Prima ediție a ShatterFest a marcat un moment important pentru scena metalcore și deathcore din România, fiind primul festival de core 100% după o lungă perioadă, care reunește multe nume, locale și europene, pe aceeași scenă în cadrul unei nișe care ducea lipsă de asta. Într-un weekend în care fiecare trupă a contribuit cu o viziune autentică și unică la festival, acesta a oferit publicului o demonstrație de forță brută, tehnicitate, diversitate și profesionalism artistic din toate punctele de vedere, chiar poate spre surprinderea multora din public. Cu un line-up bine echilibrat și pe cât de asemănător prin ce-i unește, pe atât de deosebit prin diversul fiecăruia, ShatterFest a reușit să creeze un spațiu unitar în care energia publicului s-a integrat perfect cu actul artistic, fiecare dând ce a avut mai bun într-un mediu definit de veselie și seriozitate deopotrivă.
Vineri, festivalul a debutat cu Avoid Humanity, prima trupă care a urcat pe scenă și care a setat ștafeta sus încă de la început pentru ce avea să urmeze pe parcursul celor două zile. Trupa a demonstrat imediat de ce este un nume respectat în underground, iar deathcore-ul lor cu infuzii de hardcore pe alocuri și setlist-ul ce deborda de energie, solid și extrem de bine calibrat, precum și colaborarea cu solistul Hostvge, ce avea să se întoarcă și invers în cadrul setlistului acestora, au construit clipe memorabile, care au reușit să strângă încă de la debutul festivalului un public mai mare decât te-ai fi așteptat la ora aceea, într-o zi de vineri.
Moldovenii de la Dark Structure, au urcat pe scenă cu un show puternic, coerent și bine articulat, impresionant pentru public, reușind să construiască o atmosferă atât plină de dur, cât și profundă prin prisma subiectelor abordate, care per total a rezonat cu publicul și a fost foarte bine pus în scenă. Moldovenii au venit cu un deathcore ce lovește direct în stomac, te întoarce pe dos și apoi îți șoptește la ureche în crescendo despre deziluziile societății.
La ora 19:30, June Turns Black a schimbat tonul serii de până în acel moment cu al lor melanj de simțământ și brutalitate. Cu „Wavebreaker” și alte piese noi în setlist, au arătat că se poate face electronicore cu accent profund personal, captivant redat și live. Prestația a fost apăsătoare și terapeutică deopotrivă, iar energia trupei a fost molipsitoare, reușind să poarte publicul prin valuri de sunete și emoții felurite. Vocea solistei poartă cu sine o rană deschisă ce rezonează și integrează publicul prin emoțiile transmise în show precum un membru extins al trupei. Repertoriul lor s-a conturat pe parcursul serii reconciliind precizia și sensibilitatea, întregind o experiență completă.
For The Wicked au preluat apoi scena ShatterFest cu o formulă consolidată nouă, prima oară live de altfel și o energie aproape palpabilă. Prezența lor scenică s-a simțit ca o reîntoarcere acasă, presarată cu dor de live și entuziasm – nu doar pentru trupă, ci și pentru publicul care i-a susținut de la început. Setlist-ul lor a fost într-un echilibru fără cusur cu piese deja cunoscute și material nou, iar noul vocal și-a pus amprenta cu o prestație agresivă, dar controlată, ce a completat perfect riff-urile tehnic construite și secvențele ritmice tensionate. Trupa știe să îmbine cu succes o nostalgie a anilor ’90 cu inovația și să o facă să sune organic.
Setlist-ul W3 4r3 Num83r5 de la ShatterFest a fost fără doar și poate una dintre cele mai intense și așteptate experiențe ale festivalului – nu prin spectaculos neapărat, ci prin autenticitate. Albumul lor nou, „Death Finds A Way”, a prins viață live cu o brutalitate controlată, cu dinamici construite inteligent și o interpretare care incapsulează clar toți acești ani de muncă. Fiecare piesă, de la cele mai grele riffuri până la pasajele mai atmosferice, a fost cântată cu precizia unei trupe care știe exact cine este și ce vrea să transmită, o trupă ajunsă la maturitate și un nivel profesional de remarcat. Tematicile abordate liric precum teama, alienarea sau curajul în fața finalului ce nu poate fi evitat nicicum, au fost resimțite în fiecare colț al scenei și în fiecare reacție a publicului. Ce este cu adevărat însă de remarcat la W3 4r3 Num83r5 este că nu sună ca nimeni altcineva din scenă, dar reușesc să se conecteze cu publicul printr-un show sincer și la obiect. Fără artificii, fără excese. Doar muzică onestă, dură pe alocuri, calculată, dar plină de sens și compactă.
Și apoi, fix la timp, Within Destruction încheie cu cel mai violent și experimental set al serii. Publicul a fost prins între moshpit și hipnoză, iar slovenii au arătat că nu sunt doar extremi în abordarea sa, sunt și vizionari. Concertul lor a fost o experiență imersivă, construită pe contrastul dintre violență auditivă și precizie. La Within Destruction, fiecare piesă a fost o explozie de stiluri, elementul experimental fiind evident pe tot parcursul live-ului: slam și deathcore în esență, dar cu accente de trap, pasaje aproape cinematice și influențe orientale care au spart ritmul în cel mai bun sens posibil.
