Cel de-al paisprezecelea album al maeștrilor suedezi de progressive metal / rock, Opeth, ia pe sus ascultătorul ca printr-un vârtej. În sfârșit, revin mult doritele growl-uri și deloc puține la număr, în sfârșit se resimte creativitatea în compoziții, depărtarea de ultimele albume fiind una cât se poate de clară, chiar dacă note clasice Opeth se resimt atât din trecutul său îndepărtat, cât și din cel recent. Însă abordarea, elementele introduse pe parcursul single-urilor scot albumul complet din anonimitate și deseori în afara discografiei lor per total, de sine stătător.
Cele opt piese (paragrafe, cum ni le prezintă trupa) compun un album concept extrem de surprinzător, ce întărește statutul trupei printre marii scenei, fără doar și poate. „§1” și „§3” reprezintă o bună introducere în schimbările apărute pe acesta, însă nu-i fac dreptate nici de departe, chiar dacă au fost alese drept single-uri de promovare.
Povestea din spatele albumului descrie o era de după primul război mondial, în sânul unei familii în care testamentul capului casei dezvăluie niște secrete șocante. Narativa ne poartă printre confesiunile acestuia, reacțiile gemenilor săi și prezența misterioasă a unei copile bolnave de poliomielita, de care familia avea grijă. Plin de dramatism, fler, mister și macabru pe ici-colo, „The Last Will And Testament” curge teatral și logic.
„§2” începe puternic și te azvârlă într-o eră Opeth ce părea de mult apusă, direct într-o ploaie de growl-uri bine calculate, alternate vocal și prin linii de bass proeminente, cu senzații de mister și epic. Tranzițiile și alăturarea vocii versatile a lui Akerfeldt cu cea a lui Joey Tempest (Europe), invitat în cadrul piesei, crează o atmosferă pe cât de familiară pentru trupă, pe atât de proaspătă, creativă și cu secțiuni ce jonglează între dur și clean ca pe vremuri. Și surprizele nici măcar nu se limitează aici, căci Ian Anderson (Jethro Tull) este invitat cu al său flaut fermecat și narări pe numeroase piese de pe album, inclusiv aceasta.
Începutul „§4”, prin execuția tobelor, te trimite parțial către Leprous, prezența lui Walt pentru prima oară pe un album Opeth aducând cu siguranță un spirit nou. Intră iar alternări de vocal clean și growl, ruperile de ritm fiind dese, dar simultan curg fără cusur către noi părți ale poveștii. Acustici pline de culoare și un ritm ce bate-n oriental, care parțial îmi aduce aminte în mod ciudat de Urma, flaut ce capătă în sine o voce adițională în întreg, solo-uri ce oferă fundalul care încheagă totul, precum și complexități tehnice accentuate de vocea demonică, unică a lui Akerfeldt, întregesc o capodoperă cum unii poate și-au pierdut speranța în a mai auzi de la maeștrii prog/death. Fiindcă da, elementele death există și nu sunt deloc puține la număr.
Orientalul se regăsește și în continuarea poveștii cu „§5”, alăturat și unei acustici aproape spaniolă și unui ritm susținut din palme în stil flamenco, ecourile vocilor din fundal ridicând growl-urile puternice către noi culmi. De apreciat, personal cel puțin, utilizarea cât mai puțin a clean-ului înalt pe voce. Aproape orchestrală în a doua sa parte, piesa are doza perfectă de ritm și putere, melodia primând, ca de fiecare dată cu cei de la Opeth. Nici măcar un outro la fel de memorabil și puternic așa cum aveam poate pe „Blackwater Park” nu ne lipsește.
Fiecare piesă inclusă pe album are un cârlig memorabil în compoziție care îi oferă individualitate. „§6” pare parțial o dedicare pentru Dream Theater și o demonstrare de forțe tehnice old school. Plină de solo-uri și acustici melancolice, ea face tranziția către o nouă identitate, de data asta construită inițial în jurul unor clape futuriste, iar mai apoi unei reconcilieri a numeroaselor etape muzicale din discografia trupei, în câteva minute legându-se o întreagă istorie.
Materialul se încheie cu o baladă, singura piesă care nu poartă nume de paragraf, „A Story Never Told”. Sensibilă și curată pe de-ntregul, compoziția pare o odă dedicată ultimelor albume, o serenadă trecutului, poate și o serenadă dedicată unei noi etape încheiate de trupă.
