Cronici concerteNoutăţi

Cronică de concert: Scorpions – între melancolie și energia unor alte vremuri

Ieri seară Scorpions a revenit în România la mai bine de 20 de ani de la prima oară aici (1993). Concertul se anunța deja a fi un succes din ce puteam anticipa în ceea ce privea numărul publicului, dar a fost, în final, cu siguranță, o experiență peste așteptări, cu atât mai mult pentru un novice, asemeni mie.

Programul evenimentului ne povestea despre o operă în trei acte, primele două fiind dedicate celor de la Salamandra și Compact. Cu o oră întârziere, dar care s-a recuperat odată cu începerea serii, își fac apariția pe scenă primii dintre cei anterior menționați. Salamandra încălzesc atmosfera și distrag publicul de la soarele ucigător cu o doză de energie plină de trecut și o serie de amintiri muzicale întrupate-n niște cover-uri reușite, precum All right now de la Free, Mustang Sally de la Wilson Pickett sau Smoke on the water de la Deep Purple, presărate printre compoziții proprii precum Pân’ la soare, interpretată alături de Lucia Dumitrescu. În ton cu seara care se contura frumos în fața publicului de toate vârstele, format atât din tineri care voiau să vadă istorie, cât și din melancolici care voiau să retrăiască amintiri câteodată pierdute, Salamandra cedează locul celor de la Compact în jurul orei opt.

Trupa, cu mulți fani în rândul celor prezenți, s-a dovedit a fi o alegere minunată pentru deschiderea celor de la Scorpions. O trupă cu însemnătate pentru istoria rock-ului în România, Compact a interpretat o serie de piese celebre, în tandem cu un public receptiv, precum Trenul pierdut, Într-o nu știu care seară, Singur te caut în noapte sau Mă voi întoarce. Cu ajutorul lor călătorim în timp, spre anii ’80, atât în pregătire pentru Scorpions, cât și pentru a celebra vremuri eterne pentru rock-ul românesc.

La ora nouă fix ne pregătim pentru Scorpions, însă probabil nu eram atât de pregătiți pentru ceea ce avea să urmeze. Cu un scurt videoclip animat și o imagine clară că acesta nu avea să fie un concert pentru amatorii de acustici, precum și un sunet zguduitor, Scorpions își face apariția cu un bang (Going out with a bang) și o tornadă de forță neașteptată, care trezește publicul, înmuiat de căldură, în câteva secunde. Cu piese mai noi, dar și altele celebre care să îndemne audiența la îngânarea versurilor, Scorpions pregătise pentru noi o seară echilibrată, mereu alternată între cantabile și instrumentale pline de virtuozitate sau solo-uri pe deplin iubite de public. Odată cu piesa a doua își face apariția pe monitoare și un steag al României peste care se suprapunea imaginea trupei, spre deliciul tuturor. Ea avea să fie urmată și de câteva cuvinte în română redate de Klaus Meine, dovadă că aceste mici detalii și așteptate de toată lumea sunt cele care câteodată fac diferența între oamenii mari, cu o carieră extraordinară și o viață pe scenă, și cei care încă mai au multe de învățat atunci când vine vorba despre relația cu un public.

La jumătatea setlist-ului trupa a introdus o bucată acustică ce a inclus piese precum Follow your heart, Send me an angel și Wind of change. Nu au lipsit momentele de ecou al versurilor care ne răsunau deasupra capetelor, unite de vocile împreunate ale audienței. Scorpions a oferit și un tribut impecabil lui Lemmy (Motörhead), prin piesa Overkill. Finalul concertului se apropia cu pași repezi, dar nu înainte de a avea parte de un solo de tobe impresionant din partea lui Mikkey Dee. Bis-ul, cerut cu fervoare, a inclus două compoziții monumental apreciate, Still loving you și Rock you like a hurricane. În jurul orei 23 trupa a părăsit scena, după câteva minute de plecăciuni și în ropote de aplauze, acoperiți de steagul nostru și alte cadouri primite de la fani.

Un concert care merită trăit nu doar de către fanii Scorpions, dar și de către cei care vor să ia și ei parte, pentru câteva minute, din ceea ce a însemnat și încă înseamnă, istoria, cât încă mai există. Iar ceea ce am primit a fost o lecție de viață, o interpretare impecabilă, o iubire imensă pentru muzică și stilul de viață pe care îl aduce la pachet, și o doză de melancolie bine primită.

Concertul a făcut parte din turneul Crazy World și a fost oferit de Events.

 

Mi-am început drumul prin jurnalism cu mai bine de patru ani în urmă, iar de atunci am navigat printre stiluri muzicale şi webzine de profil. Aici mă veţi cunoaşte cel mai bine prin rubrica Prog Talk.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...