Deşi recenzia oficială a noului material discografic Leprous o veţi citi în curând, sub alt format (nu zic mai mult decât atât deocamdată, trebuie doar să ne urmăriţi), nu aveam cum să nu zic câteva vorbe despre el şi aici. De la „Tall Poppy Syndrome” la „Malina„, Leprous a colindat printr-o serie de etape muzicale, care fie a divizat ori a atras ascultători şi critici. Ce a rămas la fel este certitudinea că Leprous este o formaţie a viitorului. Un viitor care sună divers şi frumos peste măsură.
„Malina„, albumul cu numărul cinci din palmaresul trupei, constă într-o tempestă emoţională în 11 acte. Unde alţii susţin că el se închină comercialului şi că Leprous şi-a pierdut acea atingere de geniu, eu zic că regăseşti oamenii din spatele muzicii. Piesele nu duc lipsă de tehnică, deşi poate într-o măsură mult mai calculată şi mai domoală decât anterior, dar, de asemenea, nu duc lipsă nici de sensibilitate şi maturitate. Acestea sunt accentuate de inserţii locale de corzi melancolice şi de o structură compactă care nu-ţi oferă timp să ajungi la plictis.
„Boneville” este intro-ul materialului, unul care debutează curat, susţinut de armonice fine şi o tobă cât se poate de înmuiată-n jazz. Efectele clapelor complimentează vocea lui Einar până fac trecerea spre o a doua jumătate care va părea mult mai cunoscută publicului ascultător. Versatilitatea vocalului, greu de umbrit de altcineva, dar egalat de talentul incontestabil al instrumentiştilor care îl susţin, face tranziţia spre cea mai criticată piesă din cele trei alese drept teaser, şi anume, „Stuck„. Pe măsură ce progresează însă, melodia capătă un ritm uşor recognoscibil şi se prinde de tine cu o lirică memorabilă. Outro-ul care devine pânza lui Baard evoluează spre electricitatea şi energia din „From The Flame„. Tobele dansează asincron alături de chitare, Einar asigurându-i acea porţie în plus de forţă pe durata refrenului.
Pentru melancolici, „Captive” va deveni cu uşurinţă elementul care va menţine „Malina” în playlist-uri. Piesa aminteşte de „Bilateral” şi primul material discografic al trupei, tehnicul şi ritmul cu efect de marş fiind învăluite de o serie de opriri chibzuite, sincopă şi efecte vocale suprapuse. Ultimul teaser lansat a fost cel pentru „Illuminate„, o bucată muzicală care îmbină la perfecţie cantitatea ideală de atipic cu melodia pe cât se poate de atrăgătoare. Lovirile singulare ale lui Baard combinate cu hi hat-ul gradual, alături de vocea impunătoare şi notele fantomă oferă acesteia un binemeritat loc de top. „Leashes” debutează cu un intro cald şi repetitiv neaşteptat şi care te lasă fără respiraţie prin propria-i simplitate şi emoţie pentru câteva secunde, menţinându–se pe linia sumbrului prin intermediul unor versuri precum „no salvation to be found„.
Tempo-ul trece din nou în sfera jucăuşului pentru „Mirage„. Riff-urile repetitive cu inspiraţii subtil orientale sunt marcate şi de un bass pregnant, cu acelaşi Einar urmărind tiparele transcrise de instrumental într-un mod asemeni de remarcabil. „Malina„, piesa aleasă să–şi împrumute numele albumului, este o împletire a succesiunilor între simţăminte şi ritmuri memorabile care şi-au pus amprenta pe acest material discografic. Plină de vioare dureros de sonore în a-şi transmite melancolia şi şoapte care împrumută personalitatea solistului, compoziţia îşi comunică cu succes mesajul către ascultător despre ce anume încearcă trupa să sublinieze pe acest album, şi anume cât de personal ţinteşte să devină.
„Coma” îşi clădeşte baza pe un tempo alert, efectele clapelor specifice şi un ritm constant susţinut de tobele puternice. „The Weight Of Disaster” cred că va deveni a doua preferată a melancolicilor. Ea se conturează treptat într-un ritm care te capturează, fără a face abstracţie de lirica greu de ratat. Acea conturare graduală, continuu prezentă pe parcursul secţiunilor piesei face loc elementului care domină albumul: repetiţia. Înapoi în sfera delicatului cu „The Last Milestone„, piesa de final, întâlnim o serie de imnuri captivante şi eterice. Întregul spaţiu este cedat lui Einar care reuşeşte cu succes să–ţi deseneze o scenă plină de suferinţă, alături de ecoul vioarelor. Un sfârşit închinat emoţiei, firav în a se expune şi surprinzător, dar cu toate acestea venit mănuşă, în ansamblul albumului. Bântuitoare şi magică, „The Last Milestone” devine definiţia epilogului.
Ultima încercare discografică a celor de la Leprous este înţesată în jurul unor accente emoţionale deosebite, fără a pierde din vedere magnitudinea instrumentalului. O continuare clară a „The Congregation„, „Malina” se îndreaptă spre o direcţie mult mai serioasă şi şlefuită, devenind o operă coezivă care te închide într-o cutie de tristeţe brută. Dinamica şi unicitatea sunetului este depăşită doar de o progresie evidentă a trupei de la un haos frumos la rafinat.
