În anticiparea concertului în premieră în România a celor de la Loathe de anul acesta, în cadrul festivalului Rockstadt Extreme Fest, trecem puțin prin cel mai recent lansat album al trupei și cel care i-a ridicat pe cele mai mari scene din sfera genului. Descriși adesea drept Deftones ai ultimilor ani, cei de la Loathe împrumută doar parțial din atmosfericul celor anterior menționați, fiindcă de la album la album, trupa a reușit să înglobeze felurite genuri, fie ele marcante pentru anii 2000, fie cât se poate de actuale și moderne, adesea chiar și-n cadrul unei singure compoziții.
Pe cel de-al doilea album full length al lor, „I Let It In and It Took Everything„, trecem așadar prin metalcore, alternative, nu metal și chiar parțial emo, într-o înșiruire compactă și bine echilibrată a unei istorii de 20 de ani de rock/metal și ale sale evoluții fantastice. Încâlciri de prog metal cu vise shoegaze mențin baza și linia continuă a celor 14 piese incluse pe album, dintre care trei se califică drept interludii, debutate în plină forță, după o introducere în mentalul trupei cu „Theme„, cu „Aggressive Evolution„. Parcursul piesei încapsulează în sine ceea ce descrie esența Loathe, cu ale sale tranziții abrupte de la core la emoții tranșante, ritmuri molipsitoare care jonglează între metale alternative ce te transpun vocal în alte planuri lumești, cât se poate de benevol. Outro-urile fiecărei piese sunt întotdeauna construite cât să curgă fluid în ce urmează, dar și surprind adesea prin schimbarea registrului față de întregul piesei abia parcurse.
„Broken Vission Rhythm” rămâne aproape integral îmbibată-n core, reprezentând apogeul extrem al „Aggressive Evolution„, efectele adăugate pe voce amintind de nu metal ocazional, pe când „Two-Way Mirror” cade în shoegaze și alternativ prin opoziție, ascultătorul fiind ghidat prin valurile calmante ale vocii și un instrumental menit doar să încununeze starea de scufundare absolută pe care aceasta o ghidează.
„New Faces in the Dark” îmbină toate elementele anterioare într-o călătorie tulburătoare, cu interludii care construiesc momente marcate de epic și care înghit în ce par 5 secunde cele trei minute și ceva. „Red Room” fură din abruptul Gojira într-o furtună de vară, scurtă și de impact devastator, continuându-și aftermath-ul în „Screaming„, una dintre cele mai molipsitoare ritmic piese incluse pe album. Rămășițele furiei rămase după furtuna anterioară valsează cu emoții melancolice, alternarea continuă dând compoziției o dinamică ce te regăsește în brațele nebuniei cu gânduri de repeat-uri apăsate.
Frumusețea crudă a „Is It Really You?„, cunoscută și din versiunea înregistrată alături de Sleep Token, oferă un moment de respiro ce îmbie la dansuri lente în lumina lunii, declarații desprinse din etern și abandon în brațele unor emoții ce devorează gânduri și lumea din jur în schimbul unui moment ce există în nemurire.
Interludiul emotiv este întrerupt de ploaia de beat-uri puternice a „Gored” și tehnicului instrumental în care vocea devine instrument extern. Interesante și neașteptate sunt însă elementele de black metal atmosferic din „Heavy is the head that falls with the weight of a thousand thoughts„, care tranziționează în accente ce amintesc iarăși de Gojira, poate parțial Meshuggah, însă descriu cu succes aglomerarea de gânduri și copleșirea care bate dintr-o direcție în alta constant, plină de o gălăgie neîntreruptă, ce asurzește internul și externul.
„A Sad Cartoon” revine în sfera „Screaming„, demonstrându-ne iarăși punctul forte al trupei, de a oferi o coeziune unei istorii muzicale, de cele mai multe ori elementul de legătură fiind vocalul extrem de versatil. Deși „I Let it in and it took everything” continuă oarecum pe aceeași linie precum compoziția anterioară, piesa intră instant în lista de favorite prin intro-ul instrumental extrem de distinctiv, evoluțiile similare celor de la Sleep Token, dar frumos și curat în execuție, cu o doză mai mult decât suficientă de emoție strecurată printre puternic.
Albumul celor de la Loathe impresionează prin experimentalul ce, deși extrem de modern executat, captivează prin elementele care ne-au creat istoria, prin emoția expusă cât se poate de neșlefuită și prin ritmuri bine închegate și molipsitoare, ce se adresează unei mulțimi mari de ascultători. Iar prestanța lor live va fi cu siguranță una de neratat în cadrul Rockstadt Extreme Fest.
