Luna Amară este deja un nume cu greutate în scena rock-ului autohton. Trecând însă peste acel nume obținut prin mulți ani de muncă, Luna Amară se numără și printre acele puține trupe care reușesc să spună CEVA. Un Ceva cu rădăcini în realitatea care ne-nconjoară, un Ceva care lovește în moalele emoțiilor care ne frământă gândurile zi de zi. Iar noul album, „Nord”, reușește să surprindă întocmai această esență, care, în sânul unui monoton lovit de nereguli, dă voce și celor care nu știu cum să și-o folosească.
Cu un artwork realizat de Costin Chioreanu, materialul conține unsprezece piese, care te plimbă prin atmosferă, prin emoții care atârnă de sine, prin idei „simple”, către tine și ce te definește în societatea murdară. Piesa de debut, „Atât de simplu”, dă startul acelor emoții, conturând, cu ajutorul unor treceri de la acustice la electrice, baza. Baza ești tu. Pentru tine. Instrumentalul se unduiește precis pe intensitatea liricii, outro-ul căzând în notele „Insomnii”-lor. Revine și trompeta în scenă cu această ocazie, iar micile ieșiri din tipar ale ritmului explodează într-un final intens, marcat de ecoul vocal. „Viu”, piesă însoțită și de un videoclip, abandonează realismul antecedent al instrumentalului pentru o abordare ceva mai jucăușă, refrenul fiind cel care-ți va rămâne întipărit în amintire cu a sa melancolie.
„Nu știu, nu iau, nu sunt” a fost single-ul meu preferat din ce am auzit de pe album înaintea acestei recenzii. Cu o amprentă limpede a trupei, piesa reușește să creeze obsesie prin întregul său. Curge închegat și își găsește rădăcina în sine prin emoții de care ne putem lega singular iar dacă nu, poate ar trebui. Vocal impresionantă, „Nu știu, nu iau, nu sunt” include influențe instrumentale moderne și este o reprezentare cât se poate de potrivită pentru ceea ce trupa încă este.
Ajunși aproape la jumătatea materialului discografic, „Aleargă, așteaptă” ne aruncă-ntr-un nou vid al anxietății individuale, iar modul în care se completează vocile, precum și breakdown-urile și riff-urile atipice, nu fac decât să întruchipeze graba vieții oarbe cu atât mai bine. „Ploi negre” debutează cu un joc între trompetă și clape iar negrul este fundația emoțională pe care se clădește o atmosferă alternată constant între domol și intens, partea a doua a piesei fiind cedată celei din urmă.
Intro-ul de la „Om” lovește prin aparenta sa simplitate, revenind poate cumva la tema de debut. Acele note leagă totul, sunt cele care ne înrădăcinează în real, înainte de a face tranziția spre ce (cum) ar trebui să fie omul. Ideea refrenului „Om” se transmite către „Respiră un început”, continua schimbare între diversitatea vocilor menținând ascultătorul capturat de audiție.
„Focuri” schimbă ritmul pentru a-ți prezenta prezentul și are potențial de a deveni un oarecare imn al dorinței noastre de normalitate în contrast cu sclavia în care-și găsește obișnuitul cealaltă parte a celor dintre noi. Un imn al răsculării pentru a-ți câștiga ceea ce ar trebui să fie al tău de la sine.
„Tăcerea”, deși își domolește ritmul, continuă gândul de mai sus, de data aceasta însă prezentând mai degrabă ale noastre greșeli și tendința noastră de a cădea pradă virtualului și actualului, pe când „Ești tu” își desenează conturul în jurul unui intro atmosferic, revenind la melancolia speranței și a regăsirii propriului tău eu, transmisă atât liric cât și instrumental. Ea este și cea care încheie albumul.
„Nord”, așa cum ne-am obișnuit, ne spune un adevăr conștient, expus printr-un mod adus în modern și ascuns doar celor care nu vor să-l accepte. Un material discografic cu multă durere, multă realitate și care va aduce multă greutate în discografia trupei. Unul care doar confirmă statutul ei în privirea unora, dar care îl va și reînvia în a altora.
Trupa va fi în turneu de promovare al albumului, datele confirmate până acum fiind cele de mai jos.
