multiplele laturi ale blues-ului iar asta se observă uşor din line-up-ul pe care îl pregăteşte an de an. Nu este de mirare deci că după un moment atât de emoţionant precum prestaţia lui Boo Boo Davis scena este acaparată de nici mai mult, nici mai puţin de şapte muzicieni, care mai de care mai energic şi mai prins de ritm: B.B. & The Blues Shacks.
Cu un album premiat cu Grammy la portofoliu şi o prezenţă scenică molipsitoare, B.B. & The Blues Shacks au reuşit să dezmorţească o sală de concert sold out, cu greu ţintuită de scaune. Vioiciune, spirit, solo-uri de clape, saxofon, chitară şi contrabas puternic îmbibate-n spiritul blues-ului, un vocal antrenat şi antrenant (cel mai bun exemplu ar fi chiar prestaţia sa din timpul piesei „When it rains, it pours”) şi o dinamică pregătită până la cele mai mici detalii, dar aproape insesizabilă datorită coeziunii compoziţiilor. Am avut parte şi de câteva cover-uri interpretate impecabil, printre care se număra şi „Bad Luck”, semnată de marele B.B. King.
O seară fără defecte, o organizare la fel de lină ca și până acum, un sunet şi o acustică asigurate de locaţie aşa cum ne-am obişnuit deja şi încă o ediţie superb încheiată. Să ne vedem cu bine la a 12-a.
