Cronici albume

Cronică de album – Subliminal Damage – “Evo”

subliminal damage
Cu purul ghinion de a fi lansat într-o perioadă tulburătoare pentru scena rock locală, “Evo” nu a apucat treacă peste proba disecţiei jurnaliştilor în măsura în care ar fi meritat.
Ei bine, “Evo” este albumul de debut al celor de la Subliminal Damage, o trupă deja cu câţiva ani în spate, din Iaşi, care a trecut deja prin multe probe de foc abordând de alfel, şi o arie largă de stiluri muzicale de-a lungul timpului.

Fani ai progressive-ului în egală măsură, trupeţii şi-au găsit graiul tocmai în sânul acestui gen. Un progressive care vine însă uşor împletit cu inspiraţii de death.
“Evo” conţine nouă piese, o mare parte dintre ele deja cunoscute publicului care a asistat cel puţin o dată la unul dintre concertele lor. “Incipit” sugestiv startul materialului, fiind urmat de cea mai cunoscută piesă a lor, cea care de altfel, se bucurăşi de un videoclip oficial, “Programmed Extinction”. Dacă cumva te nimereşti la un concert la care întâmplă ia parte şi trupeţii în cauză, cu siguranţă îţi vei da într-o clipită cine se află pe scenă, doar auzind intro-ul acestei piesei, devenită semnul lor distinctiv.

Una dintre piesele mai puţin cunoscute este Time Loop”. O piesă deloc nouă în repertoriul trupei, însă care ar merita să fie inclusă fără îndoială în toate prestaţiile lor live. Un instrumental feroce, solo-uri în pas cu drumming-ul alternant şi un sunetcare şi-a pus amprenta asupra Subliminal Damage. Piesa ar putea fi privită ca un moment de cotitură pentru ei, întrucât vei realiza pe durata albumului există câteva elemente care leagă toate piesele specifice lor, fie este vorba despre jocul dintre vocalul destul de dur cu momentele de solistică şi clean-uri, sau de pedala dublă care aleargă împreună cu bass-ul versatil alternată cu virtuozitatea care aminteşte de Tool. Aceleaşi lucruri sunt valabile şi pentru piesa “Questions”, una dintre preferatele personale de pe “Evo”.

“Faith Denied” şi “Shattered Dream” se numără printre piesele care dau laturametalică” materialului. Opririle calculate şi breakdown-urile piperate cu distors, precum şi elementele repetitive care lipesc întregul pieselor fac din acestea un deliciu pentru publicul iubitor de metale.

Versurile pieselor urmează un parcurs de dezamăgiri societale şi presiuni sociale, care pun sub lupă reacţiile omului pus faţă în faţă cu timpul necruţător şi tortura întrebărilor fără răspuns. “Cease and Desist” încheie conceptual “Evo”, un material discografic mult aşteptat de către fanii trupei, care va întregi frumos playlist-ul oricărui iubitor de Death, Tool sau Mastodon.

Piese preferate: “Questions” şiTime Loop”.

Tracklist:

  1. Incipit
  2. Programmed Extinction
  3. Time Loop
  4. Faith Denied
  5. Next Day
  6. Carnival
  7. Shattered Dream
  8. Questions
  9. Cease and Desist

Autor: Geanina Chiricuţă

Mi-am început drumul prin jurnalism cu mai bine de patru ani în urmă, iar de atunci am navigat printre stiluri muzicale şi webzine de profil. Aici mă veţi cunoaşte cel mai bine prin rubrica Prog Talk.

Care este reacția ta la acest articol?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alții au citit si ...