Alt-folk artistul Dallas Green a revenit anul trecut, după o pauză de patru ani de la materialul anterior, cu o nouă rundă de melancolii ce te înfășoară mai blând și apăsător decât o pătură grea, cu un album dedicat pierderii.
Al șaptelea material, „The Love Still Held Me Near„, ne prinde în transă printr-o durere ce rupe legăturile cu realitatea, pe care Dallas o transmite ascultătorului prin unde alese ce bat în străfunduri ce ne leagă prin experiențe similare.
De-a-ntregul celor 12 piese incluse pe acesta, Dallas își neagă realul („Meant To Be”, „The Love Held Me Near„), înoată împotriva a ce i se prezintă ca fiind finalul situației în care se află, atârnându-și speranțele de trecut și simțămintele melancolice legate de acesta, printre ecouri de chitară acustică alternată cu o electrică ce menține un fundal ce amintește de Mayer și un blues ce jonglează între abandon și speranță („Underground„).
Întunecat, dureros, cu impact puternic asupra emoțiilor și cu un simplu om dezgolit de mortalitate în centrul atenției, albumul alternează constant între vina prezentului („Fucked It Up”, „Things We Choose To Care About”) și dorința de a se transpune într-un trecut care cuprindea tot ce își dorea artistul, chiar dacă și acela a fost în esență doar un moment fugitiv.
Punctele cheie ale albumului, care aduc aminte de forța emotivă pe care Dallas reușește să o transmită ascultătorului, sunt în compoziții precum eponima sa, „A Little Mercy”, „Without Warning” sau „After Disaster„, în care în ciuda resemnării și speranței care își interconectează rădăcinile, conțin și o urmă de speranță fadă de care ne agățăm până în final.
Vocea hipnotică, ritmul lent ce îmbie la trăiri intense și deschiderea către expunerea întreagă și fără scuze a sinelui artistului transformă criza sa existențială, reflecția asupra morții și pierderii, în a celui care îi ascultă viața.
Cele 12 piese cu rol cathartic, trec de la intensități subtile la o dorință de trăiri noi și abandon în brațele protective ale iubirii („Bow Down To Love”). Acesta este și mesajul compoziției finale, „Begin Again”, în care Dallas regăsește o rază de soare care spală umbrele anterioare, în care-și adună toate speranțele.
Unul dintre cele mai bune albume ale artistului din ultimii ani, o întoarcere atât lirică și metaforică, cât și concretă în timp, „The Love Still Held Me Near” nu ezită să pună pe masă toată ființa și simțămintele sale pentru disecarea sau interiorizarea lor de către public. Într-o mare măsură, talentul artistului constă întocmai în capacitatea sa de a ne oferi șansa de a ne regăsi complet în ce-l compune pe el emoțional, iar asta se simte cu atât mai mult pe acest material, matur și conturat fără artificii care să-i fure din sinceritate.
