Primul material solo al lui Mircea Becherescu (Am Fost La Munte și Mi-a Plăcut, Aeon Blank, Sunet Fin) poartă numele de Dog Is My Copilot și primul EP, Enisala (aka cetatea Enisala), poate puțin surprinzător pentru cei care-i știu cariera muzicală, își întinde aripile spre sfera post-rock, cu un tuș din confortul și liniștea indusă tipică poate celor de la The Contortionist.
EP-ul conține patru piese și debutează cu D21 (feat Piotr Kowalki – Glasgow Coma Scale [DE]), atmosfera fiind din start așternută-n auzul ascultătorului, transpunându-l într-un peisaj, cum nu se poate mai potrivit, idilic de toamnă, în mijlocul naturii (poate chiar însoțit de un co-pilot patruped, de ce nu?!). Secțiunea de mijloc construiește cu ajutorul unor repetiții impertubabile de mediul extern un final exploziv, cu un iz de tehnic mai pronunțat.
Saviemme urmărește în mare parte aceleași linii alternante între exploziv și liniștitor, a doua sa jumătate schimbând registrul, bătând de astă dată pe ici-colo și-n ceva ce ne trimite cu gândul spre blackgaze. Radio Progres este cea mai scurtă compoziție inclusă pe acesta, făcând legătura și tranziția cât se poate de lin înspre Go Home and Come Tomorrow, „balada” materialului. Intro-ul desenează un gri acaparator, pe când evoluția sa se duce și mai mult înspre acel blackgaze anterior menționat, cu reminiscență de Alcest, iar piesa este și singura care include un vocal (Cosmin Lupu) ce devine, de altfel, un adaos instrumental în întreg.
Enisala este, așadar, un material numai bun de degustat în perioada în care ne aflăm, un moment de evadare în locuri în care poate nu ne este permis accesul momentan, fără tendințe de a cădea în latura plictisului, atingându-și în final exact scopul pe care ni l-am aștepta să-l împlinească.