Riverside reprezintă întotdeauna una dintre acele trupe la care live-ul este indiscutabil o experiență de trăit măcar o dată și care nu prezintă niciun pericol de dezamăgire. De altfel, poate reprezenta și un bun început pentru cei care nu și-au băgat încă degetul în lumea progresivă întocmai fiindcă prestația lor pe scenă, precum și prezența lor umană și cu picioarele pe pământ, îi scot ușor în evidență din rândul celor încadrați în acest gen.
Început cu o ușoară întârziere datorită zilei de muncă în care avea să aibă loc concertul, Riverside încep la 8.30 fix cu o piesă deloc nouă în repertoriul lor, „#Addicted„, dar care oferea încă de atunci o previzualizare în viitorul trupei, în special cu ultimul album lansat, căruia îi este dedicat turneul.
Setlist-ul este unul echilibrat pe întreaga durată a serii și alternat constant între favorite ale publicului, precum „We got used to us”, „Panic Room”, „Egoist Hedonist” și „Left out”, cu piesele care promiteau cel mai mult live din întregul „ID.Identity”, precum „Big Tech Brother” sau „The Place Where I Belong”.
Prestația fără cusur a trupei, așa cum veteranii ascultători Riverside știau că îi așteaptă, căldura zâmbetelor constante ale membrilor trupei, dansurile molipsitoare optzeciste ale lui Michal în timp ce vrăjea și mângâia clapele aproape insesizabil, tandemurile bassului cu chitara și poziționarea lor sincronizată în colțurile în oglindă ale tobelor, precum și discursul glumeț al lui Duda destind atmosfera imediat de la începere și nu reușesc decât să o capteze în constantă intensitate pe parcursul live-ului.
Multe fețe tinere și oameni aflați la primul concert Riverside, ceea ce bucură în mod evident trupa, multă implicare în clasicele vocalize repetitive ale publicului, îndemnate și de umorul solistului și un La mulți ani cântat lui Duda pentru a doua zi la rând în România, fac din această experiență încă un concert memorabil din seria la care am participat de-a lungul timpului. Niciun concert nu rămâne imprimat la fel în memorie fiindcă trupa este departe de a deveni plictisitoare cu trecerea anilor, iar emoția transmisă bântuie conștientul ani după trăirile serii.
Bis-ul nu lipsește, ba chiar îndemnat de acel La mulți ani cântat în cor de către public vine mai entuziast și plin de vervă cu sonoritățile melodioase și cu mare priză la ascultători a „Friend or Foe?”.
Balada visătoare „Conceiving you” încheie seara și poate fi, în acel context, o conversație între audiență și trupă, întrucât într-o oarecare măsură, din ambele direcții, există un grad de urcare pe piedestal a celuilalt și de un „conceiving” melancolic, rupt de realitatea care există în afara sălii de concert.
Un vis frumos se încheie așadar și cu acest nou concert Riverside, iar cele două ore zboară fără a le resimți, însă cu emoții care se acumulează continuu pe durata sa și care hrănesc și la zile depărtare.
