La aproximativ un an după ce a fost lansat primul album din cariera lor, bucureștenii de la Between Colors au zis că viața-i scurtă și n-avem timp de stat degeaba, așa că au mai scos un material!
Vorbim despre un album cinstit și curat, bine prelucrat și care are toate șansele să scoată nasul pe afară. Simulacrum are câte un sentiment aparte de transmis cu fiecare piesă; un alt registru pentru fiecare melodie. Este o altă metamorfoză a Between Colors, despre care aș fi crezut că și-au sedimentat stilul muzical odată cu MAD, însă ambiția lor nu s-a limitat doar la atât.
Cele cinci melodii însumează un total de 22 de minute. Este vorba despre Simulacrum, Artificial Voice, Garden of Steel, Atoms of Greed și despre The Decadent Party. Incontestabil, vedeta albumului este prima piesă, o adevărată surpriză la care nu m-aș fi așteptat în veci! Râdeam cu Dan întrebându-l dacă nu cumva au făcut un featuring cu Celldweller, căci exact așa sună: un industrial-electro cu influențe de electronic rock. Doar că datorită instrumentalului și al plămânilor Cristinei, piesa capătă și influență core spre final când avem un harsh vocal excelent, iar instrumentalul își schimbă registrul, cele două elemente potrivindu-se perfect.
Artificial Voice rămâne predominant cu influențele core de la început și până la sfârșit. Ascultând versurile aș spune că este soundtrack-ul pentru romanul Visează androizii oi electrice? scris de Philip K. Dick și care stă la baza filmului Blade Runner și, evident, a remake-ului Blade Runner 2049: „Keep away from humans / Just stay away from them […] After a while it all started to seem / Like the android plan is a dangerous dream […].
Cea de-a treia piesă a fost publicată în urmă cu câteva zile și sincer – poate greșesc – îmi aduce aminte de un proiect muzical foarte drag mie și care din păcate și-a încetat activitatea: Woods of Ypres. Îmi oferă impresia unui alternative-doom, iar tematica este una bacoviană, de-ți vine să o iei la fugă cu gând cu tot spre locuințele lacustre. În fine, ideea este sugerată încă din titlu: Garden of Steel, mai precis contaminarea mediului natural cu cel artificial. This city will waste away / The life that made us who are we today.
Atoms of Greed și The Decadent Party sunt piesele care încheie albumul, total în altă matrice față de cum a fost inițiat discul, după cum menționasem și mai sus. Mai puțin impresionante decât celelalte piese ale albumului, totuși, își găsesc locul în matrice și atunci când asculți integral albumul nu te simți de parcă „aici se pune o barieră” și vrei să oprești, ori să dai de la capăt pentru primele piese.
În fine, Simulacrum își merită dacă nu banii, măcar atenția voastră. Eu insist totuși asupra primei categorii, adică să mergeți să-l cumpărați fie în format fizic, fie în format digital, cât să ne asigurăm că formația are tot ce-i trebuie ca să scoată un album nou și anul următor. Că na, dacă așa-ți înveți publicul, așa îl ai! 😊
