Cronică de concert: Riverside la SoundArt

Maeștrii polonezi ai progressive-ului de la Riverside ne-au așteptat cu un nou album, Wasteland, și forțe proaspete pentru un nou concert, aseară în Quantic, în cadrul festivalului SoundArt, la doi ani distanță de la apariția în cadrul ARTmania.

Despre Riverside ar fi multe de spus, multe dintre care s-au și spus pe website-ul nostru, ușor de găsit printr-o simplă căutare (inclusiv recenziile tuturor albumelor de studio). Pionieri din anumite puncte de vedere, cei de la Riverside sunt reprezentativi pentru o scenă prog diversă, dar mai ales pentru cea de prog la care te-ai aștepta. Plină de melodie, tehnic și mai ales emoție așternută prin lirică cu semnificație și dinamici surprinzătoare.

Mariusz Duda se numără printre mințile sclipitoare ale scenei, neîncetând să surprindă, fie că o face în sânul trupei sau al proiectului său solo, Lunatic Soul. Compozițiile unice și amprenta trupei, ușor recognoscibilă din mulțimea în creștere a trupelor care se autoidentifică cu prog-ul, ridică Riverside la standarde care stau la granița cu visul și dorința.

Seara a debutat, cum era de așteptat, cu o piesă inclusă pe Wasteland, Acid Rain, după ce accentul atmosferei a fost pus pe vioara copleșitor de înduioșătoare, prezentă și pe single-ul Lament. Compoziția demonstrează din start chiar și celor nefamiliarizați cu Riverside forța totalului și arta compozițională gândită la secundă, dar simțită pe deplin. Așa cum bine a punctat și Mariusz, Riverside este o trupă care preferă să se încadreze în sfera prog care se ocupă mai degrabă cu melodia și emoția, nu tehnica. Din fericire.

Vale of Tears continuă cu noul material, lăsând în urma sa o imagine cu indicii de optimism datorată în mare parte instrumentalului, deși în esență albumul devine covârșitor prin lirică și semnificație. Reality Dream I oferă prima porție de instrumental, mai ales spre deliciul celor care-și acoperă clipele de singurătate cu unde muzicale. Execuția perfectă până la cel mai mic detaliu prezintă instant esența adevărată a prog-ului, așa cum este menit el să fie întrebuințat.

Vioara își face din nou intrarea în peisaj pentru un alt single ales pentru promovare de pe Wasteland, Lament. Inflexiunile vocale cu atât mai emoționante live și strecurate până în măduva oaselor a celor prezenți la eveniment, în special pe parcursul refrenului („Father, will you take me away / Father will you take and save me from my fate”), reușesc să transmită sinceritatea momentului. Trecem la Love, Fear and the Time Machine cu Saturate Me pentru o nouă porție instrumentală, prog până la cel mai mic detaliu.

Clipa de respiro face tranziția către un alt favorit al publicului, Out of Myself. Trio-ul care urmează, debutat cu Out of Myself și continuat cu prima parte a Second Life Syndrome și Left Out oferă în dar audienței tot ce ar putea defini Riverside în timpul acelor aparente secunde trecute. De la zâmbetul cald și molipsitor al lui Michał, la tranzițiile fine și atent executate ale lui Piotr și până la bass-ul zguduitor de impresionant al lui Mariusz cuplat cu vocea sa versatilă, pe cât de puternică, pe atât de sensibilă și captivantă, acest trio nu avea cum să nu devină momentul culminant al serii. Compozițiile, deopotrivă unice în propria esență, sunt capodopere, fără doar și poate, în întregul scenei prog.

Guardian Angel revine pentru un moment deloc efemer, ci care ți se lipește de sine, la Wasteland și la tăria trupei de a trece peste un moment puțin spus a fi de cumpănă pentru ea. Lost (Why Should I Be Frightened By a Hat?) ne poartă încă o dată spre Love, Fear and the Time Machine, alături de un simțământ de inocență de dorit și o urmă de nădejde în acel neverland la care visăm într-o oarece măsură cu toții, la unison, în special în acele clipe. The Struggle for Survival este una dintre piesele cu element de unic de pe noul album, peisajul post-apocaliptic desenat de influențele de western fiind pe deplin degustat de audiență.

Furtuna evenimentului, Egoist Hedonist, trezește pe oricine ar fi capturat de vreo stare de amorțeală, schimbând complet registrul spre o nouă capodoperă. Loose Heart devine balada mult-așteptată, ce nu putea lipsi din setlist, care să-ți străpungă firicelele sufletului și să le ofere un petic superb interpretat. Wasteland încheie concertul serii, nu fără a-l menționa pe Piotr, căruia îi simțim cu toții lipsa, pe o notă melancolică tradusă printr-un registru vocal divers și influențele de folk către care Mariusz a declarat că dorește să se îndrepte mai des. Cu un Godin superb în brațe și o acustică dureros de minunată, piesa încheie setlist-ul dedicat serii de 10 martie.

Nu putea lipsi însă, bineînțeles, bis-ul, cerut cu fervoare de către toți cei prezenți. 02 Panic Room face loc bass-ului liant și adună aplauze constante, din primele secunde, din partea audienței. Plecăm pe note de River Down Below, o piesă dedicată lui Piotr și care ne lasă imprimat în auz motivul recurent al discografiei trupei, râul, precum și un ecou care să-ți răsune și a doua zi, a „before I crumble back into the dust”.

Călduroși, muzicieni de excepție și un act care crează istorie de ani întregi în lumea prog-ului, cei de la Riverside sunt o prezență care nu poate decât să cucerească. Cu emoție, cu iubire pentru melodie și real și cu nesfârșite capodopere compoziționale, Riverside ar trebui să umple stadioane, dar cumva în intimitatea unui club, care abia îi poate conține geniul, își găsește locul și cu mai mult sentiment.