„The Last Will And Testament” oferă în sfârșit fanilor tot ceea ce așteptau de atâta timp, demonstrându-le atât că abilitatea trupei de a găsi creativitate încă, chiar și într-o rețetă de succes care le-a pavat ascensiunea, există și încă într-un mod cât se poate de unic în cadrul discografiei lor. Fiecare piesă oferă surprize, se încheagă de minune și îmbină felurite elemente într-un mod lipsit de reproșuri. Growl-uri există într-o cantitate șocantă și în niciun caz la un nivel scăzut de calitate, comparativ cu albumele de la începutul carierei trupei. Sigur, încă regăsim și elemente de prog rock pe alocuri, însă pare că s-a găsit compromisul ideal între trecut, prezent și viitor pentru Opeth și se arată a fi într-adevăr un viitor de urmărit și absorbit. Albumul va ieși pe piață pe 22 noiembrie.
Piese preferate: „§2”, „§4”, „§5”, „§7”.
English Version
The 14th record coming from the Swedish masters of progressive metal/rock, Opeth, grabs the listener unexpectedly and draws him into a whirlwind of new and old. Finally, the long awaited growls make an appearance, and not at all few in numbers, finally we feel the creativity bursting in, the departure from the latest records being quite obvious, even though the classic Opeth touches can be felt and lived as a past and a present throughout. The approach to the writing process, the fresh elements scattered across the songs rip out the record from any sense of anonymity and puts it in its own spot in the entire band’s portofolio.
The eight tracks (paragraphs, as the band is introducing them) make up for a concept album that is surprising and reinforces the band’s status as one of the greatest. „§1” and „§3” are an intuitive introduction to the changes in the record but hardly gives it justice, even though they were selected as promo singles, but let’s get into it.
The story behind the record showcases a post World War era, inside a household where the will of the head of the family unravels quite some shocking secrets. The narrative carries us through his confessions, the reactions of his twins and the very peculiar presence of a child sick with polio, that the family was taking care of. Flourished with drama, mystery and a sense of the macabre every once in a while, „The Last Will And Testament” flows theatrically and logically.
„§2” starts off heavy and casts you in an Opeth era that seemed long gone, straight into a captivating storm of calculated growls, vocally alternated with strong bass lines, that further enhance the sense of mystery and epic. The smooth transitions that the band is known for and the joining of Akerfeldt’s vocals alongside Joey Tempest’s (Europe), featured on the track, creates a familiar vibe for the band, whilst bringing a touch of fresh creativity and a lot of joggling between hard and clean, just as in the good ol’ days. The surprises however don’t stop there, as Ian Anderson (Jethro Tull) and his magic flute makes a staggering appearance and also guides us through the narrative with a native storytelling gift. Dazzling dynamics, as we maybe have not gotten from the band in over 10 years and a much more limited prog rock approach as well as more deep vocals than high pitched, draw back old fans.
The intro to „§4”, through the drums take over, ships your mind partially maybe to modern bands such as Leprous, Walt’s first time on an Opeth record certainly giving it a refreshed touch. The continuous dances between cleans and growls are brought back into the picture, whilst the rapid breaks in the rhythm are flowing to new sides of the story without a flaw. Colourful acoustics and a sense of the Oriental, a flute that becomes a voice in itself, guitar solos that ground the whole of the composition, as well as technical challenges that are accentuated by the unique demonic vocals, define a masterpiece that many have lost hope on ever hearing again from the prog/death masters. Because yes, we do get quite a bit of death aspects.
The oriental intertwines with a Spanish acoustic and a flamenco rhythm sustained by shadowing claps on „§5”, the haunting echoes in the background highlighting the growls’ powerful and unmistakable presence. Almost an orchestral piece in its second part, the song has the perfect dosage of forcefulness, the melody being the main actor, as always with the band.
Each track included on the record has that memorable hook that grounds it in its own individuality. „§6” seems to be a partial dedication to Dream Theater and an old school showcase of technical strength. Filled with melancholy, it transitions to a new identity, this time built around futuristic keyboards and a reconciliation of different musical stages in the band’s discography, in just a matter of minutes binding together an entire history. The album wraps up with a ballad, the only song that doesn’t carry a paragraph title, „A Story Never Told”. Sensible and an ode to the past, the track seems to sing about a stage that has ended in Opeth’s journey with this new record.
„The Last Will And Testament” offers the fans what they’ve been asking for for so long, whilst without a shadow of a doubt highlighting once more the band’s ability to still dig out touches of uncharted creativity, following a recipe of success that marked their ascension. Each song brings out new surprises, blends together wonderfully with the whole of the record and joins together aspects of creativity that may not make sense for many, but it does so flawlessly for Opeth. Growls are back stronger than ever, whilst touches of prog rock that defined the past 10 years for the band are scattered around them, the compromise between past and future sounding ideal. The record is out the 22nd of November.
Favorite tracks: „§2”, „§4”, „§5”, „§7”.
