Goldstar este un album care se impune în peisajul metalului contemporan printr-o combinație unică de influențe din jazz, death metal și black metal, împachetate într-o estetică de Art Deco. Cei trei membri ai trupei din New York au reușit să creeze un material complex și fascinant, o explorare muzicală care se remarcă prin tehnicitate, dar și printr-o accesibilitate surprinzătoare, chiar și pentru fanii care au fost descurajați de latura mai experimentală a albumelor lor anterioare.
Față de albumele lor anterioare, Goldstar impresionează prin coeziunea și concizia sa. Cu o durată de doar 38 de minute, albumul își menține intensitatea și diversitatea, în ciuda numărului mai mic de piese și a structurii mai scurte ale acestora. Trupa reușește să exprime un sentiment de haos și decădere urbană în fiecare dintre piesele sale, dar într-un mod care este, paradoxal, mult mai accesibil decât în trecut. Eye of Mars deschide albumul cu un impact devastator, iar riff-urile dense sunt perfect integrate într-un mix de instrumentație impozantă, incluzând momente de improvizație și inserții de synth-uri care contrastează cu brutalitatea pieselor. Chitara lui Zachary Ezrin străpunge atmosfera de la prima notă, cu un sunet brutal și aerisit în același timp, iar linia basului este continuu prezentă ca un fundal implacabil care întărește mesajul muzical.
Gomorrah Nouveaux adâncește tema decadenței prin riff-uri ciudate și lead-uri disonante, dar totodată ne oferă secvențe în care atmosfera devine aproape ireală, cu sintetizatoare care stârnesc o senzație de spațiu. Această combinație de agresivitate și delicatețe se regăsește pe întreaga durată a albumului, un exemplu clar fiind Lexington Delirium, o piesă ce evidențiază tributul trupei pentru arhitectura New York-ului și pentru stilul Art Deco, într-un cântec ce face trecerea între tehnicitatea metalului extrem și momentele de efervescență ritmică. Aparițiile speciale, precum cele ale lui Tomas Haake (Meshuggah) și Dave Lombardo (Slayer), dau o dimensiune suplimentară pieselor, fiind totodată un tribut pentru influențele jazz și prog rock ale trupei.
Tematic, albumul este un comentariu acid asupra lumii contemporane, influențat de contradicțiile expuse de publicitatea din anii ’20 și de contrastul între luxul opulent și degradarea unei societăți aflate în plină criză economică. Goldstar nu este doar un album despre disonanță muzicală, ci și o reflexie a unei lumi care se prăbușește sub greutatea excesului său. De la capitalismul sălbatic la inegalitățile sociale, Goldstar este o oglindă al unui New York urban, strălucitor la exterior, dar putrezind în interior. Rot Moderne și Pleasuredome sunt piesele care accentuează această temă, cu riffuri contorsionate ce dau un sentiment de strivire și opresiune, dar și cu momente în care muzica devine aproape fractală, plină de complexe schimbări de ritm și textură.
Un alt punct forte al albumului este producția impecabilă, care reînvie atmosfera metalului extrem în toată splendoarea sa, fără să sacrifice nimic din detaliile sale ornamentale. Instrumentația este fabulos de bine mixată – basul profund al lui Steve Blanco și tobele unui Kenny Grohowski, ce adaugă un strat de jazz ce pare să pulseze pe întreaga durată a pieselor, sunt susținute de o chitară provocatoare, cu riffuri disonante și solo-uri electrizante. Totul este perfect echilibrat, iar sunetul albumului este destul de dens pentru a păstra esența metalului extrem, dar suficient de detaliat pentru a permite ascultătorilor să descopere noi nuanțe la fiecare audiție.
În concluzie, Goldstar este, fără îndoială, un album remarcabil care, deși păstrează complexitatea și originalitatea specifice Imperial Triumphant, reușește să fie mai accesibil decât orice alt material al trupei până acum. Goldstar este o lucrare care va atrage nu doar fanii metalului extrem, ci și pe cei care sunt dornici să exploreze ce se află la intersecția dintre artă, muzică și societate.
