TesseracT a revenit anul trecut cu unul dintre cele mai apreciate materiale ale anului și cu siguranță cu o producție dusă la un nou nivel de trupă, dar în aceeași măsură o întoarcere la rădăcini din punct de vedere al abordării.
„War of Being” reprezintă astfel, pe de-a lungul celor nouă piese care-l compun, o renaștere a trupei în haine noi, șlefuite și cu adaosul de experiență căpătat în toată cariera. „Natural Disaster” ne întâmpină cu un intro care bate mult înspre metal, cu un iz ocazional de progresiv anii ’70 în instrumental și un Daniel care jonglează între growl-uri antrenate și clean-uri fantomatice, tranzițiile de la dur la aparentele interludii dând o formă cât se poate de nouă și captivantă compoziției.
Cel de-al cincilea material al trupei continuă cu „Echoes„, amprenta TesseracT regăsindu-se complet pe de-a întregul albumului, ba chiar mixul care lasă vocea drept ecou și instrumentalul în față amintind clar de începuturile trupei și pare cu siguranță a fi ceva intenționat. Piesa are și arome de core pe ici-colo și este adesea adusă-n zilele noastre prin faptul că atmosfericul devine liant. Și de data aceasta, compoziția devine ușor de memorat și digerat prin tranzițiile subtile și melodia constant menținută pe parcursul celor aproape șase minute.
„The Grey” face ping pong între trecutul trupei și din ce în ce mai pronunțatele clape care-și fac apariția tranzițional. Refrenul înglobează vocea în totul instrumental și își vâră câte-un deget în jazz fusion, mai mult decât pe oricare dintre celelalte piese. Outro-ul curge în „Legion„, o piesă cât se poate de TesseracT. Corect executată, cu tot ce ți-ai dori și aștepta de la trupă, growl-urile accentuate de break-uri, mute-uri și ecourile de „April” fiind cele care o scot din anonimat.
„Tender” devine balada albumului, întreaga compoziție fiind un respiro melancolic, bântuitor și cu o evoluție frumoasă către un outro exploziv. Eponima materialului, parcă inspirată western pe alocuri, te poartă printre o serie de emoții în cele 11 minute ale sale. Piesa spune o poveste întreagă, expusă pe îndelete și în videoclipul-joc, în care dualitatea umană și lupta cu sinele fură atenția ascultătorului și o cară printre growl-uri studiate și note lungi și se menține cu un picior în ireal, furie și resemnare.
„Sirens” ne ușurează de apăsările compoziției anterioare printr-un interludiu în care vocea apare ocazional ca o reflectare a neantului în care ne rătăcim dedesubturile. „Burden” ne întoarce la trecutul trupei dar devine experimentul vocal al albumului, Daniel arătându-și gama largă de care este posibil, în timp ce albumul se încheie cu „Sacrifice„, cea care surprinde toate celelalte elemente descrise pe parcursul său și-și abandonează ascultătorul așa cum, voit sau nu, a și început, în ecouri apăsătoare.
Cel de-al cincilea album TesseracT reprezintă poate cea mai entuziasmantă lansare a trupei de la „Altered State” încoace. În ultimii ani trupa a experimentat destul de mult cu multe stiluri, chiar a devenit poate repetitivă în încercarea de a se distanța de începuturi. Pe acest material însă trupa pare că și-a îmbrățișat rădăcinile și a reușit să le aștearnă în niște compoziții care în continuare experimentează, dar o face într-un mod autentic ei și nu pierde din vedere întregul compozițiilor.