Sâmbătă a venit cu o nouă serie de trupe unite de un substrat core, dar fiecare unică în sine. Ziua a început cu Engineer of Death, care au oferit un deathcore pur, dar tăiat de accente moderne și o punere în scenă impresionantă și care a surprins tot publicul prezent atât de devreme la festival. Trupa bulgară a fost nu doar unul din highlight-urile serii, ci precisă și agresivă, cu un sunet ce te îngroapă auditiv mai ceva decât o avalanșă. Au setat tonul perfect pentru ceea ce avea să urmeze cu una dintre cele mai agresive auditiv prestații ale serii.
Printre cele mai interesante surprize ale ShatterFest a fost, fără îndoială, și trupa Hostvge. Deși relativ nouă pe scena locală, formația din Brașov a urcat pe scenă ca și cum ar fi fost acolo de ani buni și asta s-a simțit în calitatea live-ului. Prestația lor a fost scurtă, dar densă, cu o doză concentrată și sănătoasă de furie și atmosferă. Trupa a adus un suflu întunecat, post-apocaliptic și brutal, iar sound-ul lor industrial ce apasă și roade, precum și influențele Knocked Loose s-au simțit până în oase. Așa cum spuneam, au avut parte și de o colaborare cu solistul Avoid Humanity, ce doar plusa pe dinamica plină de dur ce surprinde complet trupa în sine.
Crize, o trupă cu un nume important în cadrul scenei și câștigat pe merit prin ani buni de muncă și eforturi depuse din pasiune, și-a început live-ul la 19:30 și a oferit o lecție tuturor despre cum se face muzică cu atitudine, dar și cum să oferi o personalitate proprie trupei, una care să rezoneze cu publicul, dar și care să ofere dinamici captivante. Nu-metalul lor metamorfozat în metalcore adaugă un plus de clar vocal, mesaj social și nu numai și un „Paradaiz” în care întreaga sală s-a integrat perfect. Au avut și un invitat, Bogdan Păvăloi, care a expus o nouă latură a trupei, grea și plină de impact. Cu un nou album lansat – „Egocid” – și un spirit artistic reînnoit, formația a urcat pe scenă cu o siguranță construită în timp și cu o expresie care nu mai are nimic de demonstrat căci și-a câștigat și recâștigat de nenumărate ori statutul, ci doar de transmis și de trăit live-urile cu pasiune, din pasiune. Prestația live a fost caracterizată de o intensitate bine dozată – nu a fost nevoie de artificii sau excese, pentru că totul a fost sincer.
După ei, Diamonds Are Forever – reveniți după ani de pauză și o componență parțial nouă – au combinat vechiul cu noul într-un set curat, tehnic și antrenant. Fiecare riff, fiecare construcție ritmică, fiecare linie vocală pare gândită pentru a defini o identitate clară în care trupa se regăsește și și-o menține. Diamonds Are Forever nu încearcă să se reinventeze neapărat, ci mai degrabă să evolueze firesc din ceea ce a fost, avându-și rădăcinile adânc înțesate cu metalul modern. Se simte clar experiența anilor de scenă, dar și prospețimea pe care o aduc noii membri, atât în compozițiile vechi cât și în materialele remixate și noi.
Taking Back August au susținut poate cel mai conceptual show al serii, iar cu noul lor album, „Chrysalis”, au purtat publicul într-o călătorie între viață și moarte, speranță și resemnare, cu o prezență scenică bine pusă la punct și coerentă. Cu o ascensiune incredibilă pe scena locală, trupa a demonstrat și-n cadrul ShatterFest de ce își merită locul și de ce munca depusă se vede și se aude. Concertul lor a pendulat constant între momente pline de forță, de intensități felurite și pasaje încărcate de emoții devastatoare. Nu e doar metalcore ceea ce TBA expun publicului, iar pe alocuri se resimt melancolic și influențele anilor 2000.
Iar finalul, cel mai așteptat de altfel, nu putea fi decât cu Siamese, ce au revenit în România cu ocazia festivalului. Headlinerii danezi au fost o revelație care a încântat pe toți cei prezenți prin atenția la detalii, live-ul cu mici probleme inițial de sunet, dar repede recuperate și apoi executat impecabil până la final. Cu o abordare muzicală ce combină metalcore cu influențe electronice și o voce versatilă, și pe joase și înalte, Siamese au transformat fiecare piesă într-o experiență la care publicul a reacționat constant. „Predator” l-a animat, iar momentul cu „This Is Not A Song” a fost apoteotic și era clar mult așteptat de către cei prezenți acolo.
ShatterFest a fost o experiență deosebită nu doar prin dedicarea sa întreagă unui gen muzical, ci prin faptul că fiecare trupă a avut vocea ei distinctă, fiecare fan a găsit ceva din sine în muzica auzită. A fost brutal. A fost sincer. A fost absolut necesar.
Foto: Cristina Faur (Miss.Anthr0p0cene Photography).
