Cum am ratat să vorbim despre cel mai bine vândut material discografic marca Mastodon, nu ştiu. Dar să o facem totuşi. „Emperor of Sand” a apărut la finele lui martie şi are 11 piese scurte, pentru ei şi pentru gen, dar cu destulă esenţă cât să–ţi prindă urechile o perioadă. Primul lucru pe care îl vei remarca la acest album este tranziţia fină dintre piese, care deşi au un tempo şi o abordare relativ diferită, sunt reunite de suficiente puncte comune cât să le asigure aceea senzaţie de legat. Nu mai este deja nicio surpriză că ultimele albume Mastodon se îndreaptă mai degrabă spre comercial, decât primele lansări. Dar asta nu înseamnă că este un lucru neapărat rău. Trupele evoluează, aşa cum este şi normal. Iar Mastodon, deşi nu se mai învârte în aceleaşi cercuri ca acum câţiva ani, reuşeşte să rămână undeva deasupra prin inspiraţie şi unic.
“Sultan’s Curse” este probabil una dintre cele mai specifice piese Mastodon de pe material, cea care îţi aduce aminte de „The Hunter” pe ici-colo, cu atât mai mult datorită intervenţiilor chitaristice de efect. Ecoul vocal devine un liant între riff-urile repetitive alternate cu structurile atipice. “Show Yourself” se numără printre piesele cu potenţial comercial. Ecoul este înlocuit de un vocal clean şi o lirică uşor recognoscibilă şi reproductibilă.
Ideal, pentru a ajunge să apreciezi „Emperor of Sand”, ar fi să te distanţezi de primele lor materiale. „Precious Stones” îţi îmbie auzul cu inflexiuni vocale à la Cornell, acelaşi răsunet propagat în zidul instrumentelor fiind evidenţiat şi de un ritm vivace, mijlocul piesei bucurându–se de un interludiu chitaristic nu neapărat tehnic, cât melodic.
Următoarea, „Steambreather”, este cea care face un pas spre trecut, cu un instrumental mai dur, chops şi bend-uri care îmbracă apogeul piesei într-o haină potrivită pentru nostalgicii unui Mastodon cu siguranţă apus.
https://www.youtube.com/watch?v=LcmDNolIpSI
„Roots Remain” menţine aceeaşi cadenţă alertă, cel care devine starul compoziţiei fiind fără îndoială toboşarul. Pentru cei care aşteptau şi ceva mai multă tehnică, „Word to the Wise” este binecuvântarea. Atât peisagistul muzical al liricii, cât şi colegii de trupă oferă clipe care de care mai răpitoare. Intro-ul pentru „Ancient Kingdom” poartă din plin aceeaşi amprentă Mastodon, pe care nu ai cum să nu o recunoşti dintr-o mie, iar lipsa growl-urilor este compensată din plin prin îmbinarea perfectă a întregului, aşa cum este şi cazul „Andromeda”.Unul dintre solo-urile mele, personal, preferate de pe acest album se află chiar în componenţa acestei compoziţii.
„Clandestiny” este poate cea de-a doua piesă cu potenţial de radio, însă asta nu înseamnă că o putem discredita din start. Din contră, efectele care o uneşte spre final, cu clapele care amintesc de anii ’70 (referinţă „The Lamb Lies Down on Broadway”) şi bass-ul pregnant, o face una dintre cele mai bune de pe „Emperor of Sand”. „Scorpion Breath” pune pe masă o nouă demonstraţie de agresiv, mai degrabă amintind de un Mastodon din era trecută, spre deliciul fanilor din trecut şi al criticilor din prezent.
Finalul albumului este dat de un intro la rece, pe „Jaguar God”. O baladă pe jumătate, singura de altfel, care îţi induce o stare de melancolie ce te îndeamnă la o analiză cât mai obiectivă a drumului parcurs de trupă până în prezent. Un drum spre maturitate, aş zice eu.
Deşi „Emperor of Sand” păstrează o notă de comercial, cred că este o cale de mijloc perfectă între albumul anterior şi debutul trupei. Stilul consacrat Mastodon este deja o marcă în sine, iar faptul că fiecare piesă de pe material debordează de o individualitate greu de contestat, dar nu pierde din vedere întregul şi experimentele armonice, demonstrează cât de mult a evoluat trupa în aceşti ani. Dinamici atipice, ambiţii muzicale transmise ascultătorului prin forţă şi inserţii care îţi amintesc de trecut şi te fac să visezi la viitor, precum şi o lirică care pune pe tavă emoţiile şi suferinţa chitaristului Kelliher, toate aceste elemente fac din „Emperor of Sand” o operă de apreciat, din multe puncte de vedere şi care cu siguranţă are câte ceva de oferit tuturor, dacă nu dai play cu prejudecăţile bine înfipte-n tine.
