The Thirteenth Sun este un produs al underground-ului nostru minunat de surprinzător câteodată, pe care personal, îl urmăresc de la începuturi şi de la care aşteptam cu nerăbdare un material nou. Primul EP al trupei, „Genesis„, a apărut prin 2012, iar primul material full length abia ce a văzut lumina publicului şi criticilor. Pe măsură aşteptărilor şi chiar peste ele, „Stardust”, se bucură de un profesionalism de excepţie, un sunet impecabil, artwork care redă spiritul albumului şi piese strâns legate, dar cu un car de surprize care le marchează drept unice.
Piesa de debut al albumului, cea care se bucură şi de un prim videoclip, „Universus„, te loveşte în moalele simţurilor cu un bass pregnant care–ţi aminteşte de Tool pe ici-colo, dar care are un ritm ce îţi face sinele să vibreze şi să se mişte lin în tandem cu el. Piesa are un aer „vechi”, spre care ţinteşte şi Opeth în ultimii ani, iar vocalul devine liantul unui fundal muzical care lasă în centrul atenţiei fiecare instrument în parte, fie prin secţiuni tehnice care nu devin atât de încărcate încât să te obosească după câteva ascultări, dar care te intrigă nesfârşit, fie prin apectul ritmic care tinde spre spaţial – oriental.
„Pathways” continuă ideea începută de seamănul ei de mai devreme cu un ritm molipsitor de bine închegat şi antrenant, care pe măsură ce te adânceşte în interiorul ei capătă o aură întunecată, ce, pe alocuri, îmi aminteşte de Storm Corrosion (proiect muzical separat al lui Akerfeldt şi Wilson) şi Arcturus. Finalul debordează de un prog rock al anilor ’70 înnebunitor, cu toate elementele acolo: clape, tehnică, tobe aritmic susţinute de un avânt energetic al vocalului şi al chitarei.
„Planes of Creation” schimbă puţin tonalitatea. De la sumbru începi acum să întrezări o urmă de speranţă într-un ideal imaginar desenat în jurul unui instrumental repetitiv, de o melodie visător de armonioasă, care îţi pregăteşte spre a doua parte a sa o întorsătură „grea„, aşa cum aşteptai de la Opeth pe vremuri, cu mult aşteptatul growl, perfect îmbinat cu clean-ul. Tranziţiile sunt curate şi arată miile de feţe ale piesei, care îţi vor trezi şi menţine curiozitatea.
Cu un intro cât se poate de întunecat, „Universe is Burning„, devine o plângere contra universului, manifestată atât prin forţa instrumentalului, cât şi prin efectele de cor introduse în fundal. Cel mai lung material de pe album, piesa e compusă din două părţi care decurg dintr–una în altă, cea de-a doua fiind un minunat tribut progressive-ului old school, de care nu te vei sătura. Şi pentru cui îi era dor de growl, finalul pregăteşte noi surprize, revenind în registrul intro-ului.
„Melting Skies” alternează umbrele cu luminile într-o nouă furtună de schimburi line între energetic şi atmosferic, iar spre outro-ul piesei clapele devin maeştrii emoţiilor, urmate de o chitară în ton cu ambientul. Jucăuş este introdusă în scenă noua aventură, intitulată „The Fabric of Time„. Marcată electronic la început şi evoluată în influenţe aproape înecate-n black, piesa este una dintre cele mai antrenante de pe album. Acelaşi bass expresiv îşi transferă forţa companionului de dans, chitara, iar recitalul din partea a doua oferă o nouă dimensiune care–ţi captează întregul spirit.
„Glowing Sun” încheie materialul într-o manieră integral instrumentală, care marchează talentul muzicienilor din spatele unor instrumente puse în evidenţă printr-o serie de pasaje individual atribuite.
De la Opeth la Arcturus, la o notă complet distinctă, The Thirteenth Sun au reuşit să lanseze un material pe care îl aşteptam cu nerăbdare şi care ştiam că nu va dezamăgi, ţinând cont de componenţa trupei. Un album de excepţie din graniţele ţării şi nu numai, pe anul acesta.
Cumpăraţi de aici: http://www.auralwebstore.com/shop/index.php?controller=search&orderby=position&orderway=desc&search_query=stardust&submit_search=
